O inițiativă lăudabilă pentru cultura din Severin

Sursa foto: Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin

Sursa foto: Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin

Municipiul Drobeta Turnu Severin poate deveni un oraș important din punct de vedere cultural, mai ales unul în care creația artistică să fie susținută, apreciată și valorificată. Într-un climat social din ce în ce mai tehnologizat, orice inițiativă care să stimuleze creația artistică este nu doar una binevenită și apreciată, ci și lăudabilă.

Primăria Drobeta Turnu Severin, primarul Marius Screciu, managerul Palatului Culturii “Teodor Costescu”, Delia Rîmniceanu, doresc să susțină și să promoveze acele inițiative culturale care au ca scop stimularea creației artistice.

În perioada 20-21 septembrie 2023 la Drobeta Turnu Severin va alea loc prima ediție a Festivalului-concurs Prima Verba, organizat de către Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, Palatul Culturii “Teodor Costescu”, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova și Societatea Scriitorilor Danubieni. La acest concurs, premiile constau în tipărirea volumelor de debut ale celor mai valoroase manuscrise, conferirea Medaliei Prima Verba și premii în bani pentru volumele de debut apărute în 2022 și 2023.

Importanța acestui festival rezidă în primul rând în stimularea creației, ceea ce nu este puțin lucru în actualul context al societății. Faptul că Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin se implică în organizarea unei activități culturale de acest gen are, în opinia mea, consecințe benefice în două direcții: pe de-o parte se încurajează creația, literară în acest caz, iar pe de altă parte este stimulat și un interes din partea celor care doresc să creeze, pentru că realizările lor artistice sunt recompensate, inclusiv financiar, mai ales într-o perioadă în care interesul pentru creația literară, pentru carte, nu mai este așa mare.

Cred că această inițiativă, la care se mai poate adăuga și alte de activități, ar trezi și interes, și pasiune în Drobeta Turnu Severin pentru creația artistică. De asemenea, pot fi gândite și alte activități culturale pentru susținerea creației care să vizeze alte categorii de creatori: pictori, actori, regizori etc. Nu în ultimul rând, se poate edita chiar și o revistă de cultură a municipiului Drobeta Turnu Severin, publicație care, chiar și în actualele condiții, ar stârni interesul, inclusiv al unei categorii a tinerilor.

Într-un cuvânt, organizarea acestui festival-concurs este o inițiativă de apreciat, la fel cum lăudabilă este implicarea Primăriei Drobeta Turnu Severin în susținerea și încurajarea creației artistice.

Mircea Popescu