Amanunte INCREDIBILE din biografia savantului severinean Petre Sergescu: De la testamentul din Hotelul Traian din Severin, la presedinte al Fundatiei Regale Carol I

Petre Sergescu a fost un mare matematician şi un cunoscut istoric al ştiinţelor. Simpla listă a articolelor şi cărţilor sale ar umple numeroase pagini. Născut la 17 decembrie 1893 la Turnu-Severin, el a fost animat întreaga sa viaţă de dorinţa de a ajuta România să devină o ţară europeană avansată. În războiul pentru întregirea României a fost luat ca ostatic de germani fiind internat în mai multe lagăre, ultimul fiind în Bulgaria.

A fost implicat în mişcarea politică dirijată de Nicolae Iorga şi a fost ales deputat de Sălaj în 1931. România a rămas pentru totdeauna marea sa iubire, în timpul exilului lui în Franţa depunând multe eforturi pentru unificarea forţelor culturale româneşti din afara ţării. A fost profesor, din 1926, de Geometrie Analitică la Universitatea din Cluj, unde a fondat revista Mathematica şi a organizat primul congres al matematicienilor  români.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1937. Respectat în lumea universitară, în 1945 devine Rector al Şcolii Politehnice din Bucureşti. Petre Sergescu se exilează la Paris, împreună cu soţia sa, Marya Kasterska, în 1946. A fost Secretar Perpetuu al Academiei Internaţionale de Istoria Ştiinţelor şi Fondator şi Secretar General al Uniunii Internaţionale a Istoriei Ştiinţelor. A fost, de asemenea, director al revistei “Archives Internationales d’Histoire des Sciences”. Conferinţele sale la Palais de la Découverte din Paris, unde a organizat conferinţe lunare asupra istoriei ştiinţei, erau celebre. Guvernul Francez i-a comandat o monografie “Quelques données importantes dans l’évolution des mathématiques française” pentru Pavilionul Franţei la Expoziţia Universală de la New York din 1939.  Franţa i-a acordat distincţia de Chevalier de la Légion d’Honneur. Petre Sergescu a fost motorul colaborării internaţionale în domeniul istoriei ştiinţelor şi, în  particular, al colaborării franco-române.

Reputaţia sa pe plan internaţional şi multiplele sale obligaţii profesionale nu l-au împiedicat să accepte propunerea Regelui Mihai I de a conduce Fundaţia Regală Universitară Carol I, activităţilor căreia li s-a dedicat cu mare abnegaţie. Este interesant de consemnat că întâlnirea dintre Regele Mihai şi Petre Sergescu a avut loc la Amsterdam, unde Petre Sergescu participa la un congres de istorie a ştiinţelor.

O parte dintre documentele acestei fundaţii, atât de necesare pentru scrierea unei veritabile istorii a exilului românesc, s-au pierdut. Cele recuperate au fost publicate de Matei Cazacu în cartea George Ciorănescu şi exilul românesc, George Ciorănescu fiind, începând cu 1957, Secretar General al acestei fundaţii.

Pasiunea pentru România s-a împletit armonios cu respectul şi aprecierea Poloniei, ţara soţiei sale. În 1931, când era Preşedintele de Onoare al celui de al doilea congres al matematicienilor polonezi la Wilno, a ţinut conferinţa sa în limba poloneză. Nicolae Iorga avea dreptate când scria despre Petre Sergescu: „Un om foarte cult şi care ştie să scrie, un matematic care-şi ştie cumpăni gândul şi rostul. A fost legat prin inima sa de o ţară pe care cu iubire a căutat s-o cunoască. Fără prejudecăţi a mers acolo, a cercetat şi s-a simţit dator să comunice impresiile sale.”

Fondarea revistei Mathematica de la Cluj a fost inspirată de existenţa prestigioasei reviste poloneze de matematică, dirijată de Waclav Sierpinski. Petre Sergescu a menţinut un contact permanent cu ştiinţa poloneză şi a ţinut cursuri şi conferinţe la universităţile din Lwow, Wilno, Poznan şi Varşovia. El a fost membru corespondent al societăţii Scientarum Varsoviensis şi membru al Societăţii Istorice şi Literare din Polonia. În semn de recunoaştere a meritelor sale, autorităţile poloneze l-au decorat cu ordinul Polonia Restituta, în gradul de Cruce a Comandorului.

