Despre violenţa unor români plecaţi la muncă în străinătate

Se crede că viaţa românilor plecaţi din România în străinătate la muncă e foarte cunoscută de către cei rămaşi în ţară, însă fiecare o evaluează în funcţie de ceea ce vede la vecinul plecat, la ruda „ajunsă” sau la vreun coleg de felul său mai grandoman cu ghiul pe deget şi lanţ de aur la gât. Aşa s-au tras concluzii nereale despre cum “se culeg gologanii de prin copaci” acolo, departe, în străinătate. Alţii cunosc şi adevărul, adică faptul că “afară” viaţa este luptă, izolare, trudă şi dor de absolut tot ce laşi acasă.

Despre caracterul românului plecat, pe care îl are fiecare în dotare, nu s-au spus multe, adică să se puncteze şi asupra faptului că omul, aşa cum este în societatea de unde a plecat, tot aşa este şi peste hotare.

Comportamentul şi caracterul unei persoane, cu nimic nu se schimbă plecând “afară”, ci, dimpotrivă, îşi aprofundează apucăturile rele sau calităţile pe care le are fiecare. Hoţul de “acasă” nu s-a lecuit odată ajuns în străinătate, dimpotrivă, face ceea ce a făcut şi în ţară sau chiar mai mult. Omul cel onest “acasă”, odată ajuns în străinătate nu se apucă de furat, dimpotrivă, este mai smerit. Ce să zic de cel care era deja grandoman acasă, e limpede, după ce a experimentat străinătatea, în niciun caz nu se întoarcere în România schimbat în omul modest, acesta va fi şi mai grandoman decât înainte, va fi şi mai lăudăros de cum era cunoscut pentru că, îşi zice el, de fapt a cunoscut “viaţa”.

Deci persoanele educate sau mai puţin educate în locurile de baştină, tot aşa trăiesc şi se comportă şi “afară”. Beţivul nu se va lecui, curvarul nu se va opri, scandalagiul nu se va potoli şi am o sumedenie de exemple pentru că, dragii mei, eu trăiesc “afară”, mă învârt mult şi văd multe.

Ca o concluzie personală, pot spune că NE DISTINGEM MULT în cele rele, căci cele bune nu se văd, ba rămân mereu în modestia lor. “Afară”, credinciosul nu se va strica, muncitorul nu se va înlenevi, iubitorul de semeni şi întrajutătorul nu va fi altfel, oriunde-şi vor îndrepta paşii.

Vreau să va povestesc în câteva cuvinte, nu întâmplător, despre omul, bărbatul, care avea încă de acasă din România prostul obicei să fie scandalagiu şi violent în familie. Păi cine îşi bătea nevasta acasă în România în nici un caz peste hotare, de-ar ajunge chiar în cea mai civilizată ţară, acel nemernic nu-şi va schimba apucăturile. Îşi va bate nevasta, alungând familia în toiul nopţii, exact cum făcea şi în România. E aluatul lui de aşa natură după zicala “boala de fire nu are lecuire”.

Ceea ce mă uimeşte este că aceste personae, în general, îşi găsesc instictiv victimele şi chiar reuşesc să le ţină sub control într-o intimidare absolută. 1 din 50 îşi găsesc naşul, pentru că femeia reuşeşte să-şi calce pe orgoliu, ruşine şi frică dând în vileag aceste abuzuri de violenţă familiară, revoltându-se, reclamând şi trăgând la răspundere pe “leii turbaţi”.

Deci, să ajungi în străinătate şi să fii în contact cu civilizaţia, să te pretinzi intelectual, să profesezi ceea ce ai studiat la facultate şi să reuşeşti să-ţi păstrezi relele obiceiuri de a da cu pumnul în ochii celei căreia i-ai jurat iubire este de neconceput.

Şantieristul, după ce că ajunge beat acasă şi nu-şi schimbă de trei zile şosetele purtate la 40 grade, nu mai zic să se spele, acesta pune mâna şi el în capul femeii (şi ea după 12 ore de muncă) şi-i trage o bătaie cu strigături. Însă în amândouă cazurile, atunci când se întorc în România în vacanţă, afişează figuri de gentili bărbaţi încât cei din jur sunt sufocaţi de invidie. Ce timpuri false trăim!

Acum 11 ani, când am venit în Italia prima dată, mare mi-a fost surpriza să aflu că şi poporul italian se confruntă cu nenumărate cazuri de violenţă în familie. Însă niciunde şi nici chiar ei nu deranjează un bloc sau un cartier, aşa cum o fac în mod particular ai noştri conaţionali. Asta ceea ce priveşte eticheta, dar problema gravă este alta: că e momentul ca acum în acest mileniu să ne educăm. E inadmisibil ca în 2017 să subjugăm şi să denigrăm seamănul nostru în maniera primitivă!

Am scris toate acestea, pentru că în ultimii ani mi-a fost dat să întâlnesc printre cunoştinţele mele multe cazuri aşa cum am menţionat mai sus de la şantierist şi până la profesori dar toţi români. E nevoie de autocontrol şi autoeducaţie atât în rândurile persoanelor violente cât şi în rândurile victimelor.

Un singur lucru vă pot spune: mai citiţi Biblia şi să ne întoarcem cu faţa la Dumnezeu. Să avem frică doar de El şi să realizăm că nu noi suntem Dumnezeu şi că nimeni dar absolut nimeni nu trebuie să ni se supună şi nimănui nu trebuie să ne supunem. Astea le putem îndeplini doar dacă vedem cu ochii minţii că suntem egali (de mici) şi doar dacă avem lumină în inimă şi minte.

El şi numai El ne va da lumina, înţelepciunea şi răbdarea. Să fugim mai puţin după bogăţie şi lux, să ne mulţumim cu cât avem, să luptăm doar pentru un trai decent, pace şi atât. În rest să dedicăm 10% din timpul unei zile gândului de mulţumire Lui; atât: 10%, iar restul iubirii dintre noi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Elena AGAPI

Elena Agapi este colaboratoare a revistei severinene „Cafeneaua politică şi literară”. Ea locuieşte în Roma – Italia, unde interpretează rolul Chiriţei