Senatorul PSD de Mehedinţi, Liviu Mazilu, şi-a deschis cabinet parlamentar în municipiul Orşova. La eveniment a participat şi preşedintele PSD Mehedinţi şi al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, primarul municipiului Orşova, Marius Stoica, vicepreşedintele CJ Mehedinţi, Ionică Negru, consilieri locali.
Senatorul PSD de Mehedinţi, Liviu Mazilu, a declarat că doreşte să-şi pună la dispoziţia locuitorilor acestei zone experienţa administrativă, politică şi profesională pentru a găşi cele mai bune soluţii ca, împreună cu administraţia publica locală, să dezvolte acest oraş şi această zonă atât din punct de vedere turistic, dar nu numai.
La rândul său, preşedintele PSD Mehedinţi şi al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu l-a felicit pe Liviu Mazilu pentru această inagurare a cabinetului, spunând, printre altele, că deschiderea acestui cabinet este o promisiune făcută încă din timpul campaniei pentru alegerile parlamentare de anul trecut. „În acord cu promisiunea făcută în campania electorală, domnul senator Liviu Mazilu a inaugurat astăzi un birou parlamentar în municipiul Orşova care consider că va fi util atât orşovenilor, cât şi locuitorilor din Clisura Dunării. Îl felicit pe domnul senator pentru faptul că şi-a respectat promisiunea făcută locuitorilor acestei zone, prin aceasta dovedind consecvenţă în cuvântul dat, dar şi respect pentru oameni. Aştept ca acest birou parlamentar sa fie util, oamenii să sesizeze problemele pe care le întâmpină, fiind cunoscut faptul ca domnul senator, Liviu Mazilu, a fost mereu în mijlocul oamenilor, a fost receptiv la problemele lor, cum de altfel sunt convins că va fi şi în viitor”, a declarat Aladin Georgescu, preşedintele PSD Mehedinţi.
Cabinetul senatorului PSD de Mehedinţi, Liviu Mazilu, va avea program de audienţă sâmbăta între orele 10:00 – 12. 00
Mircea Popescu