Deşi Petre Sergescu a fost primul secretar general al Union of History and Philosophy of Science – IUHPS, care a aderat la ICSU în 1947, deşi matematician remarcabil, profesor universitar de elită, rector  al Universităţii Politehnica din Bucureşti, el este cunoscut mai ales prin contribuţiile sale la istoria ştiinţei pe plan mondial, iar în ţara lui aproape necunoscut.

Proaspăt licenţiat, în 1916, revine la liceul la care a învăţat la Turnu-Severin ca profesor. Doar că nu va sta mult aici. În 1917, Sergescu va fi închis, împreună cu alţi colegi, în condiţii dure, apoi internat în diverse lagăre şi, pe urmă, pentru deplina siguranţă, în lagărele din Bulgaria, la Plovdiv (Filipopoli), Goleamo Konare timp de 18 luni.

Iată textul săpat pe piatra memorială de la Mănăstirea Tismana, pe care se află şi numele lui: “Din Războiul pentru întregirea României 1916–1918 Armatele Puterilor Centrale, care au ocupat Țara Românească timp de doi ani, pe lângă multe nelegiuiri, au ridicat de la căminurile lor, mulţi oameni paşnici care nu aveau nici o legătură cu războiul şi, după ce i au ţinut arestaţi în T. Severin, i au condus în mod înjositor în Sf. Mănăstire Tismana, unde i au ţinut aproape şase luni şi apoi pe unii i au lăsat liberi, pe alţii i au expatriat în Bulgaria în două tabere sub numele de OSTATECI la Troian şi CRIMINALI POLITICI la Filipopoli, pentru că au luptat cu cuvântul pentru o ROMÂNIE MARE. În amintirea acestor evenimente am aşezat această piatră cu numele lor. Printre cele 31 de nume este cel al lui Petre Sergescu. Deşi avea tatăl pe patul de moarte, refuză să semneze declaraţia prin care ar fi recunoscut că este plătit de propaganda rusă, hârtie ce i ar fi servit la plecarea spre casă.

Este cutremurător testamentul pe care l scrie la hotelul Traian din T. Severin la 13 iunie 1917 stil vechi. Citez din el, deşi l aş reproduce în întregime pentru că este nu numai o expresie a patriotismului lui extraordinar, dar şi al dăruirii sale pentru ştiinţă. „Nu mi pare rău dacă mă omoară nemţii, pentru mine. Eu n am decât să câştig că oricine va putea judeca sălbăticia lor din acest act şi va mai vedea că, probabil, aş fi putut însemna ceva în ştiinţa căreia m am dedicat şi că numai ei sunt vinovaţi de oprirea bruscă a lucrărilor mele. Viaţa n are decât un singur sens: să ţi o jertfeşti conştient, clipă cu clipă, pentru împlinirea unei idei. Am voit să fac aşa, căutând să aduc oarecare glorie ţării mele, dacă mi ar fi fost în putinţă, prin lucrările mele matematice.” […] „Şi apoi mai vine şi faptul că mor pentru ţară şi ce poate fi mai înălţător pentru mine decât să ştiu că în războiul nostru de întregire mi am dat şi eu prinosul meu, ca urmaş al atâtor generaţii de eroi. Numai prin sânge se poate ajunge la rezultate trainice şi, dacă e nevoie şi de al meu, nu l voi precupeţi.”

În sfârşit, este interesantă ultima sa dorinţă care, din câte ştiu, n a fost îndeplinită niciodată. Petre Sergescu – o mare personalitate atât de puţin cunoscută nouă azi „Doresc să se tipărească într un volum toate lucrările mele ca să se poată vedea rezultatul unei munci continue închinate ţării. Rog pe profesorul meu cel mai bun Dl. Traian Lalescu  să facă sacrificiul de a îngriji de tipărirea aceasta.” Şi nu avea decât 23 de ani şi jumătate. Nici celelalte dorinţe nu i s au îndeplinit după moarte, de pildă biblioteca lui, adunată cu atâta trudă şi dragoste şi care s a risipit, să fi fost trimisă Societăţii studenţilor în ştiinţe din Bucureşti sau Bibliotecii Facultăţii de Ştiinţe. După încheierea războiului îşi reia activitatea de dascăl dar şi cercetările de matematică. În 1922 se căsătoreşte cu Marya Kasterska (1894–1969). Aceasta îi va fi nu numai o devotată soţie, dar şi o susţinătoare a activităţilor sale culturale remarcabile. Deşi poloneză, prin scrisul ei şi căsătoria cu Petre, va contribui mult la propagarea culturii româneşti în Europa şi în special la legăturile dintre România şi Polonia.

