USR Mehedinţi, o mare dezamăgire politică

USR_MhUSR Mehedinţi a luat fiinţă în judeţ după alegerile locale de anul trecut. Oficial însă USR Mehedinţi s-a constituit în toamna anului trecut, înainte de alegerile parlamentare, când Vasile Deac, preşedintele organizaţiei judeţene, anunţa, în cadrul unei conferinţe de presă, acest eveniment. La acea dată USR Mehedinţi era formată din 18 membri şi avea un Birou politic compus din 9 membri, respectiv un preşedinte, 4 vicepreşedinţi şi 4 membri. „Mie mi-a revenit sarcina de a conduce USR Mehedinţi. Ne centrăm pe atragerea de oameni care au făcut ceva în activităţile lor profesionale şi care nu au mai făcut politică”, spunea Vasile Deac, preşedintele USR Mehedinţi.

Politica, o pălărie mult prea mare pentru Vasile Deac

Constituirea USR Mehedinţi a fost un eveniment important pe scena politică mehedinţeană fie şi datorită faptului că partidul avea o cotă foarte mare de încredere la nivel naţional, cu o perspectivă sigură de intrare în Parlamentul României la scrutinul parlamentar din luna decembrie a anului trecut, fapt care de altfel s-a şi întâmplat. În aceste condiţii, USR Mehedinţi, deşi un partid nou-înfiinţat, avea şanse să obţină o funcţie de deputat prin liderul său, Vasile Deac. În cele din urmă s-a dovedit că politica, funcţia de preşedinte de partid, a fost o pălărie mult prea mare pentru Vasile Deac. Preşedintele USR Mehedinţi a fost, cel puţin până în acest moment, un politician slab, fără o activitate susţinută şi fără un simţ al organizării politice în teritoriu. Lipsit de experienţă politică, Vasile Deac şi-a arătat limitele în fruntea USR Mehedinţi. În scurta perioadă de când conduce acest partid, Vasile Deac nu a demonstrat abilităţi de lider politic autentic, deşi este preşedintele unui partid parlamentar. USR Mehedinţi este un partid foarte slab organizat în teritoriu, fără structuri politice şi fără lideri politici locali. De asemenea, nici numărul membrilor nu este unul foarte mare, aceasta datorându-se îndeosebi faptului că, iniţial, partidul accepta înscrierea membrilor doar online şi numai în urma unei verificări minuţioase a celui care dorea să-şi depună adeziunea.

Un rezultat electoral foarte slab

Cu toate că era un partid nou, însă creditat cu un procent foarte mare la nivel naţional, USR Mehedinţi nu a rupt gura târgului în judeţ la ultimele alegeri parlamentare. La primul scrutin electoral la care a participat, alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016, formaţiunea condusă de Vasile Deac a scos un scor foarte slab în judeţ, obţinând un procent sub 3%, respective 2,73% la Senat şi 2,85% la Camera Deputaţilor. Rezultatul obţinut de USR Mehedinţi la parlamentare a fost chiar sub procentul obţinut de PMP Mehedinţi, formaţiune care a depăşit pragul de 3%. În municipiul Drobeta Turnu Severin, USR Mehedinţi a obţinut un scor ceva mai bun, însă în judeţ a fost dezastru total pentru acest nou partid. Cu un astfel de scor, era limpede că visul preşedintelui Vasile Deac de a ajunge deputat, exclusive pe votul politic, s-a spulberat.

Tensiuni şi ruptură în USR Mehedinţi

După consumarea scrutinului parlamentar de anul trecut, în USR Mehedinţi au apărut unele tensiuni, soldate în cele din urmă cu demisii din partid. Nemulţumiţi de rezultatul obţinut, dar mai cu seamă de modul cum este condus USR Mehedinţi, mai mulţi membri au decis să părăsească rândurile partidului. Vicepreşedintele formaţiunii, Sandu Olei, candidat la Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare de anul trecut, alături de Chiriţă Barbu, fost secretar general la Federaţia Sindicatelor Navigatorilor din România, au demisionat din USR Mehedinţi. Perspectiva politică este una incertă pentru USR Mehedinţi. În acest moment formaţiunea condusă de Vasile Deac este una ca şi inexistentă la nivelul judeţului, fără o conducere activă, fără o activitate susţinută şi fără un mesaj politic ferm. 

Mircea Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *