Deputata PSD de Mehedinţi, Alina Teiş, a susţinut, miercuri 6 decembrie, o declaraţie politică intitulată „Şi ei aşteaptă daruri…”, prin care doreşte un sprijin, o protecţie şi o compasiune mai mare pentru copiii cu dizabilităţi.
Iată textul declaraţiei politice:
Distinse domnule preşedinte,
Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,
Cu îngăduinţa dumneavoastră astăzi vă voi prezenta declaraţia politică intitulată:
ŞI EI AŞTEAPTĂ DARURI…
Copilul cu dizabilităţi trebuie considerat ca făcând parte din societate. Nu putem să-l ascundem, nu are nevoie de mila noastră, ci de sprijinul nostru, permiţându-i să trăiască alături de ceilalţi copii, ca parte integrantă a comunităţii.
“Persoanele cu dizabilităţi din România constitutie o categorie dezavantajată a României, în special cei ce locuiesc în mediul rural sau sunt institutionalizaţi. Prezenţa handicapului, starea materială precară (în cele mai multe cazuri), izolarea psihologică determinate de statutul de persoană exclusă, lipsa unor servicii alternative adresate acestora, dificultatea accesului la informaţiile în domeniu, accesul defectuos la serviciile medicale de calitate prezintă dificultăţi suplimentare pentru această categorie de persoane.”
Atitudinea pozitivă zilnică a adultului faţă de copilul cu dizabilităţi îl poate ajuta efectiv în dezvoltarea capacităţilor de comunicare. Copilul va comunica mai uşor dacă doreşte să o facă, dacă doreşte să exprime lucrurile pe care le trăieşte. Folosind eficient capacităţile noastre de comunicare, vom putea stimula modul de comunicare al copilului. Este foarte important ca un copil cu dizabilităţi să fie ajutat să devină cât mai independent posibil în toate acţiunile pe care le întreprinde.
Copiii au nevoie de foarte multă protecţie. Se spune ca modul în care te porţi cu copiii arată adevarată faţă a omului.
Având câştigate cât mai multe deprinderi din această arie de dezvoltare, copilul cu dizabilităţi are şanse reale de a fi acceptat/integrat în viaţa socială a comunităţii din care face parte, pe de o parte, şi pe de alta parte, o comunitate permisivă, în ceea ce priveşte această categorie de copii dă dovadă de responsabilitate, acceptare şi omenie.
Recunoaşterea drepturilor egale pentru toţi oamenii, inclusiv copii, fără nici o discriminare, presupune că nevoile fiecarui individ au importanţă egală. Aceste nevoi trebuie să stea la baza planurilor făcute de societate şi deci, egalizarea şanselor se referă la procesul prin care diversele sisteme ale societăţii şi mediului sunt puse la dispoziţia tuturor şi, în particular, a persoanelor cu dizabilităţi. Egalizarea sanselor trebuie înteleasă ca drept al persoanelor şi copiilor cu dizabilităţi de a rămâne în comunitate şi de a primi sprijinul necesar în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, a serviciilor sociale şi de încadrare în muncă.
Convenţia cu privire la drepturile copilului include un articol specific asupra drepturilor copiilor cu dizabilităţi (art. 23), în care accentul este pus pe participarea activă la comunitate, precum şi pe integrare socială, ceea ce implică, evident, necesitatea evitării şi a reducerii instituţionalizării copiilor cu dizabilităţi.
Asigurarea accesului efectiv la educaţie al acestor copii este vital, cel puţin din două puncte de vedere. Mai întâi, este vorba de valorizarea socială, inerentă acordării dreptului la educaţie, valorizarea ca fiinţă umană cu drepturi egale. În al doilea rând, integrarea şcolară este o formă efectivă de integrare socială, a cărui reuşită este fundamentală pentru inserţia socială.
Cercetările şţiintifice au demonstrat că şcoala specială nu are rezultate spectaculoase. Persoanele instruite în şcoala specială nu realizează performanţe intelectuale mai mari, în comparaţie cu cei din aceeaşi categorie care frecventează şcolile obişnuite. În schimb, sub aspectul învăţării sociale – a cărei importanţă este tot mai accentuată în psihopedagogia modernă – achiziţiile copiilor care învaţă în şcoli obişnuite sunt net superioare.
Nu există copii cu dizabilităţi! Există doar părinţi, profesori şi societate nepregătită pentru ei! Există teama de ceva ce nu e ca tine! Există lipsa de educare a oamenilor în acest sens! Există lipsa de compasiune, umanitate şi dragoste!
Poate că nu pot vorbi la fel ca noi. Poate că nu pot face multe lucruri la fel ca noi. Şi totuşi, fac multe altele mult mai frumos şi mai bine! Ei cred, dăruiesc şi iubesc sincer şi necondiţionat!
Ei râd, plâng şi iubesc la fel! Şi înainte de toate … au suflet şi ar trebui trataţi ca atare! Să-i ajutăm şi să-i iubim ca pe propriii copii!
Vă mulţumesc!
Deputat PSD Mehedinţi
Prof. Alina Teiş
