Viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan, propune un amplu proiect pentru modernizarea Parcului Dragalina și zona aferentă Cetății Medievale.
„O prioritate a mandatului meu de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin este transformarea acestuia intr-un oraș turistic, prin punerea in valoare a tuturor obiectivelor turistice pe care le avem.
Turismul va deveni motor de dezvoltare economică pentru Severin care va duce la dezvoltarea serviciilor conexe și la crearea de noi locuri de muncă. În paralel, vom atesta orașul ca stațiune turistică, ceea ce presupune accesul la fonduri europene speciale.
Istoric, municipiul nostru are la Schela Cladovei cea mai veche așezare umană de pe teritoriul Europei de 9.000 de ani, piciorul podului lui Apolodor, Castrul Roman, cetatea Medievală a Severinului, castelul de apa, etc. Toate aceste obiective turistice, eficient puse in valoare, ar putea face din Severin unul dintre cele mai căutate destinații turistice din România. Avem bogății istorice fantastice pe care nu le-am exploatat deloc!
Parcul Dragalina și zona adiacentă de la cetatea Medievală a Severinului va fi amenajată pentru turiști și va deveni loc de relaxare. Nu putem să emitem pretenții că facem turism dacă zona adiacentă unui obiectiv turistic important este în paragină. Aici nu s-au făcut investiții de ani de zile iar toată această zona arată dezolant.
În concret, proiectul pe care îl propun prevede reabilitarea parcului Dragalina, cu refacerea aleilor, a căii de acces către Cetatea Medievală, precum si montarea de mobilier urban de calitate: bănci pentru relaxare și coșuri de gunoi.
Deasupra insulei va fi amenajată a zonă de observare a întregii panorame : insula, Dunărea, portul și cetatea Medievală.
Va fi reabilitată cuva pentru a fi umplută cu apă, așa cum era odinioară, și va conține elemente medievale cu potențial turistic. Zona adiacentă insulei va fi amenajată cu locuri de relaxare pentru toți severinenii care vizitează Cetatea Medievală.
Nu în ultimul rând, pe insula vom face construcții ușoare, din lemn, cu mese și scaune unde turiștii și nu numai pot să se relaxeze.
Toată zona aferentă parcului Dragalina și Cetății Medievale a Severinului va fi reabilitată și amenajată astfel încât să devină o oază de relaxare pentru severineni, dar și pentru turiștii care vin să viziteze obiectivele turistice și istorice pe care le avem aici.
Unul dintre planurile mele este să reabilităm toată zona centrală a municipiului Drobeta Turnu Severin pentru a putea să ne transformăm orașul într-unul cu aevărat turistic.
Proiectul îl am. Sursa de finanțare există. Imediat după alegerile locale îl pun în practică! Severinul renaște prin turism!”, a declarat Daniel Cîrjan