Sunt un om care citește cărți și care mai cumpără cărți și acum.
Observ că edilii orașului Drobeta Turnu Severin au preluat o inițiativă din alte orașe a bibliotecilor în aer liber. Mai întâi a început viceprimarul Daniel Cîrjan, cu amplasarea unei astfel de biblioteci în parcul central din fața Prefecturii, apoi primarul Marius Screciu a organizat o astfel de bibliotecă în gară. Inițiativa este una generoasă, însă dacă în alte părți a prins contur, mă îndoiesc că în Drobeta Turnu Severin va avea o finalitate practică din mai multe considerente.
În primul rând condițiile nu sunt cele ale unei biblioteci normale, unde există o fișă în baza căreia se împrumută cartea. A se ia cartea se citește și se aduce înapoi, dacă se mai aduce, neexistând o supraveghere strictă asupra lor. Mai mult, dacă este o carte care este în mai multe volume, cum poate cineva citi volumul 2 sau 3 în condițiile în care nu a citit primul volum.
Evident, altfel de cărți mai frivole, gen glume, bancuri, proză scurtă umoristică etc., ar putea avea ceva cătare, ca delectare.
Mai important decât acesta aspect este faptul că fizic este imposibil să citești un roman într-un spațiu public. Evident, există posibilitatea să iei cartea acasă să o citești, dar și în acest caz astfel de biblioteci se adresează în primul rând persoanelor care își petrec timpul liber în locurile publice. Însă și dacă ai lua cartea acasă să o citești, iar aceasta este în mai multe volume, de unde mai procuri celelalte volume.
Un alt aspect este acela că, de regulă, persoanele care își petrec timpul liber în aceste spații publice vin fie pentru a discuta, fie pentru a se relaxa, nu neapărat citind.
Nu în ultimul rând se pune problema dacă o astfel de bibliotecă, cartea, poate înlocui telefonul mobil, care se pare că a devenit un instrument foarte util de a “omorî timpul” cum se spune. Pe telefon sunt tot felul de aplicații, de jocuri, de posibilități de a vedea chiar și filme, minute gratuite vorbit.
În aceste condiții este puțin probabil că unii cetățeni, călători sau turiși dau năvală să citească aceste cirți din bibliotecile în aer liber din Drobeta Turnu Severin pentru a se simți bine petrecându-și timpul liber prin lecturarea unei cărți.
Prin urmare, nu cred că timpul din spațiul public al severinenilor poate fi acoperit cu acest gen de activitate, mai ales în condițiile renunțării la servicii oferite de propriul telefon mobil.
Dacă e să ne referim strict la mobilierul urban, atunci, da, merge. Dă un aspect plăcut și interesant să ai o astfel de bibliotecă în Parcul central sau în Gara orașului.
Pentru că atfel mi-e greu să cred că cineva ar aștepta trenul în Gara din Drobeta Turnu Severin citind o carte și tot atât de mult mi-e greu să cred că ar lua-o pe tren pentru a continua lectura câteva ore până ajunge la destinație.
Cred că această inițiativă nu-și va atinge scopul și nu va avea o finalitate practică.
Dar e o inițiativă, iar până la proba contrarie să o salutăm.
Mircea Popescu