Primarul Marius Screciu: „Severinul – un oraș verde și nepoluat, de care trebuie să avem grijă și să-l protejăm”

Marius_Screciu_PrimarrPrimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, spune că, în contextul discuțiilor despre poluare și potrivit datelor oferite de Garda de Mediu Mehedinți, Severinul nu este un oraș poluat. Cu toate acestea, Marius Screciu susține că este preocupat de atragerea de fonduri europene pentru a crea spații verzi în municipiu și a identifica spații pentru a putea fi puse în valoare, astfel încât să fie mărită suprafața verde.

„În contextul discuției publice din această perioadă privind poluarea și din datele oferite de reprezentanții Gărzii de Mediu Mehedinți, pot spune că Severinul este la această dată unul dintre orașele cu cel mai ridicat grad de calitate al aerului respirat de populație din România și, aceasta, datorită în principal suprafețelor de spații verzi pe care le mărim permanent.
Avem 376 hectare de zonă înverzită la nivelul municipiului, ceea ce înseamnă peste 40 mp/locuitor, față de media europeană de 26 mp/locuitor, adică o depășire cu 40 la sută, la nivelul continentului.
Mi-am propus să valorificăm fiecare suprafață de teren degradată din oraș în beneficiul severinenilor, iar în acest sens am atras fonduri europene pentru reabilitarea unor spații abandonate și vom investi peste un milion de euro în regenerare urbană, în zonele Serpentina Roșiori, Parcul Gărzilor Patriotice, Mălinului și Banovița.
Avem un oraș nepoluat, de care trebuie să avem grijă și să-l protejăm, pentru a-l menține ecologic și curat și avem datoria să ne educăm copiii în spiritul respectului față de natură, pentru ca împreună să construim un Severin durabil pentru viitor”, a declarat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *