După scrutinul local din luna iunie a anului trecut s-a observat la nivelul judeţului Mehedinţi existenţa unor formaţiuni politice care nu mai beneficiază de cine ştie ce suport politic şi electoral, în ciuda unor profunde transformări interne. Din această categorie de partide face parte şi PNŢ-CD Mehedinţi.
Deşi s-a produs o schimbare la nivelul conducerii sale, PNŢ-CD Mehedinţi continuă să fie un partid care nu numai că nu are rezultate electorale, dar şi unul cu o activitate politică inertă, fiind ca şi inexistent pe scena politică locală. Victor Gurbină, liderul PNŢ-CD Mehedinţi, deşi nu de mult timp în fruntea formaţiunii, nu a găsit resursele interne pentru a relansa partidul.
Ţărăniştii mehedinţeni din ce în ce mai neînsemnaţi
PNŢ-CD Mehedinţi este un partid politic local care în ultimii ani a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, în încercarea sa de a reveni atât cât se poate pe scena politică locală.
La scrutinul local din vara anului 2012 PNŢ-CD Mehedinţi a reuşit o performanţă electorală bună, obţinerea unui consilier municipal severinean, funcţie adjudecată de Marian Carindăţoiu, preşedintele organizaţiei judeţene în acel moment. Acest lucru a fost posibil nu prin forţe proprii, ci datorită participării partidului în cadrul alianţei electorale de atunci M N MH, alianţă din partea căreia a candidat fostul primar Constantin Gherghe.
În perioada scursă de la acel scrutin local, partidul a lăsat impresia că şi-ar dori să fie o prezenţă mult mai activă, însă, în ciuda faptului că avea un consilier municipal, nu a reuşit să revină. PNŢ-CD Mehedinţi s-a manifestat politic doar în limita posibilităţilor de care dispunea, insuficiente pentru revenirea aşteptată. Mai mult, ţărăniştii mehedinţeni au avut în continuare probleme atât în ceea ce priveşte constituirea organizaţiilor teritoriale, cât şi întărirea celor existente deja.
Partidul a fost în permanenţă unul total neînsemnat, o formaţiune care nu conta absolul deloc nici ca forţă, nici ca exprimare politică. Aceeaşi situaţie pare să existe şi în prezent, în ciuda faptului că există un nou lider în fruntea sa.
Victor Gurbină, un preşedinte total absent
Anul electoral 2016 i-a prins pe ţărăniştii mehedinţeni cu un nou lider politic. În locul fostului preşedinte Mihai Ghebaură, a fost numit Victor Gurbină. A fost o schimbare necesară, convenită la nivelul partidul, întrucât Mihai Ghebaură a considerat că este momentul să lase locul unui om din Drobeta Turnu Severin, care să se ocupe cu mai multă forţă şi responsabilitate de partid.
Noul preşedinte al PNŢ-CD Mehedinţi, Victor Gurbină, şi-a propus să revigoreze partidul şi să obţină un scor mult mai bun la alegerile locale de anul trecut. Rezultatul a fost unul lamentabil. Pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin PNŢ-CD Mehedinţi l-a propus pe fostul viceprimar pesedist Ilie Pisoi. S-a considerat că Ilie Pisoi poate obţine un scor foarte bun datorită experienţei administrative acumulate în perioada cât a deţinut funcţia de viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin, dar şi pentru că era o persoană mult mai cunoscută.
În urma votului s-a demonstrat că varianta Ilie Pisoi a fost una total neinspirată pentru PNŢ-CD Mehedinţi, acesta obţinând doar 209 voturi, în final clasându-se pe locul 10 în spatele unor alte partide mult mai slab cotate. PNŢ-CD Mehedinţi a obţinut cel mai lamentabil scor din toată istoria sa la scrutinul local din vara anului trecut, cel puţin în municipiul Drobeta Turnu Severin.
În aceste condiţii, visul PNŢ-CD Mehedinţi şi al preşedintelui Victor Gurbină de a accede în Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin, aproape exclusiv pe baza popularităţii fostului viceprimar Ilie Pisoi, s-a spulberat.
Dincolo însă de acest aspect, este cât se poate de limpede că preşedintele Victor Gurbină nu a fost, cel puţin până în acest moment, soluţia de consolidare a PNŢ-CD Mehedinţi, cu atât mai puţin una de relansare a partidului. După scrutinul local de anul trecut, PNŢ-CD Mehedinţi, în frunte cu Victor Gurbină, nu s-a manifestat mai deloc nici ca activitate politică, dar nici în plan mediatic.
Mircea Popescu