În cele ce urmează, ne-am propus să discutăm şi să lămurim câteva etimologii şi expresii populare:
1. gogeamite/ cogeamite. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române dă următoarea definiţie pentru acest cuvânt: “COGEÁMITE adj. invar. (formă populară) – Foarte mare, foarte înalt; coşcogea, coşcogeamite. [Var.: cogémite, gogeámite adj. invar.] – Din sb. kódžamiti, bg. kodjamiti.” În ediţia din 1939 a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române găsim următoarele enunţuri, unde apare cuvîntul în discuţie: „Cogea om şi se teme de un căţel!”, „Coşcogea voinici şi fug de un pitic” sau „Te-ai făcut coşcogea flăcău!”.
Credem că acest cuvânt este un eponim, adică un cuvânt folosit în terminologia lingvistică cu trei înţelesuri: a) nume proprii devenite nume comune; b) substantive comune care îşi au originea în nume proprii. În acest caz, gogeamite ar proveni de la numele propriu Gogea Mitu, cel mai inalt român. Sursele publice nu se pun de acord oficial nici măcar asupra numelui său. Se spune că se numea de fapt Gogu Ştefănescu, informatie contrazisă de alta sursa care o citează pe o nepoata de-a sa, care afirma ca numele sau real era Dumitru Goaga, de unde şi abrevierea numelui – GOGEA MITU.
Povestile sunt de acord cu prima parte a scurtei vieti a lui Mitu: suferea de gigantism (singurul caz aparent oficial din Romania, cu toate că si Ghiţă Mureşan, la 2,30 m ar putea probabil fi inclus aici), iar la 20 de ani avea 2,42 metri şi 183 kg, iar la pantof purta numărul 56 sau 64. Originar dintr-un sat din Oltenia (Marşani) şi născut în 1914, a colindat prin lume cu circul, ajungând chiar şi la Târgul de Moşi de la Obor din 1934, unde a fost prezentat ca o ciudăţenie, drept cel mai Înalt om din lume. După cariera de la circ a urmat alta de boxer de succes, făcând KO-uri, unul după altul, lucru ce i-a adus faimă internaţională de scurtă durată. La doar 22 de ani, în 1936, Gogea Mitu a fost internat cu diagnosticul tuberculoză într-un spital din Bucuresti, unde a fost găsit de familia sa peste câteva zile mort şi îmbălsămat. Într-un reportaj difuzat la postul TV PRIMA, în data de 23. 07. 2015, nepoata susţine că Mitu nu a murit de tuberculoză, ci a fost otrăvit de adversarii invidioşi pe forţa şi succesul său în ring.
În conştiinţa populară, adjectivul „gogeamite” (cu variantele „cogeamite”, „coşcogeamite”), desemnează mărimea/ dimensiunea – una impresionantă – a posesorului, tot astfel cum era şi faimosul Gogea.
2. expresia/ proverbul „A nimerit orbul Brăila”
Expresia se foloseşte pentru a încuraja pe cel care şovăie să se ducă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri.
Pe vremuri Brăila era singurul oraş-port la Dunăre, fiind imposibil pentru călători şi comercianţi să rătăcească drumul. Zicala s-a născut datorită faptului că Brăila era singurul oraş port în acea vreme, singura cale comercială cu deschidere spre Dunăre şi mare.
Părerea altora este că ar exista o legendă care spune că în acest oraş de pe malul Dunării s-a născut un băiat orb. Părinţii au încercat să-i facă viaţa cât mai plăcută şi mai frumoasă. O singură dorinţă avea însă acest băiat, aceea de a merge la o apă curgătoare. Anii au trecut, fără ca el să-şi poată împlini visul, până când într-o zi s-a gândit să plece singur şi să ajungă la acea apă. A întrebat în jurul lui cum ar putea să găsească drumul şi cineva i-ar fi spus să meargă încet înainte şi să şină drumul drept, fără a se abate din cale. La capătul lui este apa la care doreşte să ajungă. Şi el a mers până când a ajuns la apă. Legenda s-a născut datorită topografiei acestui oraş. Toate străzile principale sunt circulare (oraşul având arhitectura radială), ele pleacă de la Dunăre şi ajung tot la Dunăre. Din orice parte a oraşului aţi pleca veţi ajunge înapoi trecând pe lângă Dunăre.
