Distinse domnule preşedinte,
Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,
Cu îngăduinţa dumneavoastră astăzi vă voi prezenta declaraţia politică intitulată:
Ziua Armatei Române
O zi importantă pentru noi, cetăţenii României, dar şi pentru istoria acestei ţări. Este ziua în care ne amintim de eroii neamului românesc şi de dragostea lor pentru noi. O dragoste atât de mare, încât au fost capabili să se jertească, să-şi dea propria viaţă pentru ca noi să fim astăzi liberi.
25 octombrie este Ziua Armatei Române, ziua celor care au servit şi mai servesc şi acum patria în uniforma militară. Momentul este unul de evocare a faptelor eroice ale înaintaşilor noştri, precum cele de la Posada, Rovine, Podul Înalt, Războieni, Călugăreni, Plevna, Smârdan, Mărăşti, Mărăşesti sau Oituz.
Ziua Forţelor Armate Române a fost sărbătorită pentru prima dată la 2 octombrie 1951, iar din anul 1959 a fost stabilită ca zi aniversară ziua de 25 octombrie. Sărbătorirea acestei zile este stipulată prin Decretul nr. 381 din 1959. Iar data nu a fost aleasă întâmplător, 25 octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a teritoriului naţional de sub ocupaţie hortysto-fascistă. La 25 octombrie 1944, Armata Română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei.
Acţiunile militare purtate de armata română în bătălia pentru Ardeal alcătuiesc un drum glorios, soldat pe pământul din Transilvania cu numeroase jertfe. Aşa se face că mii de militari au căzut vitejeşte în luptele sângeroase de la Sfântu Gheorghe,Târgu Mureş, Oarba de Mureş, Păuliş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare şi Carei. Peste 500 de mii de militari au luptat pentru eliberarea întregului teritoriu naţional. Iar dintre aceştia, mai bine de 50 de mii au fost răniţi sau ucişi.
Odată cu încheierea acţiunii de eliberare a teritoriului patriei, Armata Română a participat la eliberarea Ungariei. Peste 200 de mii de soldaţi români au luat parte la această acţiune. Iar, mai apoi, bravii noştri soldaţi au mers pe frontul Cehoslovaciei, dar şi Austriei.
La 9 mai 1945, când războiul a luat sfârşit cu victoria Naţiunilor Unite, armata română se găsea în apropiere de Praga şi în estul Austriei. De acolo, s-a întors în ţară cu drapelele de luptă acoperite de glorie. Şi au trecut pe sub Arcul de Triumf ca o armată biruitoare, care şi-a făcut datoria nu doar faţă de patria şi de poporul lor, dar şi faţă de alte popoare.
Ziua Armatei Române este aşadar un simbol al păstrării independenţei şi suveranităţii nationale. Şi cred că Armata Română este cea care şi-a câştigat un loc aparte în inima fiecărui român. Prin luptele eroice, care au marcat evoluţia istorică a statului nostru şi până în ziua de astăzi, când Armata prezintă cu onoare şi profesionalism România în teatrele de operaţiuni militare internaţionale.
Îi cinstim, astăzi, pe eroii care şi-au dat viaţa pentru a apăra statul român. Şi le declarăm respect celor care, în prezent, cinstesc ţara în haine militare.
La mulţi ani, Armatei Române!
Vă mulţumesc!
Deputat PSD de Mehedinţi
Prof. Alina Teiş
24 octombrie 2018, Camera Deputaţilor, Bucureşti