În ultimii ani, dar nu numai, am văzut mai multe evenimente culturale dedicate Insulei Ada-Kaleh. Ultimul astfel de eveniment a fost găzduit recent de Castelul Artelor din Drobeta Turnu Severin și a constat într-un vernisaj de fotografie în care se întâlnesc tehnologia cu vechi fotografii ale Insulei Ada-Kaleh.
Pe mine astfel de evenimente mă lasă rece și nu pot să-mi reprim un sentiment de revoltă, amestecat cu unul de regret că nu am avut și eu posibilitatea să calc pe acest tărâm de vis, așa cum se spunea și cum se spune și acum, pentru că m-am născut mult mai târziu, după ea fusese deja scufundată, pentru a face loc barajului de acumulare de la Porțile de Fier I.
Insula Ada-Kaleh a fost distrusă de omul rațional al secolului XX, nu de barbari sau de cataclisme naturale, așa cum s-a întâmplat cu multe edificii istorice.
S-au scris foarte multe cărți despre Insula Ada-Kaleh, despre acest Paradis pierdut: romane, monografii, reportaje, documentare etc, unele dintre ele reeditate și în prezent.
Insula Ada-Kaleh a fost pierdută pentru totdeauna și, odată cu ea, acea lume de atunci, lume și atmosferă care nu mai puteau fi reconstituite nici atunci, în 1968, pe Insula Șimian, nici în prezent, dacă Insula Șimian ar fi amenajată.
Evident, asta nu înseamnă că Insula Șiman, nu ar trebui amenajată și introdusă în circuitul turistic. Ar fi foarte bine dacă s-ar implementa acest proiect, însă în niciun caz acesta nu ar conduce la renașterea Insulei Ada-Kaleh pe Insula Șimian, pentru că, pe de-o parte este vorba de populația turcă de atunci, care nu se poate aduce, iar, pe de altă parte, este vorba de atmosfera de atunci, adică cea din urmă cu mai bine de 50 de ani, care iarăși nu poate fi reînviată.
Farmecul și atmosfera orientală de pe fosta Insula Ada-Kaleh, așa cum l-am putut observa din filme documentare, din cărți sau din unele mărturii ale celor care au locuit și trăit acolo, nu mai poate fi readus la viață.
Poate că noi, în primul rând mehedințenii, dar și alții ar trebui să nu uităm și să nu iertăm regimul comunist pentru acest rău pe care ni l-au făcut, pentru faptul că ne-au privat de acest colț de Rai, pe care eu și mulți alții nici nu am apucat să-l vedem.
Dar înțeleg că nici nu se putea altfel, din moment ce Partidul Comunist Român luase decizia, în numele masivei industrializări, să distrugă această Insulă. Nimeni nu se putea opune cu succes, chiar dacă mulți poate s-au opus la vremea respectivă.
Dacă ar fi fost în zilele noastre, cu siguranță Insula Ada-Kaleh ar fi fost salvată, pentru că s-ar fi găsit foarte mulți, organizații civile, de mediu, partide, politicieni etc să o salveze.
Și pe urmă ce facem bocim Insula Ada-Kaleh, dar proslăvim Porțile Luminii de la Hidrocentrale Porțile de Fier I, ca pe o mare realizare a industriei românești, a județului Mehedinți, când știm foarte bine că nu se puteau amândouă, cel puțin la acea vreme?
Mi se pare un soi de ipocrizie crasă!
Poate că dacă ar fi fost acum s-ar fi găsit soluții tehnice ca insula să fie salvată!
Oricâte expoziții, indiferent de nivelul tehnologic actual, s-ar organiza, oricâte simpozioane s-ar face și oricâte cărți s-ar mai publica despre Insula Ada-Kaleh, aceste activități mă lasă indiferent, atâta timp cât această Insulă a fost distrusă cu bună știință.
Da, a fost un Paradis pe Dunăre, care a fost distrus, așa cum am spus, de omul rațional al secolului XX, nu de barbari sau de cataclisme naturale…
Mircea Popescu
