Deputatul PMP din Mehedinți, Ion Cupă, spune că așa numita „lege a mirosurilor”, al cărei co-inițiator este, a primit un raport preliminar de adoptare din partea Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic. Potrivit acestuia, agenții economici, titularii de activități generatoare de disconfort olfactiv au obligația, conform proiectului de lege, de a elabora și implementa planuri de gestionare a disconfortului olfactiv astfel încât normele de igienă și sănătate publică să fie respectate.
„Foarte important de reținut de către operatorii economici este faptul că autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu pentru activităţile care pot crea disconfort olfactiv trebuie să cuprindă un astfel de plan de gestionare a disconfortului olfactiv. Proiectul prevede inclusiv interzicerea temporară sau permanentă a accesului anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort olfactiv pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului, unități sanitare şi unităţi de învătământ”, a mai spus deputatul Ion Cupă.