Ion P. Ionescu-Argetoaia s-a născut la 22 iunie 1880 în localitatea Argetoaia, judeţul Mehedinţi (azi Dolj). a făcut şcoala primară în comuna natală, iar liceul la Craiova, fiind coleg cu marele diplomat român Nicolae Titulescu. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Naturale din Bucureşti, specializare la Universitatea din Jeus (Germania). A obţinut doctoratul în geologie cu lucrarea „Pliocenul în Oltenia cu privire specială asupra tectonicei depresiunii getice”.
A lucrat la Institutul geologic al României (1910-1919), la Gimnaziul din Craiova ca profesor în specialitatea ştiinţelor naturale, conferenţiar la Politehnica din Timişoara, la catedra de geologie, iar apoi din nou la Craiova ca profesor şi director la Liceul „Fraţii Buzeşti” (1920-1940). A fost organizatorul muzeului de naturale al şcolii (al doilea din ţară după Muzeul „Antipa”), unic ca număr de exponate (1500 de păsări şi mamifere împăiate), rarităţi dispărute din fauna Olteniei.
A realizat şi o colecţie mineralogică din 1200 roci, unică prin număr şi varietate în Oltenia.
A fost solicitat în 1928 la catedra de anatomie comparată de la Sorbona din Paris, dar a refuzat. A fost un susţinător al ideii construirii unui muzeu de ştiinţele naturii, reprezentativ pentru Oltenia.
A făcut parte din Sfatul ştiinţific al Muzeului Olteniei (1922) şi din Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor – secţia Craiova.
A fost membru fondator al Societăţii studenţilor „Oltenia geografică şi turistică” (1928). A fost distins cu: „Răsplata muncii pentru învăţământ”; „Răsplata muncii pentru 25 de ani în serviciul statului” (1932); „Victoria şi carnetul de veteran” (1913; 1916-1919).
Este autorul a două cursuri universitare susţinute la Institutul Politehnic din Timişoara: „Contribuţiuni la studiul faunei molusce pliocene din Oltenia” (1918); „Curs de geologie stratificată” (1923-1924).
Ion P. Ionescu-Argetoaia a încetat din viaţă la 29 decembrie 1957 în Craiova.
Valentin Cernea