Cateva nume de profesori exceptionali ai Colegiului National “Traian”

Dintre profesorii Liceului “Traian”, azi Colegiul Naţional “Traian”, care s-au născut în luna iunie, vom prezenta trei nume de mare valoare, care s-au remarcat prin modul exemplar în care şi-au făcut datoria de dascăli, rămânând în memoria foştilor elevi ca profesori  excepţionali: Constantin Papacostea-Pajură, Ion C. Nicola şi Vasile Şerban.

Constantin Papacostea-Pajură  (1901-1968)

Constantin Papacostea-Pajură s-a născut la 6 iunie 1901. A urmat Liceul “Traian”, apoi Facultatea de Litere si Filosofie din Bucureşti. După absolvirea facultăţii a fost numit profesor la Gimnaziul din Strehaia, unde s-a impus prin munca didactică şi prin publicistica de stânga. Între anii 1933 – 1938 a condus revista “Şcoala Mehedinţiului”, publicaţie apărută într-o serie nouă în anii 70. Pe bună dreptate, cercetătorul strehăian Ion Penteş a scris că efortul multilateral al profesorului trebuie apreciat, deoarece a vizat “istoria, geografia, şcoala, cultura şi literatura judeţului Mehedinţi”. Titlurile următoare vorbesc explicit despre preocupările variate ale cercetătorului neiertător, cu privirea pătrunzătoare, de unde şi pseudonimul de Pajură: “Lexicon Oltenesc”, (1925), “Populaţia oraşului Strehaia”, “Cântece-n amurg”, (1927), “Geografia judeţului Mehedinţi”, (1930), “Antologia poeţilor din Mehedinţi”, (1932), “Istoria oraşulu Turnu-Severin”, (1939), “Monografia şcolilor din judetul Mehedinţi”, (1934), “Povestea lui Mărgean”, (1944), etc.

Toate lucrările sale au devenit material bibliografic pentru cercetătorii ce au urmat. Iată cum l-a văzut scriitorul şi profesorul Ovidiu Vişan pe pedagogul, literatul si luptătorul pe tărâm social Constantin Papacostea-Pajură: “L-am urmărit pe modestul poet Papacostea Pajură atacând cu duioşie şi sinceritate o diversitate de motive caracteristice liniei tradiţionale româneşti: “Şi mai adaug în geamantan/ un talisman / De vremuri, / Iubirea mamei mele”. Nostalgia satului e trăită intens si pictorul găseşte cuvinte pentru liniile si culorile sale, sobre, ale unui peisaj rustic, purificator: “Într-un chenar de raze aurite/ Păstrez-o casa-n marginea pădurii/ Unde-ntre păsări cu cântări vrăjite / Părinţii stau feriţi de fumul urii”. Şcoala pe care a slujit-o cu credinţă şi a apărat-o cu succes i-a permis, prin sufletele tinere ale elevilor, o evaziune pe tărâmul mulţumirii sufleteşti, al impăcării cu sine, al unei prelungite tinereţe spirituale: “Dorurile mele sunt niste şcolari / Care-şi buchisesc într-una tema / Şi tot nu şi-o invaţă …/ şi-i bate într-un dascălul Viaţă/ Cu verigi la tălpi, cu palma pe obraz / Dascălul rosteşte <<pâine>> / Mânios el strigă <<muncă>> / Vis de dragoste >> spun ei. / Şi-atunci iar incepe calvarul. / Bătălia la tălpi, / Pe obraz, / Pe spinare./ …Şi curg loviturile rebele,/ vai ce neascultători copii sunt dorurile mele/ “

A fost profesor şi la Liceul “Traian”din Turnu-Severin unde a predat geografia. I-am fost elev si l-am apreciat mult atât eu, cât şi colegii mei pentru felul in care ne preda, dar mai ales pentru felul cum ne examina. A fost un profesor foarte obiectiv care va rămâne in memoria foştilor săi elevi ca un dascal visător, inepuizabil în domeniile sale: cultural, social, umanitare.

A fost si primar al orasului Drobeta Turnu Severin. Îmi amintesc că venea de la Primăria oraşului Turnu-Severin, în zilele în care avea ore la Liceul “Traian”, cu trăsura Primăriei pentru că în perioada aceea instituţiile nu dispuneau de maşini, iar elevii priveau din clasele de la etaj ale şcolii cum soseşte trăsura şi oprea în faţa intrării de pe bulevardul Carol I pentru a coborî profesorul Constantin Papacostea- Pajură.

