Viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan, a participat, alături de Prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel, la inaugurarea unui laborator electric amenajat la Liceul de Transporturi Auto din Drobeta Turnu Severin.
„Proiectul „Ucenic Electrician”, implementat cu sprijinul Distribuție Oltenia, își propune să acopere numărul tot mai redus de profesioniști în domeniul energetic și să sprijine elevii care sunt la început de drum în meseria de electrician, oferindu-le condițiile propice pentru a face performanță în domeniu”, a declarat Daniel Cîrjan.