El va fi cel care va organiza o serie de congrese ale matematicienilor români cu o largă participare naţională, dar şi internaţională. Primul va avea loc la Cluj la 9 mai 1929. Al doilea Congres va avea loc trei ani mai târziu, la 5 mai 1932, chiar în oraşul său natal, Turnu-Severin. Dintre matematicienii de seamă care vor participa îi voi aminti pe Arnaud Denjoy, Paul Montel (Paris), Alfred Errera (Bruxelles), Bohuslav Hostinský (Brno), Waclaw Sierpiński (Varşovia), Jovan Karamata (Belgrad). Din nou îşi va deschide cu generozitate buzunarul pentru a susţine această reuniune internaţională de prestigiu; dacă Ministerul Agriculturii va contribui cu 5. 000 lei, prof. Sergescu va da 103.975 lei! Va mai participa şi la al treilea Congres al matematicienilor români care a avut loc în 1945 la Bucureşti, la care prezenţa matematicienilor străini a fost desigur modestă ţinând cont de condiţiile dificile de la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial.

În iulie 1939 Petre Sergescu este ales membru corespondent al Academiei Naţionale de Ştiinţe Exacte, Fizice şi Naturale din Lima, la doi ani după ce fusese ales membru corespondent al Academiei Române. Felul său extrem de activ şi dorinţa sa de a răspunde nevoilor societăţii în care trăia îl determină să intre şi în politică.

Îl găsim astfel în 1932 deputat de Sălaj. Iată ce scria în Revista pedagogică culturală a corpului didactic primar din jud. Sălaj „Şcoala noastră”, Anul IX. Martie 1932 Nr. 3. „Camera Deputaţilor, Bucureşti, 8 Martie 1932 Stimate Domnule Preşedinte, Am fost în mai multe rânduri la Ministerul de Finanţe pentru salariile învăţătorimei din Sălaj, căci mă doare mult trista situaţie în care se sbat. Alaltăeri am reuşit să fac să se trimită un acreditiv de 2 milioane pentru învăţători. Azi am fost din nou cu Dl Prefect Matieşanu. S a promis că se va trimite sâmbătă un nou acreditiv de 2 milioane. Cred că l va aduce Prefectul. Sunt gata oricând să vă servesc cu toate puterile mele, care sunt slabe în faţa greutăţii distribuirei fondurilor. Primiţi saluturile mele colegiale Prof. Petre Sergescu” Aşadar, o politică dăruită propăşirii învăţământului românesc, ajutorării dascălilor care l slujeau cu atâta râvnă dar în condiţii vitrege. Nu cred că este o simplă coincidenţă că preşedintele Camerei Deputaţilor din acea vreme era un alt ilustru matematician, Dimitrie Pompeiu (20 iunie 1931 – 10 iunie 1932). La 30 august 1940, Transilvania de Nord sau Ardealul de Nord (cca 40% din Transilvania) a fost cedat de Regatul României Ungariei fasciste ca urmare a Dictatului de la Viena, restituită României abia în 1947 prin tratatul de pace de la Paris. Aşa se face că şi Universitatea se mută de la Cluj la Sibiu şi Timişoara şi, odată cu ea, şi Petre Sergescu. El este cel care va redacta protestul universitarilor clujeni. În acelaşi timp se ocupă şi de evacuarea Facultăţii de Ştiinţe la Timişoara.

Iată ce scrie dna Măriuca Craifăleanu în amintirile despre unchiul său: „Reuşeşte, cu ajutorul fratelui său Barbu, director tehnic la Societatea „Steaua Română”, să şi transporte toate lucrurile la Craiova, la sora lor. O parte din bibliotecă, în special periodicele, va fi donată în 1967 Universităţii din Craiova. Agendele sale, păstrate de familia noastră, revelă un tip foarte ordonat, cu program zilnic precis, cu ore dedicate matematicii în cursul dimineţii, apoi cu vizite multe primite la Paris, Cluj sau Timişoara (Pierre Montel, prietenul de o viaţă, profesor la Sorbona şi membru al Academiei Franceze, Henry de Montherlant, cunoscut scriitor, dirijori, pictori şi sculptori străini, Nicolae Iorga, Şerban Ghica, filosoful şi poetul Eugen Speranţia, matematicienii N. Ciorănescu, Gr. Moisil, Simion Stoilov, Octav Onicescu şi mulţi alţii).

