Cea mai frumoasă politiciană din Mehedinți

Veronica_NicolaeDe 30 de ani, din 1990 până în prezent, în județul Mehedinți au existat femei implicate în activitatea de partid. Cele mai multe dintre ele au deținut funcții alese de consilieri locali sau județeni, așa cum există și în prezent, dar și funcții politice importante în cadrul partidelor.

Au fost însă cazuri de femei care au deținut și funcția de președinte al filialelor județene de partid, precum Doinița Chircu, președinte PDL Mehedinți, Dana Trancotă, președinte PIN (Partidul Inițiativa Națională) Mehedinți, Gabriela Dobrotă, președinte PMP Mehedinți, Pompilia Szellner, președinte UPSC (Uniunea Populară Social-Creștină) Mehedinți.

Județul Mehedinți a avut și trei femei deputat în Parlamentul României: Doinița Chircu (deputat PDL 2008-2012), Elena Ehling (din 13 august 2008 până în decembrie 2008, ea înlocuindu-l pe Marius Bălu) și Alina Teiș (deputat PSD din septembrie 2017 până în prezent).

Și la nivelul Consiliului Local Drobeta Turnu Severin sau al Consiliului Județean Mehedinți la fiecare legislatură au fost alese femei pe liste de partid care au devenit consilieri.

Dacă ar fi să se facă un top sau un clasament al celor mai frumoase femei din politica mehedințeană, cu siguranță prima poziție ar fi deținută de Veronica Nicolae.

Veronica_Nicolae1Veronica Nicolae a fost consilier județean și consilier local, aleasă pe listele PDL Mehedinți, dar a deținut și funcții politice în cadrul acestui partid. Ultima funcție politică deținută a fost aceea de președinte al PC Drobeta Turnu Severin.

Veronica Nicolae nu mai activează în politică locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *