Președintele PMP Mehedinți, Răzvan Emanoil Roșca, a participat la Colegiul Național al partidului, desfășurat în urmă cu câteva zile la București, unde conducerea acestei formațiuni politice a luat o serie de măsuri. Printre acestea s-a numărat și demiterea unor președinți de organizații județene din țară, care au obținut un scor de sub 5% la alegerile europarlamentare din data de 26 mai. Totodată, s-a stabilit și strategia politică și electorală viitoare, în perspectiva alegerilor prezidențiale din această toamnă, dar și a alegerilor locale și parlamentare de anul viitor.
Deși a obținut un procent de 4,2% la alegerile europarlamentare, Răzvan Roșca rămâne la conducerea PMP Mehedinți. decizia conducerii centrale a partidului a fost aceea că, după o analiză a scrutinului europarlamentar, s-a considerat că PMP Mehedinți a crescut ca procent comparativ cu alegerile parlamentare, ceea ce dă speranțe că organizația județeană este pe un drum bun.
Răzvan Roșca, președintele PMP Mehedinți, spune că, după alegerile europarlamentare, și-a depus mandatul de președinte al PMP Mehedinți, pentru că nu a atins pragul de 5%, însă acesta nu a fost acceptat de conducerea centrală a partidului. Președintele PMP Mehedinți mai adaugă că urmează o perioadă de pregătire pentru viitoare alegeri și că organizația pe care o conduce are potențial politic și electoral.
“Am participat la Colegiul Național al PMP, unde s-a făcut o analiză a rezultatului alegerilor europarlamentare și s-au stabilit direcțiile de acțiune pentru perioada următoare. Chiar dacă PMP Mehedinți nu a atins procentul de 5% la alegerile europarlamentare s-a considerat că PMP Mehedinți s-a consolidat și a crescut atât din punct de vedere politic, cât și electoral, comparativ cu ultimele alegeri europarlamentare, de când eu am preluat funcția de președinte al partidului. Urmează o perioadă de reorganizare internă pentru a aborda confruntările electorale care vor veni cu mai multă forță, astfel încât să obținem rezultate mult mai bune. Organizația județeană are potențial politic și electoral în perspectiva viitoarelor alegeri”, a declarat Răzvan Roșca, președintele PMP Mehedinți.
Mircea Popescu