Însemnările personale ne lasă să descoperim un soţ tandru, un fiu care nu lipsea niciodată din casa surorii sale de lângă mama sa în vacanţele de Paşti şi Crăciun, un prieten cu casa deschisă pentru refugiaţii polonezi, apropiaţi ai soţiei lui, catolică ferventă.”

În august 1946 va părăsi definitiv România, exilându se în Franţa, ţara de care îl legau atâtea amintiri, realizări şi unde l aşteptau mulţi prieteni. Cetăţenia îi este retrasă deja şi bunurile confiscate, pentru că a refuzat să se mai întoarcă în ţară, aşa că pentru el urmează viaţa de exilat. Petre Sergescu a refuzat tot timpul să accepte o altă cetăţenie, motivându şi hotărârea astfel: „Ceilalţi refugiaţi români vor zice: chiar şi Sergescu şi a pierdut speranţa că vor mai veni vreodată vremuri mai bune pentru România şi pentru toţi românii; nu pot face acest lucru”.

Iată amintirile lui Neagu Djuvara din acea perioadă despre el: „O figură originală era şi profesorul Petre Sergescu, distins matematician, specializat, dacă nu mă înşel, în istoria matematicii. Ce om cumsecade! Gata oricând să se sacrifice pentru o cauză. Şi ce modestie! Mai cânta, la vârsta lui, în coruri. Nu arăta prea cochet. Îl ţin minte cu acelaşi rând de haine maron, pantaloni prea scurţi, dunga pierită de mult. Arăta puţin a „savant Cosinus”, păr firav cu cărare la mijloc, căzând pe urechi.”

Şi profesorul Octav Onicescu îşi aminteşte despre anii petrecuţi în preajma lui Sergescu la Paris: „Primul meu seminar de matematică l am făcut o dată pe săptămână, timp de mai multe luni, în toamna lui 1920 şi iarna lui 1921, în camera de hotel a lui Petre Sergescu din Bd. Saint Germain, la propunerea acestuia. Cu căldura prietenească ce o punea în toate actele sale, adunase la aceste expuneri şi alţi colegi români, ca Şerban Gheorghiu, N. Racliş, Alex. Pantazi, Pius Servien (Coculescu). Întâlnirile erau îmbălsămate de atmosfera de puritate intelectuală şi morală ce a făcut farmecul lui Petre Sergescu de a lungul întregii sale vieţi”.

Dar ce poate fi mai elocvent despre acest cămin atât de primitor decât cele câteva cuvinte care se află pe o carte poştală trimisă gazdelor de către Henry de Montherlant: „Je ne regrette, en France, que la rue Daubenton”. Pe această casă s a instalat în 1978 placa comemorativă pe care scrie: Pierre Sergesco, Mathematician, historian des sciences 1893–1954. Marya Kasterska Sergesco Femme de lettres 1894–1969 ont habité cette maison. Iată ce transmite familiei printr o carte poştală trimisă la 9 octombrie 1947 din Lausanne: „Dragii mei, am reuşit, după multă luptă. Sunt Preşedinte al Academiei Internaţionale de Istoria Ştiinţei, secretar la Uniunii Internaţionale de Istoria ştiinţei […] şi membru în consiliu ICSU”. Este interesant să amintim şi alt aspect al activităţii atât de laborioase a lui Petre Sergescu: Este un neobosit vulgarizator al ştiinţei. Nu se mulţumeşte doar cu cercetările, de matematică sau de istoria ştiinţei, cunoscute desigur de specialişti.

El doreşte ca un public cât mai numeros să audă sau să citească informaţii sau cugetări pe marginea ştiintei. Are numeroasele emisiuni atât la Radio France cât şi la Radio România. S au păstrat textele conferinţelor „Matematicile în cultura generală” (20 februarie 1940, ora 20h05) şi „Românii în matematica universală” (19 martie 1940, ora 20h05), din păcate nu şi vocea.” A scris cca 160 de lucrări şi memorii.

