Neimplinirea Primariei lui Constantin Gherghe

Constantin_GhergheFostul primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, dă dovadă de un soi de vitejie care nu i se potriveşte de niciun fel. Domnia Sa spune într-o postare pe pagina sa de Facebook că, în problema căldurii în municipiul Drobeta Turnu Severin, există multă dezinformare şi că s-ar putea să facă dezvăluiri ca să informeze populaţia „cine şi unde a greşit”, în acest fel asumându-şi responsabilitatea pe care nu şi-o asumă actualii aleşi. Nu ştiu ce informaţii are fostul primar Gherghe în acest sens, însă sunt convins că nu o va face.

De ce? Pentru că domnul Gherghe este un mare LAŞ! Îi amintesc în acest sens câteva situaţii de laşitate: în campania electorală pentru alegerile locale din anul 2012 nu s-a implicat deloc în cadrul M N MH, alianţa electorală din partea căreia candida pentru cel de-al doilea mandat de primar, făcându-şi campanie separată de tema USL şi a lui Adrian Duicu care conduceau judeţul în acel moment; în toamna aceluiaşi an, la alegerile parlamentare, a apărut celebra scrisoare de susţinerea semnată de către Constantin Gherghe pe care şi-au însuşeau atât USL-ul lui Adrian Duicu, cât şi ARD-ul lui Mihai Stănişoară, ultimul candidat pentru funcţia de deputat. Constantin Gherghe nu a lămurit dacă a semnat acea scrisoare şi pe cine susţinea de fapt. Tot din teamă, pentru că nu ştia care va fi deznământul alegerilor şi în ce direcţie să se orienteze.

Mai vorbeşte domnul Constantin Gherghe pe pagina sa de Facebook despre neîmplinirile Primăriei severinene din mandatul de primar pentru care şi-a asumat răspunderea. Aici fostul primar al Severinului chiar dă dovadă de demagogie. Neîmplinirea Primăriei Drobeta Turnu Severin este chiar realizarea noii centrale termice a oraşului care ar fi trebuit să furnizeze acum căldură şi apă caldă severinenilor. Primarul Constantin Gherghe ştia cu mult timp în urmă ce se va întâmpla cu RAAN şi a avut tot timpul din lume să rezolve această problemă. Ce a făcut primarul Constantin Gherghe? Nimic! A lăsat moştenire noului primar această neîmplinire a sa şi a Primăriei pe care o conducea, pentru a o duce la îndeplinire într-o perioadă foarte scurtă şi într-o situaţie extrem de dificilă, dat fiind falimentul în care era RAAN, implicit Termocentrala Halânga.

Ce răspundere şi-a asumat primarul Constantin Gherghe pentru această neîmplinire a Primăriei pe care a condus-o? Îşi dă seama fostul primar Constantin Gherghe că elevii, bolnavii şi severinenii tremură în primul rând datorită nepăsării sale din timpul ultimului mandat de primar? Câtă lipsă de respect poate să aibă domnul Constantin Gherghe la adresa severinenilor vorbind asumarea răspunderii altora, când era de datoria lui să-şi asume această răspundere în ultimii ani de mandat pentru ca locuitorii municipiului Drobeta Turnu Severin să nu tremure acum de frig?!

P.S. Timp de 8 ani cât a fost primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, subsemnatul nu a fost niciodată în biroul său de primar şi nu am vorbit niciodată la telefon cu primarul Constantin Gherghe! Ne-am întâlnit doar de câteva ori la conferinţele de presă pe care le mai făcea când şi când la sediul PDL Mehedinţi, fără să purtăm nicio discuţie în afara întrebărilor pe care i le adresam în timpul conferinţei!

Mircea Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *