Proiect amenajare parcare Zona Celrom

Cirjan_ParcareAvând în vedere numărul mare de angajați care își desfășoară activitatea profesională în zona industrială a fostului Celrom, viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan, va propune un proiect de construire a unei noi parcări în această zonă pe o suprafață de 6300 de mp.

„În această zonă comercială își desfășoară activitatea aproximativ 4000 de angajați la societățile comerciale care au obiectul de activitate aici, fiind inclusiv vorba de cel mai mare angajator privat din Mehedinți, Sumitomo Bornetze.
Fiind vorba de foarte mulți angajați, în intervalul orar 6.00-16.30 se aglomerează foarte mult parcarea existentă și nu se mai găsesc locuri în parcarea amenajată aici acum 4 ani.
Este cu atât mai importantă această investiție cu cât în această zonă vor mai fi pe viitor atribuite loturi de teren pentru investitorii care intenționează să dezvolte o afacere și să realizeze locuri de muncă în Drobeta Turnu Severin.
Toată această zonă este importantă pentru activitatea comercială a județului Mehedinți, nu doar a municipiului, și tocmai de aceea trebuie să găsim soluțiile optime de a sprijini atât angajatorii cât și angajații din această zonă comercială”, a declarat Daniel Cîrjan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *