Destinul zbucimat al unui doctor în matematică: pe front cu un Regiment din Mehedinţi, lupta împotriva comunizării judeţului, 15 ani de temniţă comunistă

Ion D. Vulcănescu s-a născut la 4 august 1916, la Buzău, în drumul refugiului familiei spre Moldova. Pe linie paternă este din aceeaşi familie cu filosoful Mircea Vulcănescu.

Tatăl său, Dumitru Vulcănescu, a călătorit şi studiat în India, apoi s-a stabilit în Turnu-Severin, ca avocat la Baroul Mehedinţi.

În perioada 1923-1927 Ion D. Vulcănescu face clasele primare şi între 1927-1935 urmează cursurile Liceului „Traian” din Turnu-Severin. Licenţiat al Facultăţii de Matematică din Bucureşti, unde l-a avut ca profesor pe Dimitrie Pompei. Obţine şi licenţa Facultăţii de Filozofie, avându-l ca profesor pe Nae Ionescu.

Îşi trece doctoratul în matematică, specialitatea finanţe. După 1940 îşi desfăşoară activitatea la catedra de matematică condusă de Dimitrie Pompei şi elaborează un curs de filosofia matematicii.

În 1942 participă la campania din Est cu Regimentul 95 Infanterie Mehedinţi. Elaborează, în tranşee, lucrarea „Calculul probabilităţilor şi problema tragerilor”, editată tot în 1942 de „Revista geniului”. Între 1943-1948 lucrează ca specialist în finanţe – funcţionar superior – în cadrul Ministerului de Finanţe, unde vărul său, Mircea Vulcănescu, era subsecretar de stat.

Face parte din conducerea Mişcării Naţionale de Rezistenţă împotriva comunismului şi bolşevizării României. Ion D. Vulcănescu a constituit un grup de rezistenţă la Turnu-Severin în primăvara anului 1948. De asemenea, a fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii organizaţiei „Graiul sângelui”, înfiinţată în 1945, alături de locotenentul Virgil Coifan, locotenent-colonel Victor Constantinescu, Nicolae Balaban, Vasile Şendrea, D. Iorgulescu, generalii Nicolae Ciupagea şi I. Râmniceanu.

Implicat în procesul generalului Aurel Aldea este condamnat la un an închisoare. La 30 martie 1949, în urma judecării membrilor organizaţiei „Graiul sângelui”, este arestat şi condamnat la 25 de ani muncă silnică, fiind eliberat în 1964.

Trăind într-o epocă zbuciumată, nu şi-a putut împlini, pe măsura capacităţii creatoare, opera pe care şi-a propus-o. a lăsat însă, chiar în aceste condiţii, lucrări de permanentă referinţă: „Curs de filozofie matematică” (1940); „Calculul probabilităţilor şi problema tragerilor” (1942); „Dincolo de iluzii” (1943); „Breviar practic Hatha-Yoga” (1975); „Abecedar Hatha-Yoga” (1995) şi „Sunt cel ce sunt” (1996), ultimele două publicate postum.

Acest interesant filosof, nefavorizat de către destin, s-a stins din viaţă la 9 noiembrie 1991.

Valentin Cernea