Constantin Gherghe a fost înlocuit de conducerea centrală a partidului din funcţia de preşedinte al PMP Mehedinţi ca urmare a rezultatului slab obţinut la alegerile parlamentare din luna decembrie a anului trecut. Este fără îndoială o ieşire lamentabilă din scena politică locală a fostului primar al Severinului. Cu atât mai mult cu cât are loc la nici un an de zile de la preluarea funcţiei de preşedinte al PMP Mehedinţi.
Un politician mediocru
Constantin Gherghe a fost, în toată activitatea sa politică, preşedintele a trei organizaţii politice din judeţ: preşedinte al PDL Drobeta Turnu Severin, preşedinte al UNPR Mehedinţi şi preşedinte al PMP Mehedinţi.
În niciuna din aceste funcţii politice, Constantin Gherghe nu a performat. Dimpotrivă, a lasat tot timpul impresia unui preşedinte de formă, decorativ, foarte slab ca atitudine şi viziune. Singura situaţie când Constantin Gherghe a arătat calităţi de lider politic a fost la negicierile preelectorale de anul trecut cu PSD Mehedinţi, negocieri în urma cărora UNPR Mehedinţi a obţinut suficiente locuri eligibile pe lista electorală de la locale a Alianţei PSD+UNPR Mehedinţi.
După Constantin Gherghe a fost numit în funcţia de preşedinte al PMP Mehedinţi, în vara anului trecut, partidul părea să devină o adevărată forţă politică la nivelul judeţului, având reale posibilităţi să crească la nivel de imagine.
Cota de popularitate şi de încredere de care încă se mai bucura la acea dată Constantin Gherghe constituia un motiv suficient de temeinic pentru a crede că paridul se va afirma în forţă. Ar fi contribuit la aceasta şi sporirea numărului de consilieri municipali severineni. Pe de altă parte, ocuparea funcţiei de preşedinte al PMP Mehedinţi de către Constantin Gherghe ar fi trebuit să conducă la consolidarea acestuia în judeţ, dar în mod deosebit în municipiul Drobeta Turnu Severin. Cu atât mai mult cu cât PMP devenea cea de-a doua forţă politică în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin.
De când a devenit preşedintele PMP Mehedinţi, Constantin Gherghe a lăsat impresia unui lider politic total dezinteresat de activitatea politică, unul care a acceptat această funcţie doar pentru a fi şef peste consilierii locali. De altfel, cei mai mulţi consilieri locali severineni ai PMP Mehedinţi, 6 la număr, provin din fostul UNPR Mehedinţi, apropiaţia ai fostului primar, care au fost propuşi pe locuri eligibile la alegerile locale de anul trecut pe lista Alianţei PSD+UNPR Mehedinţi, cu acordul său, atunci când Constantin Gherghe era preşedintele UNPR Mehedinţi. Consecinţa acestei neimplicări s-a vazut la scrutinul parlamentar din data de 11 decembrie 2016, când PMP Mehedinţi a obţinut un procent sub aşpteptări, respectiv 3, 23% la Senat şi 3, 26% la Camera Deputaţilor.
Acest rezultat era unul previzibil în condiţiile în care Constantin Gherghe nu numai că nu şi-a asumat o eventuală candidatură, dar nici nu s-a implicat deloc în campania electorală. De altfel, primul pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor a PMP Mehedinţi a fost Gelu Vişan, fostul lider al PMP Dolj.
Un partid ca şi inexistent în CL Drobeta Turnu Severin
Nici activitatea din Consiliul Local Drobeta Turnu Severin nu a fost una susţinută, deşi PMP Mehedinţi condus de Constantin Gherghe a devenit cea de-a doua forţă politică în legislativul local. După fuziunea cu UNPR, PMP Mehedinţi a ajuns să deţină în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin un număr de 8 mandate de consilieri, ceea ce plasează partidul pe locul 2 după PNL Mehedinţi, care are 10 consilieri. Chiar şi aşa, noua conducere a PMP Mehedinţi de la acea dată, în frunte cu fostul primar Constantin Gherghe, nu a manifestat o activitate politică intensă, prin aleşii săi severineni, menită să reafirme şi să consolideze partidul. PMP Mehedinţi este un partid ca şi inexistent atât în legislativul local, dar şi ca manifestare politică la nivelul municipiului, fiind lipsit de atitudine politică îndeosebi prin prisma faptului că are statut de partid de opoziţie.
Cătălin Voinea, noul preşedinte interimar al PMP Mehedinţi
În cadrul ultimei şedinte de Colegiul Director, PMP a decis schimbarea a 19 preşedinţi de organizaţii judeţene care la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016 au obţinut un procent de sub 5%.
Printre acestea organizaţii s-a aflat şi PMP Mehedinţi, care la scrutinul parlamentar a obţinut puţin peste 3%. Astfel în locul lui Constantin Gherghe, în funcţia de preşedinte interimar al PMP Mehedinţi a fost numit Cătălin Voinea, membru al Comisiei de Arbitraj şi Integritate al PMP.
Mircea Popescu