Petre Daea a fost un politician mehedinţean care a obţinut, în mod sigur, mai mult decât merita de pe urma politicii. Momentul său de lansare în politica mare a fost anul 2004, când a fost numit de către primul-mininistru de atunci, Adrian Năstase, pentru doar câteva luni în funcţia de ministru al Agriculturii. În toamna aceluiaşi an, Petre Daea era nominalizat pe locul 1 pe lista pentru Senat a PSD Mehedinţi, partid condus la acea vreme de către deputatul Eugen Nicolicea.
La finele mandatului de senator, în anul 2008, Petre Daea a candidat din partea PSD Mehedinţi pe Colegiul 2 Senat din partea PSD Mehedinţi, colegiul considerat elibil. A fost reales senator, funcţie în care a stat până în anul 2012. La alegerile parlamentare din anul 2012, Petre Daea a candidat pe Colegiul 2 Camera Deputaţilor din partea USL Mehedinţi. A câştigat doar datorită votului politic. Toţi candidaţii USL Mehedinţi din judeţ au închis colegiile la acel scrutin parlamentar.
Deputatul PSD de Mehedinţi, Petre Daea, este unul dintre cei mai inactivi parlamentari, deşi este din judeţ. Practic, Petre Daea a devenit în ultimul timp un parlamentar total absent, atât ca prezenţă parlamentară în spaţiul media local, dar şi în activitatea politică. Nu s-a mai auzit aproape nimic despre persoana sa.
Petre Daea se înscrie perfect în acea categorie de politicieni şi parlamentari mehedinţeni care posedă o adevărată artă a demagogiei, în spatele căreia îşi urmăresc doar propriul interes personal. Pentru că Petre Daea nu a făcut nimic pentru judeţ nici în ultimele două mandate consecutive de senator, nici în acesta de deputat. Marele său avantaj a fost acela că a candidat pentru cele două mandate de senator din partea unui partid politic mare, iar ultima dată când a fost ales deputat din partea unei alianţe politice, USL Mehedinţi, în care conta prea puţin numele candidaţilor, important era votul politic acordat.
În felul acesta Petre Daea şi-a văzut împlinit atât visul politic, dar şi interesul personal. Pentru că pe dl. Petre Daea puţin îl interesează dacă face ceva pentru locuitorii colegiului său sau percepţia acestora despre activitatea sa parlamentară în slujba comunităţii. La alegerile parlamentare din toamna acestui an este puţin probabil ca Petre Daea să candideze pe un loc eligibil din partea PSD Mehedinţi.
Mircea Popescu