Avea un stil deosebit în care examina elevii, cu care ne-am obişnuit treptat. De exemplu, după ce elevul răspundea la întrebările puse din lecţia de zi, se apropia de marginea postamentului pe care se găsea catedra şi cu mâna îndreptată către elevul examinat spunea: “zii cărbune”. Răspunsul elevului era, evident, ”cărbune”, dar profesorul avea pretenţia ca elevul să-şi dea seama că trebuie să spună în ce localităţi se găseşte cărbune. Cu timpul ne-am adaptat la obiceiul profesorului ca atunci când zicea: “zii cupru” să precizăm în ce localităţi ale ţării se află cupru. Insista ca elevii să ştie să identifice  pe hartă: oraşe, râuri, munţi şi localităţi în care se găsesc diverse minereuri.

Ion C. Nicola (1907-1986)

Printre profesorii Liceului “Traian” care au strălucit din punctul de vedere al pregătirii profesionale, al conştiinciozităţii la catedră şi al modului exemplar de a se comporta în societate a fost şi Ion C. Nicola. Profesorului Ion C. Nicola s-a născut la 03 iunie 1907 în comuna Tatuleşti, jud. Olt, ca fiu al profesorului Constantin Nicola şi al Eufrosinei Nicola, fiind cel mai mare dintre cei patru copii. Studiile şcolare le-a urmat la liceul “Radu Greceanu” din Slatina. Absolvent, în anul 1931, cu “Magna cum laude” al Facultăţii de Litere şi Filozofie de la Universitatea din Bucureşti, specialitatea Filologie Modernă (secundar istorie), i s-a propus să rămână la universitate ca asistent al profesorului Mihai Dragomirescu, dar, vrând să facă apostolat, a refuzat. La universitate a avut profesori şi alte personalităţi de seamă ale culturii neamului, precum Nicolae Iorga şi Ovid Densuşianu, pe care- i admira foarte mult şi năzuia să le calce pe urme. A funcţionat ca profesor la liceele “Enăchiţă Văcărescu” şi “Nicolae Bălcescu” din Târgovişte, “Andrei Şaguna” din Braşov, “Traian Doda” din Caransebeş, “Tudor Vladimirescu” din Slatina , “Traian” din Drobeta Turnu Secverin, la Şcoala Normală de Învăţători “Ioan Popasu” din Caransebeş şi Şcoala Pedagogică de Învăţătoare din Slatina .

A luptat ca voluntar în cel de al II-lea Război mondial,  fiind decorat cu Virtutea  Militară pentru faptele de arme. În 1946 s-a căsătorit cu Margareta  Istodorescu, cu care a avut două fiice, Luminiţa, care a devenit profesoară de limba şi literatura română şi Mihaela-Doina, inginer. Pasionat de activitatea la catedră, a pus mult suflet în educarea multor generaţii de elevi, în spiritul dragostei faţă de carte, de limba şi cultura noastră românească şi al dragostei şi repectului faţă de înaintaşi şi faţă de istoria neamului acestui pământ. Eminentul profesor a fost şi un pasionat bibliofil, adunând de-a lungul vieţii o valoroasă bibliotecă de cărţi, documente şi manuscrise literare deosebite, unele în exemplare unicat sau foarte rare, recunoscute şi de Academia Română. Activitatea de pasionat bibliofil şi de literat, precum şi de cercetător şi cunoscător în domeniul filologiei a fost recunoscută şi peste hotare ,fiind invitat să colaboreze cu universitari din afara ţării, cum este Facultatea de Limbi Romanice a Universităţii din Freiburg, Germania.

A fost un talentat poet şi prozator, având numeroase poezii şi lucrări, unele în manuscris, altele publicate. Dintre cele editate menţionăm romanul de război “Am fost în Tatra Mică”, inspirat de campania din Tatra Mică la care a luat parte în timpul războiului. În 1944 a publicat la Tiparul Tipografiei Diecezane din Caransebeş “Originea religioasă a pesimismului eminescian”, un studiu din care se vede că autorul a fost un mare simpatizant al al poetului Mihai Eminescu. Ion Nicola a avut şi o bogată activitate publicistică, el colaborând la numeroase reviste cu valoroase articole de specialitate. Aşa de exemplu în Şcoala Mehedinţiului, din 1981, la pagina 130, a publicat articolul „Un sat şi un om”, de o mare valoare artistică şi ştiinţifică.

Profesorul Ion Nicola era un om cu preocupări multiple în diverse domenii, fiind interesat şi de botanică, zoologie, filozofie, religie şi foarte mult de astronomie. Cu toate meritele şi talentele sale, Ion Nicola a rămas până la sfârşitul vieţii sale acelaşi om modest, retras, iubind viaţa simplă, pasionat de natură şi fenomenele acesteia, o fire romantică şi interiorizată. A decedat la Timişoara, la 21 martie 1986, unde se retrăsese după ieşirea la pensie, la fiicele sale.

Vasile Şerban (1922-2002)

Vasile Şerban s-a născut la 18 iunie 1922 în localitatea Iloviţa, judeţul Mehedinţi. A urmat Facultatea de Filosofie si Litere din Bucureşti pe care a absolvit-o în 1948. Între 1949-1950 a fost profesor de limba si literatura română la Liceul “Traian” din Turnu- Severin, iar din 1950 la Şcoala Pedagogică din acelaşi oraş. Între anii 1955-1959 a fost Şeful Secţiei de Învăţământ a oraşului Turnu-Severin. L-am cunoscut, în calitate de profesor, în anul 1950, când a venit să ne predea limba română, în locul marelui profesor C. D. Ionescu, care, fiind bolnav, n-a mai putut continua să profeseze şi în acelaşi an a şi decedat. În 1950 eram elev în clasa VIII-a A a Liceului “Traian” şi am avut norocul să fiu elev al unor mari profesori ai acestui renumit liceu. Ne legasem foarte mult de profesorul C. D. Ionescu, care, deşi era bolnav, ne-a predat niste lectii de viaţă extraordinare.

Profesorul nou-venit, Vasile Şerban (fost pilot de aviatie), un bărbat slăbuţ, înalt, frumos, cu mustăcioară ne-a captat atenţia foarte uşor prin modul exemplar de predare şi de prezentare în faţa noastră, a elevilor din clasa VIII-a A. Acest lucru ne-a făcut să mai uităm de lipsa profesorului C. D. Ionescu care ne-a fost primul mentor la obiectul limba si literatura română în clasa a VIII-a. Deci l-am receptat ca pe un magistru, deşi domnul profesor era tânăr, frumos si deştept, aşa cum vor elevii să fie profesorii lor. Înfăţişarea exterioară arăta forţa interioară care va contura un lingvist român, aşa cum ni-l prezintă “Dicţionarul de lingvişti şi filologi români”, 1978, de Jana Balacciu şi Rodica Chiriacescu. În 1958 l-am regăsit pe profesorul Vasile Şerban, era şeful secţiei de Invăţământ a oraşului Turnu-Severin. El, împreună cu profesorul Aristide Păsărescu, care era inspector şcolar la Sectia de Învăţământ a oraşului Turnu-Severin mi-au dat o jumătate de normă ca profesor la Liceul “Traian”, la secţia serală, eu fiind şi inginer la Şantierul Naval din acest oraş, tânăr absolvent, chiar promoţia 1958 a Politehnicii din Bucureşti. Au apreciat faptul că eu, fostul lor elev, am urmat şi facultate didactică şi că doresc să rămân profesor: “înseamnă că indrăgeşte cariera de profesor şi va fi un profesor foarte bun. Avem nevoie de asemenea profesori”. M-am simţit foarte bine la auzul unor asemenea cuvinte spuse de profesorul Vasile Şerban. Cât a fost şeful secţiei de Învăţământ a oraşului Turnu-Severin, profesorul Vasile Şerban a susţinut foarte mult si învăţământul severinean şi în special pe cel de la Liceul “Traian”. Profesorii de la Liceul “Traian” au avut numai cuvinte de laudă despre Vasile Şerban. El ştia să aplaneze anumite conflicte izbucnite între cei de la partid si profesorii traianişti. La inceput cei de la partidul comunist aveau o oarecare ură faţă de Liceul “Traian”. Mult timp l-au considerat şcoala fiilor de moşieri şi chiaburi, aşa că prezenta lui Vasile Şerban la Inspectoratul Şcolar a făcut să mai abată atenţia partidului de la Liceul “Traian”.

Începând cu anul 1959 a devenit lector universitar la Facultatea de Filologie din Timişoara, apoi a devenit conferenţiar. În anul 1969 şi-a obţinut doctoratul în Filologie. Între anii 1970-1974 a fost profesor la Universitatea din Viena. Între 1974-1977 a fost şeful catedrei de limba si literatura română a Facultăţii de Filologie Timişoara. Începând cu 1 iunie 1976 a devenit decanul Facultăţii de Filologie din Timişoara. A mai deţinut si functia de şef al catedrei de limbi. S-a pensionat în anul 1987 şi a mai continuat ca profesor la Facultatea de Jurnalistică de la I.S.E Tibiscum din Timişoara.

Profesorul Vasile Serban a desfăşurat o intensă şi prodigioasă activitate de cercetare în domeniul filologiei, care s-a concretizat într-o serie de lucrări “Curs practic de sintaxă a limbii române”, publicat în 1964. A obtinut premiul Ministerului Învăţământului şi Culturii pentru lucrarea “Sintaxa Limbii Române” în anul 1970. A mai publicat “Teoria si topica propoziţiei în româna contemporana” în 1974 ; “Vocabularul românesc contemporan” în 1978 (în colaborare cu Ivan Erseev); “Metodica predării limbii române” în anul 1980; “Cultivarea limbii române în liceu:  Norme si exerciţii” în anul 1983. A ingrijit volumele George Catană – “Poveşti, balade, povestiri (Studiu, glosar, 1969)”; “Folclor din Moldova” (studio, glosar, în colaborare cu G. I. Ivanescu, în 1974), George Catană – “Basme, poveşti, balade” (în colaborare cu Doina Comboşan, 1984.) A publicat si cursuri universitare: “Fonetică si fonologie” 1973, “Limba română actuală – stilistică, stiluri functionale”, 1992, “Lexicologie – lexicografie. Fonetica, etnografie, punctuaţie”, 1993, “Monografie-sintaxa. Analize”, 1993.

O perioadă de timp a susţinut la Radio rubricile “Odă limbii române” şi “Cum vorbim”. A publicat peste 300 de articole, recenzii si studii în reviste de specialitate. A mai scris si romane politiste, asta ca divertisment atât pentru el, cât şi pentru cititori, gustate foarte mult de aceştia. A incetat din viaţă la 16 iunie 2002, în Timişoara.

Pentru noi, foştii elevi de la Liceul “Traian”, a fost un model de profesor si de om care ne-a înconjurat cu multă atenţie şi ne-a insuflat dragostea de limba si literatura română. Din acest motiv la una din aniversările promoţiei noastre de la Liceul Traian, în 1996, l-am invitat prin fraţii ing. Mişu Bădescu si medic Didi Badescu să ne conducă festivitatea desfăşurată în amfiteatrul  vestitului liceu. A fost o mare bucurie pentru noi toţi să-l avem din nou în faţa noastră pe marele profesor Vasile Şerban care ne-a tinut o lecţie de viaţă extraordinară. Cu asemenea profesori s-a mândrit intotdeauna Liceul “Traian”.

Profesorul Vasile Şerban  s-a impus în viaţa spirituală a Severinului ca autor dramatic si regizor. Să nu uităm piesa “Aurora Bara”, ca autor de proză lirică evocând inefabilul primăverilor şi peisajul danubian; sportiv de performanţă ca schior şi pilot instructiv. Corect si sincer, curtenitor prin ton, cu pronunţat simţ al umorului, inspectorul şef de altădată “organiza” meciuri de fotbal amator, antrenând şi vârstnici şi nepricepuţi în ale fotbalului, de aici deliciosul spectacol sportiv, cu un numeros public, mai ales elevi, care se distrau copios, văzându-i pe profesorii lor cum ratează, ca fotbalişti. Domnul profesor Chilim Constantin, cu mai multe dioptrii la ochelari era portarul echipei. “Slava şi cugetul dascălului ne urmăresc şi ne sunt sprijin”, scria regretatul profesor Ovidiu Vişan în articolul “Vasile Şerban”. Cărtile semnate Vasile Şerban ne luminează şi nu putem uita că, lovit de invidie sau de cine ştie ce duşmănii, dascalul ca semn al nedezarmării spunea: “Băieţilor, să ne lăudăm, că, dacă nu ne lăudăm noi, nici dracu nu ne  mai laudă!”.

Viorel SAHAGIA