Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, totodată președințe executiv al PSD Mehedinți, a ridicat problemă termoficării orașului în fața prtemierului Viorica Dăncilă, prezentă la Drobeta Turnu Severin la Conferința județeană a PSD Mehedinți. În acest sens, Marius Screciu a salutat OUG 53 care se referă la termoficare și salubritate și care permite construirea unei termocentrale, în acest sens 85% din bani constituie contribuția Guvernului, iar 15% cea a municipalității. ”în o lună de zile putem depune documentele pentru a găsi o alternativă viabilă o gigacalorie ieftină. Mai avem însă însă un hop de trecut, respectiv iarna aceasta. Avem dorința să ne sprijiniți, deoarece comunitatea are nevoie și cred că merităm”, a declarat primarul Marius Screciu.
O altă problemă ridicată de primarul Severinului o constituie Portul, pe care primarul dorește de mai mult timp să-l preia în administrarea Primăriei. “Nu e posibil ca un oraș ca Drobeta Turnu Severin să nu aibă faleză, cum nu e posibil ca noi, comunitate locală, să nu poată investi să se rezolve această problemă”, a spus Marius Screciu.
La ambele probleme ridicate de primarul Severinului, ministrul de Finanțe, Eugen Orlando Teodorovici, prezent la eveniment, a spus că s-a discutat despre ele și se dorește găsirea unor soluții de rezolvare.
Mircea Popescu