Expresia/ proverbul se pare că vine de la cuvântul german brille = ochelari. Pe vremuri când nu existau doctori oftalmologi, ochelarii se luau prin căutare, pe nimerite. Vorbitorul de limbă română, mai puţin cultivat, a recurs la o analogie fonetică, aproximativă, în privinţa pronunţiei cuvântului german – braila, crezând că e vorba de… Brăila. De fapt, expresia devenită proverb „A nimerit orbul Brăila” ar fi trebuit scrisă A nimerit/ a găsit orbul braila adică ochelarii.
Explicaţia noastră are în vedere şi alfabetul Braille. Louis Braille (n. 4 ianuarie 1809 – d. 6 ianuarie 1852) a fost un pedagog francez care a inventat şi dezvoltat alfabetul Braille, de tipărire şi scriere pentru nevăzători. Braille s-a născut la 4 ianuarie 1809 la Coupvray, un mic sat situat la 40 km de Paris. În 1812, în urma unui accident produs în atelierul de pielărie al tatălui său, îşi pierde vederea. Între 1816 şi 1818 urmează cursurile şcolii comunale din Coupvray, iar în 1819 intră la Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători (Institution Royale des Jeunes Aveugles – IRJA) din Paris. Din 1822 Braille experimentează procedeul „scrierii nocturne” elaborat de Charles Barbier şi începe cercetările sale pentru elaborarea unui nou sistem de scriere pentru nevăzători, terminând alfabetul Braille în 1824.
3. expresia „La Caracal, unde s-a răsturnat carul cu proşti” este adevărată pe jumătate. De fapt nu este vorba de proşti, ci de ploşti (pluralul substantivului ploscă). Şi nu era vorba de români – olteni din zonă, ci de ruşi, voluntari în trupele lui Tudor Vladimirescu. Carul de aprovizionare era plin cu ploşti, nu cu proşti. La Caracal, la o manevră mai strânsă, carul s-a răsturnat. Ruşii raportat că s-a răsturnat un car cu proşti în loc de ploşti. Expresia a prins (în ciuda faptului că, oltenii sunt oameni foarte isteţi) şi a dat de înţeles, când era rostită, că acolo, ca la Caracal, e o puzderie de proşti. Rostită în alt context transmite că şi în locul respectiv s-ar găsi destui indivizi – poţi să umpli un car – care sunt ca aceia din Caracal.
Se cuvine acum să explicăm faptul că în ciuda întâmplării hazoase (soldaţii au preferat să spună că datorită manevrei greşite era vorba de un car cu proşti), vorbitorii care au preluat şi transmis zicala nu aveau cunoştinşe de lingvistică. Consoanele r şi l sunt lichide şi se confundă uşor sau sunt pronunţate greşit, când e vorba de aşa-zişii rârâiţi.
4. expresia „Ce-are sula cu prefectura” credem că şi ea se bazează pe aceeaşi confuzie între consoanele lichide r şi l lichide. Ţinând cont de faptul că omul din popor are tendinţa rimării unor cuvinte, cuvântul subliniat de noi – sula – ar trebui să fie de fapt sura, adică o femeie fie că era sură la păr, fie că aşa o chema – Sura. Aceasta a nimerit întâmplător la o prefectură, fără a avea de-a face, în vreun fel, cu ceea ce se ocupă această instituţie. Prin urmare, expresia corectă ar fi Ce-are sura cu prefectura. Logica întâmplării, aşa cum o explicăm noi, este evidentă, varianta cunoscută nu are nicio logică şi se bazează pe absurd.
Prof. Dr. Const. MIU
Const. MIU este doctor în filologie şi colaborator permanent al revistei severinene “Cafeneaua politică şi literară”
