Severineanul Gromoslav Mladenatz – cel mai important teoretician al cooperaţiei româneşti

Gromoslav Mladenatz (1891-1958) a fost cel mai important teoretician român al mişcării cooperatiste. Mladenatz a fost profesor la Academia Comercială din Bucureşti în anii 1930 şi 1940 şi pentru puţin timp rector al instituţiei.

Gromoslav Mladenatz s-a născut la 5 februarie 1891 la Turnu-Severin, oraşul dunărean situat în apropierea frontierei cu Serbia şi (pe atunci) cu Austro-Ungaria. Tatăl său, negustorul Vasile Mladenatz, era originar din Serbia învecinată. În patria de adopţiune, el se căsătorise cu o tânără dintr-o familie craioveană înstărită. După absolvirea studiilor primare şi ale  Liceului Traian din Turnu-Severin, Mladenatz s-a înscris la cursurile Facultăţii de matematică a Universităţii din Bucureşti, pe care le-a frecventat în anul universitar 1909-1910.

La dorinţa familiei, în toamna anului 1910, s-a înscris la Handels-Hochschule (Şcoala Superioară Comercială) din Berlin, instituţie sponsorizată în mare măsură de comunitatea de afaceri din capitala Germaniei.

În vremea studiilor lui Mladenatz, această şcoală dispunea de un corp profesoral valoros, care îl includea pe reputatul economist Werner Sombart. Şcolile superioare economice erau frecventate, cu precădere, de tineri doritori să intre în viaţa economică fie ca funcţionari, fie ca manageri. Mladenatz a absolvit studiile în sesiunea din februarie 1914, când a susţinut kaufmänisches Diplomexamen (examenul de diplomă în specialitatea comerţ), devenind DiplomKaufmann (licenţiat în comerţ).

Cu această pregătire, Mladenatz s-a înapoiat în ţară în primăvara anului 1914 şi a fost numit contabil şi, ulterior şef al departamentului de statistică la Centrala cooperaţiei de producţie şi consum din România. S-a făcut cunoscut, de asemenea, ca publicist pe teme legate de cooperaţia românească şi europeană. Aspirând la o carieră academică, Mladenatz avea să se înapoieze în Germania, în vederea obţinerii titlului de doctor. În toamna anului 1922 s-a înscris la Universitate din Köln, unde a studiat microeconomie, macroeconomie şi politici sociale.

Şi-a susţinut doctoratul în 1926 cu teza intitulată Der Begriff der Genossenschaft. Eine dogmenkritische Untersuchung (Conceptul de cooperativă. O cercetare critică a doctrinei), sub conducerea ştiinţifică a cunoscutului economist şi sociolog Leopold von Wiese und Kaiserswaldau. Teza de doctorat avea să fie publicată în acelaşi an, în limba germană, la Chişinău. În anii următori, Mladenatz a ocupat funcţii de conducere în sfera cooperaţiei, la nivel local şi central, şi şi-a continuat activitatea publicistică pe teme legate de cooperaţie.

Mladenatz a funcţionat în corpul didactic al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (AISCI, adică Academia Comercială), la Catedra de cooperaţie, între anii 1929 şi 1951. Gradele didactice din 1930 erau: profesor definitiv, profesor agregat, conferenţiar, lector şi asistent. Mladenatz a fost numit conferenţiar la 1 martie 1929, profesor agregat la 15 iulie 1932 şi profesor definitiv în 1935.

În anii 1930 Mladenatz a desfăşurat o intensă activitate, care i-a adus deplină recunoaştere ştiinţifică, naţională şi internaţională. A publicat 8 cărţi şi câteva zeci de studii, articole şi materiale didactice, atât în limba română, cât şi în franceză, germană şi sârbo-croată.

În 1931 a publicat “Istoria doctrinelor cooperative”, care prezintă evoluţia ideilor şi acţiunii principalilor gânditori în materie. Adâncind subiectul, avea să pregătească o nouă ediţie a cărţii, cu titlul “Istoria gândirii cooperative”, în 1935. Pentru reputaţia internaţională a încă tânărului economist român, mai importantă este varianta în limba franceză, “Histoire des doctrines cooperatives”, Presses Universitaires de France, apărută la Paris în 1933, în seria consacrată marilor doctrine economice şi social-politice, cu o prefaţă deosebit de curtenitoare a specialistului francez în materie de cooperaţie, Bernard Lavergne.

Volumul fusese redactat la cererea reputatului economist Charles Gide, în calitatea acestuia de preşedinte al Institutului Internaţional de Studii Cooperative. Aceeaşi lucrare a fost mai târziu tradusă în limbile italiană, serbo-croată şi spaniolă, în Mexic şi Argentina. Ediţia mexicană, “Historia de las doctrinas cooperatives”, care a apărut în 1944, a fost comentată de Luis Nuevamana, un specialist în domeniu.

Ediţia argentiniană, tradusă după versiunea franceză, a văzut lumina tiparului în 1969, însoţită de comentariile originale ale lui B. Lavergne. Avea să urmeze volumul “Tratat general de cooperaţie”, Bucureşti, 1933, care includea textul prelegerilor sale prezentate la Academia Comercială şi la Şcoala Superioară de Cooperaţie din Bucureşti, precum şi al conferinţelor de la Şcoala Internaţională Cooperatistă de la Basel, în Elveţia.

În acelaşi an, a publicat studiul “L’économie cooperative” (Economia cooperativă) în “Révue des Études Cooperatives”, în care îşi prezintă propria variantă privind organizarea unui sistem social-economic de orientare cooperatistă. Varianta în limba română, “Cooperaţia în economia agricolă”, a fost publicată în “Independenţa economică”, Bucureşti, 1935.

A abordat şi ideile şi acţiunea cooperatistă din ţara noastră în volumul “Gândirea cooperativă în România”, Bucureşti, 1939, şi în alte studii. Cea dintâi lucrare importantă a lui Mladenatz pe tema cooperaţiei avea să cunoască o importantă carieră internaţională, fiind tradusă în mai multe limbi străine. Ediţia în limba franceză a lucrării “Istoria doctrinelor cooperative”, publicată la Paris, avea să îi confere autorului o certă reputaţie ca specialist în problematica cooperaţiei.

În perioada imediat postbelică, în condiţiile dispariţiei fizice sau pensionării multor profesori titulari ai Academiei Comerciale, Mladenatz – care se bucura de un prestigiu meritat în rândul colegilor şi nu deţinuse demnităţi publice până atunci – părea destinat unor poziţii înalte în viaţa universitară românească. În preocupările lui au intrat acum şi teme de economie politică, reflectate în lucrările: “Noile fundamente ale ştiinţei economice”, Bucureşti, 1945, “Cunoaştere şi metodă în ştiinţa economică”, Bucureşti, 1947, şi “Economia politică teoretică”, Bucureşti, 1947-1948. A funcţionat în calitate de şef de catedră şi a fost delegat să conducă instituţia, în anul 1948, în calitate de rector.

Marginalizat în urma reorganizării instituţiei pe baza reformei învăţământului din 1948, avea să fie pensionat forţat în 1951, la vârsta de numai 60 de ani. Lipsit de mijloace, a funcţionat scurt timp ca cercetător ştiinţific, înainte de a se stinge din viaţă în 1958.

Cooperativa era, în accepţiunea lui Mladenatz, o unitate economică colectivă, care se adresa categoriilor socio-profesionale cu un potenţial economic redus: mici producători agricoli, meseriaşi, salariaţi. În opinia sa, sistemul cooperatist nu desfiinţa proprietatea şi libertatea, ci le punea la dispoziţia maselor populare, în calitate de producători şi consumatori, lărgind baza socială a unei societăţi democratice. Acţiunea cooperatistă se derula în concordanţă cu trei seturi de principii, de ordin economic, social şi etic.

În organizarea sa, cooperaţia trebuia să respecte solidaritatea de interese dintre participanţi şi evitarea angajării politice. Cooperativa reprezenta, potrivit unei alte definiţii a lui Mladenatz, o asociaţie liberă a unui număr de mici producători ori consumatori care înfiinţau o întreprindere comună, prin care organizau un schimb de servicii între asociaţi. Cooperaţia agricolă, ca formă asociativă de efectuare în comun a lucrărilor, era pentru Mladenatz singura formă de organizare social-economică prin care ţăranul îmbina proprietatea individuală asupra pământului cu proprietatea colectivă asupra inventarului agricol modern.

În condiţiile scăderii preţurilor la produsele agricole româneşti pe piaţa internaţională în timpul crizei economice din 1929-1933, el recomanda implicarea cooperativelor în comerţul cu cereale, în scopul înlăturării intermediarilor şi al adoptării unei structuri de producţie mai eficiente. Unităţile cooperatiste prezentau deosebiri faţă de întreprinderile capitaliste, privind scopul constituirii, mijloacele de acţiune, poziţia faţă de capital şi muncă, rezultatele economice şi altele.

Principiile organizării cooperatiste erau: ajutorul propriu, solidaritatea, predominarea intereselor muncii, repartizarea profitului către cei direct implicaţi, autonomia în raport cu statul. Aceste principii făceau posibilă aplicarea metodei, considerată cea mai echitabilă, de repartizare a produsului social, anume stabilirea unei proporţionalităţi între veniturile obţinute şi contribuţia personală la realizarea acestora. Ediţia în limba spaniolă a “Istoriei doctrinelor cooperative”, publicată în Mexic în 1944, a asigurat notorietatea autorului în cercurile economice şi culturale latino-americane.

Gromoslav Mladenatz, profesor şi rector al Academiei Comerciale, cel mai important teoretician al cooperaţiei româneşti s-a implicat în activitatea mişcării cooperatiste internaţionale în multe calităţi: de membru în Biroul Internaţional al Muncii, al Alianţei Cooperatiste Internaţionale, al Institutului Internaţional de Studii Cooperatiste, precum şi de participant (ca reprezentant al României sau cu titlu personal) la reuniuni internaţionale pe probleme de cooperaţie. El se pronunţa pentru cooperarea între organizaţiile cooperatiste naţionale care, potrivit formulării sale, ducea la cunoaşterea reciprocă, transmitea experienţe, dar era şi o necesitate doctrinară – nimeni nu putea fi cooperatist de unul singur.

Mladenatz a formulat unele reflecţii interesante privind locul ştiinţei economice şi misiunea economistului. Ştiinţa economică era privită ca ştiinţă socială, al cărei obiect de studiu nu era omul izolat, ci societatea economică, lumea faptelor şi a ideilor omeneşti din sfera economică. Nuanţând poziţiile şcolii istorice germane (sub influenţa cărora se formase ca economist), el considera că legile şi tendinţele manifestate în economie, în măsura în care erau validate de realitate, aveau un caracter istoric, trecător.

Gromoslav Mladenatz a dovedit, prin opera şi activitatea sa, că a fost un economist de talie mondială, fapt care face să fie înscris în rândul celor mai buni absolvenţi ai Liceului Traian din Turnu-Severin.

Viorel Sahagia