Un personaj politic histrionic: Constantin Gherghe

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin şi preşedintele UNPR Mehedinţi, Constantin Gherghe, este nu doar un edil histrionic, ci şi un politician imoral, îndeosebi atunci când vine vorba de relaţiile politice. Gherghe nu s-a sfiit să formuleze aprecieri despre oamenii politici în funcţie de propriul interes şi de conjunctura politică de moment. Cât timp a fost lider al PDL Drobeta Turnu Severin, primarul Constantin Gherghe a avut numai cuvinte de apreciere la adresa conducerii democrat-liberalilor mehedinţeni, politicieni care l-au susţinut necondiţionat în toate proiectele sale administrative.
După ce USL Mehedinţi a preluat puterea locală, sau mai bine spus după ce Adrian Duicu a devenit preşedintele Consiliului Judeţean, atitudinea şi poziţia primarului Gherghe s-a schimbat radical. Acesta nu a avut nicio reţinere în a ataca şi a acuza foştii colegi, oameni care i-au fost aproape atunci când a avut nevoie de o susşinere reală. Interesant este şi faptul că primarul Constantin Gherghe s-a folosit de politică doar pentru a beneficia de o susţinere care viza propirul său rol, acela de edil care vrea să pară responsabil pentru cetăţenii care i-au acordat votul de încredere. Pentru că, în realitate, implicarea sa a fost una ştearsă, neconvingătoare, fără forţa pe care o presupune asumarea unei calităţi de politician veritabil. Constantin Gherghe a demonstrat, prin acest tip de atitudine publică, că nu are, nici pe departe, vocaţie de politician, dar nici că nu doreşte să devină. Cu toate acestea, se observă că există o preocupare a sa pentru zona politică, întrucât, vrând-nevrând, are nevoie de o susţinere politică. În timpul mandatului trecut a beneficiat de susţinerea necondiţionată şi totală a PDL Mehedinţi, graţie sprijinului constant pe care l-a avut din partea senatorului Mihai Stănişoară. Datorită acestei susţineri a putut să demareze marile proiecte de dezvoltare locală. Pentru că banii atraşi nu au venit pentru că dl. Gherghe are o capacitate administrativă remarcabilă, ci pentru că senatorul Mihai Stănişoară a făcut lobby la ministrele de resort, conduse atunci de PDL.
Nu ştiu cât de mult a contat pentru dl. Gherghe această susţinere, privită sub aspect politic, însă Domnia Sa nu s-a manifestat nici pe departe ca un lider incontestabil de partid. A lăsat tot timpul impresia că este preocupat doar de latura administrativă, mai puţin de cea politică. Prin toată atitudinea sa, Constantin Gherghe a lăsat senzaţia că se situează deoasupra partidelor politice, că efortul său se concentrează numai pe programul edilitar al municipiului, iar colaborarea cu partidele se rezumă doar la susţinerea unor iniţiative de interes local.
Niciodată dl. Gherghe n-a avut anvergura unui politician în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă a condus ani buni o filială politică importantă. Dar nici nu vrea să-şi asume un astfel de rol. Din acest punct de vedere, Constantin Gherghe s-a străduit permanent să nu-şi asume nicio responsabilitate politică, să pară primarul care cochetează cu politica doar pentru că are nevoie de susţinere. Este fără îndoială o atitudine retrogradă, întrucât tocmai datorită politicii a ajuns primar al municipiului Drobeta Turnu Severin ales, ales în două rânduri. Prima dată datorii susţinerii PDL Mehedinţi formaţiune politică aflată în acel moment la un nivel ridicat de încredere, iar a doua oară datorită faptului că aceeaşi formaţiune politică s-a implicat pentru a-i crea cadrul adecvat pentru exercitarea eficientă a funcţiei de primar. Tot PDL Mehedinţi i-a fost alături şi l-a sprijinit pentru a realiza ce se vede astăzi în municipiul Drobeta Turnu Severin. Pentru că toate realizările notabile din municipiu n-ar fi fost posibile fără susţinerea necondiţionată a PDL Mehedinţi. Atunci când a existat o altă conjunctură politică, primarul Gherghe n-a ezitat să se orienteze politic, acceptând să preia preşedinţia UNPR Mehedinţi.
Mircea Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *