Deputata Alina Teiş, comunicat de presă: „Salarii mai mari pentru români ”

Alina_Teis_PSDDeputata PSD de Mehedinți, Alina Teiș, membră în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și în Comisia pentru egalitate de șanse între bărbați și femei din Camera Deputaților, a avut o intervenţie în plenul Camerei Deputaţilor în care a vorbit despre mărirea salariului net.

Salarii mai mari pentru români

Îndrăzneşte să crezi în România! Este sloganul pe care noi, cei din Partidul Social Democrat, l-am tot menţionat de-a lungul timpului. Și este un slogan care are consistenţă şi pe care nu l-am ales întâmplător. O expresie pe care nu o folosim doar pentru că sună bine, ci pentru că s-a identificat cu munca noastră, cu realizările noastre. Pentru că, prin tot ceea ce facem, le dăm românilor motive să creadă în ţara lor, într-un viitor mai bun.

Ori de câte ori social-democraţii au fost la guvernare, au făcut performanţă. La fel s-a întâmplat şi acum. Am obţinut, în anul 2016, cea mai mare încredere pe care românii au acordat-o unui partid politic de la revoluţie încoace, cu toate că am avut parte de multe piedici. Am fost atacaţi, ameninţaţi, anchetaţi. Dar nu ne-am dat bătuţi, am ştiut să promovăm întotdeauna un mesaj pozitiv, un mesaj care îndeamnă la pace şi unitate, nu la dezbinare. Și am reuşit să urmăm programul de guvernare şi să-l îndeplinim, de aceea mai avem o veste bună de dat. Este vorba se salariul mediu net. Pentru prima dată în România câştigul salarial mediu net a depăşit 3000 de lei!Vorbim evident şi de o putere de cumpărare mai mare, cu peste 9%, faţă de anul trecut, când deja era consistent majorată. Mai mulţi bani în buzunarele românilor înseamnă mai multă bunăstare. De altfel, în ultimii doi ani, salariile românilor au crescut în mod constant:

În luna martie 2019, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5050 lei, cu 4,8% mai mare decât în luna februarie 2019.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 3075 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 142 lei (+4,8%).

Comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,7%.

În ciuda minciunilor lansate de preşedinte şi de opoziţie, creşterile salariale au adus şi sporirea puterii de cumpărare a oamenilor. Majorarea salariilor a fost consistent superioară creşterilor de preţuri. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 109,3%.

Indicele câştigului salarial real a fost de 104,3% pentru luna martie 2019 faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 214,0%, cu 8,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna februarie 2019.

Planul nostru de guvernare este un proiect uriaş, care a început să ridice nivelul de civilizaţie din fiecare localitate, şi se simte acest lucru. Guvernul PSD a reuşit creşterea salariilor în educaţie şi sănătate, creşterea pensiilor, creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *