Nimic în plus despre Constantin Gherghe

Mircea_Popescu_7Aud în ultimul timp tot soiul de scenarii electorale, unul dintre ele fiind o posibilă candidatură a lui Constantin Gherghe la funcţia de primar al municipiului Orşova.

Mi se pare o pură copilărie să crezi un astfel de scenariu. După ce ai fost timp de 8 ani primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, după ce ai refuzat, din motive obiective şi plauzibile, să mai candidezi pentru cel de-al treilea mandat, deşi aveai şanse, e greu de crezut, dacă nu chiar imposibil, că ţi-ai mai dori să mai fii primar chiar şi la Orşova.

După părerea mea, Constantin Gherghe nu va mai candida şi nici nu-şi mai doreşte asta. Pe de altă parte, şi dacă ar fi posibilă o astfel de varaintă, nu ştiu cu ce sorţi de izbândă; Constantin Gherghe a ieşit mai de mult din atenţia opiniei publice şi nu mai poate fi considerat un candidat redutabil, oriunde sau pentru orice ar mai vrea să candideze.

A crede că Gherghe, în virtutea faptului că a fost un primar cu rezultate în Severin, poate să fie ales fără probleme la Orşova este, de asemenea, o naivitate, cel puţin în condiţiile în care actualul primar al municipiului dunărean mai are în faţă exact o jumătate de mandat.

Şi la ce i-ar folosi sau ce foloase i-ar aduce lui Constantin Gherghe să-şi bată capul cu problemele cu care se confruntă Orşova, în condiţiile în care el însuşi are anumite probleme de sănătate? Ar însemna să-şi complice viaţa şi sănătatea inutil.

Ca om politic, Constantin Gherghe a fost un politician mediocru, deşi a condus două organizaţii politice judeţene de partid şi una municipală. Ca primar, a fost un foarte bun gospodar, care a lăsat ceva în urma sa.

Constantin  Gherghe va rămâne în istoria Severinului drept primarul care făcut ceva, care a angajat cele mai mari proiecte edilitare. Pentru că dacă oraşul Drobeta Turnu Severin are străzi bune, are instituţii reabilitatea, acestea i se datorează şi fostului primar. Sau Constantin Gherghe, în calitatea sa de primar, a fost perceput ca omul care a realizat tot ce se vede astăzi. Ceea ce este un mare fals!

Severinul trebuie să-i fie recunoscător Elenei Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale, şi lui Mihai Stănişoară, fost preşedinte al PDL Mehedinţi, pentru banii care au venit în oraş pentru străzi, pentru reabilitarea Teatrului, cu care ne mândrim că e frumos acum, pentru Cetatea Medievală a Severinului, cu care de asemenea ne mândrim, pentru alte investiţii utile şi frumoase. Toate acestea realizări s-au răsfrânt asupra lui Gherghe pentru că era primarul oraşului. Asta nu înseamnă nici pe departe că fostul primar nu a avut un merit. A avut meritul de a duce la îndeplinire toate aceste proiecte asumate.

Trist este faptul că fostul primar a ieşit din politica mehedinţeană pe uşa din spate, iar din administraţia publică locală fără să dea nişte răspunsuri concrete. Nu am înţeles nici până acum de ce a demisionat din funcţia de primar cu doar câteva zile înainte de instalarea noului primar ales. Constantin Gherghe nu a dat nici până azi un răspuns clar în ceea ce priveşte noua centrală termică a municipiului Drobeta Turnu Severin, lăsând în seama noului primar să-şi bată capul pentru a rezolva problema căldurii oraşului imediat după preluarea mandatului de primar. De asemenea, Constantin Gherghe nu le-a spus severinenilor de ce nu a mai vrut să mai candideze pentru un nou mandat, limitându-se la a spune doar că a promis (eu nu-mi aduc aminte!) atunci când a fost ales primar că va sta doar două mandate.

Mircea Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *