Daniel Vezureanu și Daniel Căiniceanu, candidații PMP Mehedinți pentru comunele Devesel și Ilovița

Ion_Cupă_candidațiPMP Mehedinți se află într-un proces avansat de stabilire a candidaților pentru funcția de primar la alegerile locale din acest an. În acest sens, liderii formațiunii spun că doresc să propună oameni noi, integri și cu viziune care să aducă o schimbare reală în bine în localitățile unde candidează.

În cadrul unei întâlniri de partid, alături de deputatul Ion Cupă, vicepreședinte național al PMP și coordonator al Regiunii Oltenia, au fost prezentați doi candidați ai PMP Mehedinți. Este vorba de Daniel Vezureanu (foto stânga), candidat pentru funcția de primar al comunei Devesel, și Daniel Căiniceanu (foto dreapta), candidat pentru funcția de primar al comunei Ilovița.

„Așa cum am spus încă de când am fost numit coordonator pentru Regiunea Oltenia a PMP îmi doresc oameni noi în politică și în județul Mehedinți. Atât domnul Daniel Vezureanu, candidatul noastru pentru funcția de primar al comunei Devesel, cât și domnul Daniel Căiniceanu, candidatul pentru funcția de primar al comunei Ilovița sunt doi oameni integri, respectați în comunitățile lor, iar din acest punct de vedere pot spune că sunt doi candidați redutabili ai PMP Mehedinți. Eu am încredere în ei și în cetățenii din comunele pe care le reprezintă și le doresc mult succes!”, a declarat deputatul Ion Cupă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *