Savantul Stefan Odobleja nu s-a mutat la bloc de teama sa nu-i fie sustrase manuscrisele

Relaţiile dintre familia mea şi doctorul Odobleja au fost foarte bune, aş putea spune că Domnia Sa era ca şi părintele nostru. A găsit în mine şi soţia mea, profesoara Elena Sahagia, persoanele cele mai potrivite la care să se destăinuie. A avut o mare încredere în noi, ne-a relatat toate întâmplările din viaţa sa, chiar fapte legate de propria familie.

Discuţiile noastre erau foarte interesante. Îi plăcea să ne povestescă diverse fapte pe care le-a trăit, chiar dacă erau mai delicate, precizând că ne consideră ca pe nişte persoane din familia sa şi de aceea ne vorbeşte despre ele. Aşa se face că am fost părtaşi la toate evenimentele legate de demersurile sale pentru dovedirea priorităţii sale în descoperirea Ciberneticii. Pe noi ne interesa mult să ne vorbească despre cărţile scrise de domnia sa în limba franceză. Era vorba de cărţile La Phonoscopie – Nouvelle Methode D’exploration Clinique, publicată la G.Doin&CIE, Editeurs, Place de L’odeon, Paris, 1935, pe care o aveam şi noi, de la tatăl meu, învăţătorul Vasile Sahagia, primită de la autor, cu dedicaţia: „D-lui Vasile C.Sahagia, cu plăcute amintiri de veche prietenie”, chiar în anul apariţiei, şi de Psychologie consonantiste tipărită în limba franceză la Lugoj, în două volume, în anii 1938-1939 şi difuzată prin  Librairie Maloine din Paris, de asemenea primite de tatăl meu de la autor în anul apariţiei.

Am trăit momente importante în zilele în care eram vizitaţi de doctorul Ştefan Odobleja, care ne vorbea foartea frumos şi ne explica cu multă răbdare termenii folosiţi în opera sa de mare valoare ştiinţifică.

Cu o anumită ocazie, când Odobleja ne-a vizitat, soţia mea, profesoara Elena Sahagia, l-a întrebat de ce nu a readus în actualitate concepţia sa asupra psihologiei şi logicii, care este de sorginte fizicistă, deci materialistă, şi, ca urmare, ar fi fost susţinută de regimul  care era la putere. Răspunsul dat de doctorul Odobleja a fost neaşteptat de noi. Ar fi putut fi, din lipsă de timp, sau că nu a avut condiţiile care să-i permită să se aşeze din nou la masa de lucru pentru a face anumite rectificări, dar acest răspuns a fost scurt: „de frică”. A motivat în continuare că în cărţile sale a prezentat concepte pe care le-a tratat antitetic, care în mod sigur ar fi putut provoca supărarea regimului comunist, aflat la putere.

Ne-a dat câteva exemple de astfel de concepte: capitalişti-proletari; liberalism-socialism; evoluţie-revoluţie, etc care se găsesc în cartea  sa Psychologie consonantiste (Psihologia consonantistă). A mai adăugat Odobleja că familia Sahagia se află printre puţinele persoane care mai au cele două volume ale cărţilor sale, intacte, deoarece, de frica regimului instalat la putere în ţara noastră după 23 August 1944, a fost nevoit să scoată din „Psychologie consonantiste”, paginile 711-712, unde a scris despre „Morala economico- socială” (La Morale Economico-Sociale), şi în încheierea articolului afirma că socialismul este destinat să eşueze (le socialisme est destine a echouer).

Într-adevăr, volumele au fost primite de tatăl meu  de la doctorul Odobleja în anii 1939-1940, cu toate paginile, iar noi nu le-am  rupt nici o pagină, nu ne-am gândit că Odobleja la eventualele pericole care ne-ar putea urmări dacă le-ar controla cineva din partea securităţii.

Ne-a mai povestit doctorul Odobleja cum l-a cunoscut pe directorul Editurii „Scrisul Românesc” din Craiova, poetul-inginer Ilarie Hinoveanu, în toamna anului 1974, cu ocazia unei croaziere pe Dunăre cu participanţii la o întâlnire a fiilor Mehedinţiului, manifestare culturală la care au fost prezente personalităţi de seamă ale culturii din ţara noastră, născute pe meleagurile acestui judeţ.

Adoua zi s-a întâlnit cu poetul Ilarie Hinoveanu şi cu scriitorul Dumitru Radu Popescu care în acea perioadă era redactor-şef al  revistei Tribuna din Cluj, în camera de hotel în care aceştia erau cazaţi, ocazie cu care Odobleja le-a spus  povestea vieţii  şi, mai ales, a ciberneticii sale. Tot atunci le-a spus interlocutorilor săi că pentru a dovedi că prioritatea în crearea Cibrneticii îi aparţine, spre a convinge opinia publică de acest adevăr, a început să scrie o nouă carte intitulată „Psihologia consonantistă şi cibernetica”, unde va pune faţă în faţă ideile sale şi pe cele ale lui Norbert Wiener, pe care le va prezenta într-o manieră concisă, accesibilă cititorilor.

La auzul acestor afirmaţii, poetul Ilarie Hinoveanu i-a propus lui Odobleja să ofere Editurii „Scrisul Românesc” această carte pentru a o tipări, ba mai mult, să fie de acord ca pe viitor să tipărească la această editura din Craiova întreaga sa operă. La cererea făcută de Ilarie Hinoveanu de a-i da o parte din manuscrisul lucrării „Psihologia consonantistă şi ciberntica”, în vederea întocmirii contractului de editare, Odobleja i-a dat copiile dactilografiate de la primele două capitole.

Ne-a mai spus Odobleja că a rămas impresionat de propunerea făcută de dl. Ilarie Hinoveanu de a se muta la bloc, în special iarna, ca să scape de grija lemnelor. S-au angajat cei doi interlocutori ai săi să facă un demers pe lângă autorităţile locale ca să i se repartizeze o locuinţă, demers care a fost rezolvat favorabil de acestea, dar care nu a fost acceptat de Odobleja, de teamă ca nu cumva să-i fie sustrase manuscrisele din casa sa, dacă s-ar fi mutat la bloc. Se temea şi de cei mai apropiaţi de el care ar fi putut să-i sustragă manuscrisele, mai ales dacă ar fi fost plătiţi de anumite persoane interesate de conţinutul lor.

Într-o zi a venit pe la noi foarte trist. Ne-a spus că abia s-a întors de la Bucureşti şi a ţinut să ne vadă neapărat ca să ne spună ce i s-a întâmplat. Anume că nu se aştepta ca tocmai el, academicianul Ştefan Milcu, fostul lui coleg de la Facultatea de Medicină din Bucureşti, să-l ţină la uşa cabinetului său atât de mult timp, deşi îsi anunţase prezenţa prin secretara academicianului. Ba mai mult, când l-a primit în cabinet, l-a tratat cu multă răceală ca şi când nu l-ar fi cunoscut sau nu l-ar fi văzut niciodată.

Deşi amândoi au fost  elevi ai Liceului „Traian” şi în acelaşi timp erau şi olteni, academicianul Milcu nu s-a comportat aşa cum s-ar fi aşteptat Odobleja. Spera să audă un cuvânt de încurajare de la fostul său coleg, un sfat care să contribuie la rezolvarea problemei prioritare a sa în crearea ciberneticii. A plecat de la Academie cam dezamăgit, dar nu şi descurajat. Nu-i nimic–a zis Odobleja–afirmând, totodată, că va continua lupta, făcând mari eforturi să termine cartea „Psihologia consonantistă şi cibernetica”, deoarece avea de parcurs multă bibliografie.

Odobleja mai era nemulţumit de faptul că o parte dintre ciberneticienii români n-au reuşit să constate, cu toate argumentele aduse de el, că cibernetica s-a născut încă din 1938, în România, şi că adevăratul creator al ei este el românul Ştefan Odobleja.

L-am încurajat atât eu cât şi soţia mea, spunându-i că nu mai este mult timp până când lumea ştiinţifică din România şi de peste hotare va ajunge la concluzia că Cibernetica a apărut în România şi că adevăratul creator al ei este doctorul Ştefan Odobleja, iar atunci academicianul Milcu şi cei din jurul său vor fi nevoiţi să-şi ceară scuze pentru atitudinea pe care au avut-o.

În unele lucrări de cibernetică, Odobleja a fost considerat printre precursorii acestei ştiinţe şi nu creatorul de drept şi de fapt al ei. Acest lucru l-a nemulţumit foarte mult. Ne-a spus că intenţionează să scrie în cartea ce o are în lucru  un capitol în care să lămurească pe înţelesul cititorilor ce se înţelege prin precursori, realizatori şi succesori. Într-adevăr, Odobleja şi-a respectat promisiunea şi în cartea pe care a scris-o în ultimii ani de viaţă la care a lucrat din greu, fiind bolnav, a prezentat într-un mod magistral tema anunţată.

Viorel SAHAGIA