Președintele PNL Drobeta Turnu Severin, viceprimarul Daniel Cîrjan, a organizat alături de secretarul general la PNL Mehedinți, Dumitru Mărculescu, o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat concluziile după finalizarea strângerii semnăturilor pentru susținerea candidaturii domnului Klaus Iohannis la Președinția României.
„La nivelul județului Mehedinți au semnat 42.700 de persoane pentru susținerea candidaturii lui Klaus Iohannis, dintre care peste 14.000 au fost semnături din Drobeta Turnu Severin.
Pentru alegerile europarlamentare din mai, au fost strânse 25.500 de semnături în județul Mehedinți, dintre care 8.000 din Drobeta Turnu Severin. O analiză comparativă conduce la două concluzii simple: Klaus Iohannis este primul în opțiunea mehedințenilor, ceea ce înseamnă că are de departe prima șansă de a câștiga primul tur al alegerilor prezidențiale în județul Mehedinți și Partidul Național Liberal este clar primul în opțiunile electoratului la nivelul județului Mehedinți și al municipiului Drobeta Turnu Severin, cu o creștere constantă în ultimele luni. Mulțumim tuturor mehedințenilor care au semnat listele de susținere și au acordat astfel încrederea Partidului Național Liberal și candidatului la prezidențiale Klaus Iohannis”, a declarat Daniel Cîrjan.