Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a explicat de ce nu s-a putut rezolva problema agentului termic. Deşi spune că a promis severinenilor ca în prima decadă a lunii noiembrie se putea asigura agentul termic în municipiul Drobeta Turnu Severin, acest lucru nu a fost posibil datorită contestaţiei depuse astăzi de firma Alfa Ground Solutions, adică acea firmă care avea obligaţia să termine noua centrală termică.
„Doresc pe acestă cale să aduc la cunostinţa severinenilor situaţia adevărată a termoficării municipiului, deoarece cetăţenii trebuie să ştie cine are responsabilitatea neasigurării agentului termic în municipiul Drobeta Turnu Severin:
RAAN fiind în faliment şi având temerea că cei care au câştigat licitaţia pentru asigurarea agentului termic nu vor reuşi acest lucru până în 1 noiembrie am căutat soluţii alternative. Singura soluţie viabilă era ca serviciul Primăriei să producă agent termic cu echipamentele RAAN pe păcură sau cărbune. Din cauza faptului că exista o hotărăre judecatorească definitivă prin care RAAN era obligat să nu mai funcţioneze pe cărbune, s-a luat hotărârea să se meargă pe păcură. RAAN fiind in faliment, nu a avut resursele financiare necesare să facă evaluarea echipamentului pe care Primăria urma să-l închirieze și s-a întârziat iniţierea procedurii de închiriere.
Am promis cetăţenilor că vom rezolva aceasta problemă în prima decadă a lunii Noiembrie şi eram pregătiti să furnizăm agentul termic dacă aceeaşi firmă care a câştigat investiţia, Alfa Ground Solutions, nu ar fi făcut contestaţie.
Astăzi sunt obligat sa informez opinia publică că din considerente care-mi scapă, cei care aveau obligaţia să ne furnizeze agent termic (Alfa Ground) au făcut contestaţie. Mai mult decat atât, am primit un document de la Ministerul Energiei prin care aceeaşi firmă cere să nu fie acordată aprobarea Primăriei Dr. Tr. Severin de închiriere a echipamenteor RAAN pentru furnizarea agentului termic.
Nu înţeleg motivele pentru care această firmă lucrează împotriva severinenilor, dar este de datoria mea ca Primar să fac publică această situaţie de fapt.
Am căutat ca reprezentant al Autorității Publice să fiu un factor de echilibru în ideea că toți cei implicați doresc binele severinenilor și am evitat să vin cu informații publice atât timp cât erau proceduri în derulare. Astăzi, când am epuizat toate soluțiile de mediere vin în fața dumneavoastră fără a mă scuza și arăt care sunt principalii vinovați de întârzierea furnizării agentului termic”, a motivat primarul Marius Screciu.