Iată ce a spus Iorga despre el în prefaţa cărţii lui Petre Sergescu, Scrisori din Varşovia, Editura Ramuri, Craiova, 1925: „Către cetitori, Cartea pe care veţi ceti o cu folos nu e nici ştiinţă, nici informaţie de ziar, nici colecţie de cifre din domeniul economic şi nici ceea ce se numeşte azi, aşa de pretenţios, literatură, dar care nu e alta decât o echilibristică de stil, un exerciţiu de încheieturi desfăcute şi carne fleşcăită, fără logică, fără măsură şi fără minte, operă a unor copii necrescuţi şi needucabili. Un om foarte cult şi care ştie să scrie, un matematic care şi ştie cumpăni gândul şi rostul a fost legat prin inima sa de o ţară pe care cu iubire a căutat s o cunoască. Fără prejudecăţi a mers acolo, a cercetat şi s a simţit dator să ne comunice impresiile sale. A scrie nu e de fapt decât a îndeplini o funcţiune socială, a colabora în atmosfera de cunoştinţe şi sentimente a unui popor. D. Sergescu o face cu preciziune şi cu căldură. I se poate cere mai mult de o critică sănătoasă?”

A fost membru al Société Mathématique de France (din 1920); m.c. al Academiei Române (din 1937); membru al Academiei de Ştiinţe din România (din 1943), al Academiei Masaryk, Praga (secţia I de ştiinţe pure), m.c. al Societăţii regale de ştiinţe din Liège; membru al International Council of Scientific Unions (ICSU); m.c. al societăţii „Scientiarum Varsoviensis”; membru de onoare al Societăţii matematice belgiene; membru al Societăţii matematice poloneze; m. c. al Academiei din Lima (din 1938); membru de onoare la „Uniter”, Rio de Janeiro (din 1949); membru al Académie Internationale pour les Sciences mathématiques de Paris; membru de onoare al Societăţii naturaliştilor din Luxemburg (1952); m. c. al Societăţii germane de matematică; membru asociat al comitetului Belgian pentru istoria ştiinţelor; membru al Societăţii istorice şi literare poloneze. În Bibliografia radiofonică, vol.  II, 1936–1940, autorul este Sergescu Petre, Profesor de analiză matematică la Universitatea din Cluj, Membru corespondent al Academiei Române.  A ţinut conferinţe la Palais de la Découverte (1949, 1950, 1952) şi a participat la organizarea expoziţiilor „Istoria numerelor”, „Pascal”, ultima – „Léonardo de Vinci, homme de sciences” fiind publicată sub formă de broşură. Iniţiativa acestor conferinţe lunare a fost a lui Petre Sergescu.

În august 1953, participă la cel de al VII lea Congres interna ţional de Istorie a ştiinţelor de la Ierusalim. La sfârşitul acestuia va suferi însă un şoc cerebral pe mare. Spre sfârşitul lui decembrie 1953 suferă o hemiplegie. Este internat la Salpêtrière (Paris) între 5 ianuarie şi 9 aprilie 1954.

În seara zilei de 20 decembrie 1954 Sergescu a citit unui discipol începutul unui articol despre Dimitrie Pompeiu care decedase la 8 octombrie: „Îl voi sfârşi mâine”. Doar că mâine nu a mai venit şi pentru el. Moare în noaptea de 20 spre 21 decembrie 1954. Articolul a fost terminat de Paul Montel.

La înmormântare, Paul Montel a făcut elogiul devotamentului lui Sergescu pentru ştiinţă, al erudiţiei sale, al puterii sale de muncă şi al bunătăţii, arătând totodată cât de mult datorează Franţa acestui român, istoric al matematicilor franceze. Numeroase necrologuri apar în revistele ştiinţifice franceze, elveţiene, germane, engleze şi americane, dar nici măcar unul în cele româneşti. George Sarton, un mare istoric al ştiinţelor, i a dedicat ultima sa carte tipărită în 1957, înainte de a muri şi el.

Timp de 6 luni sicriul a stat în cripta unei biserici pariziene, după care a fost dus la cimitirul Montmorency. Aici Maria Kasterska a scris pe placa de pe mormântul savantului: J’ai ce que j’ai donné. Dedesubt se află numele ei sub care scrie doar atât: Semper eadem (Mereu aceeaşi).

Viorel SAHAGIA