Daniel Cîrjan se bate cu el însuşi în PNL Drobeta Turnu Severin

Mircea_Popescu_77Daniel Cîrjan, viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin şi preşedintele organizaţiei locale a PNL, a anunţat că intră în competiţia internă din partid pentru desemnarea candidatului la funcţia de primar la alegerile locale din anul 2020.

După părerea mea, acesta este un demers electiv intern al PNL Mehedinţi total inutil, oricât de mult s-ar ţine cont de către conducerea centrală a partidului. Este pur şi simplu pierdere de vreme.

Acelaşi criteriu de departajare a funcţionat şi la ultimele alegeri locale, cele din 2016, când Daniel Cîrjan s-a confruntat în interiorul partidului cu fostul pedelist Marius Bălu, primul câştigând la o diferenţă relativ mică.

La momentul actual foşi pedelişti de anvergură nu prea mai sunt prin PNL Mehedinţi, prin urmare Daniel Cîrjan ar trebui să concureze cu colegii săi din fostul PNL. Problema este că nici colegii săi din PNL Drobeta Turnu Severin nu sunt, nici pe departe, lideri de forţă. În atare situaţie, în acest proces electiv intern din partid, Daniel Cîrjan se bate cu el însuşi, pentru că nu prea are cu cine în propriul partid.

În altă ordine de idei, această consultare intrenă a partidului nu-şi avea rostul din cel puţin 3 motive:

1. Daniel Cîrjan este viceprimar în funcţie;
2. Este preşedintele PNL Drobeta Turnu Severin;
3. A candidat şi la ultimele alegeri locale şi a obţinut un rezultat bun.

Având aceste 3 avantaje, cine ar putea să-i pună probleme în partid? Mai ales în contextul în care PNL Drobeta Turnu Severin duce lipsă de lideri ca vectori de imagine.

Este adevărat că oricine din PNL Drobeta Turnu Severin ar candida pentru funcţia de primar al municipiului ar obţine un procent de peste 10% datorită votului politic.

Asta nu înseamnă, nici pe departe, că Daniel Cîrjan are mandatul de primar garantat, însă la ce are în acest moment în interiorul său PNL Drobeta Turnu Severin, această este cea mai bună variantă electorală.

Problema nu este atât candidatura lui Daniel Cîrjan, care în opinia mea este sigură, ci dacă acesta, în primul rând în calitatea sa de preşedinte al PNL Drobeta Turnu Severin, dar şi de candidat va mai accepta pe locuri eligibile pe lista de de consilieri locali a PNL candidaţi de import în detrimentul propriilor membri de partid, oameni care nu au de-a face nici cu politica PNL Drobeta Turnu Severin, nici cu administraţia, ci cu altfel de interese, aşa cum s-a întâmplat la alegerile locale din anul 2016.

Mircea Popescu  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *