Aladin Georgescu, întâlnire cu reprezentantul Ambasadei Japoniei în România

Aladin_Georgescu_ambasada_JaponieiPreşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, a avut astăzi, 7 februarie 2017, o întâlnire cu reprezentantul Ambasadei Japoniei în România, domnul Ryohei Tobibayashi. Cei doi au abordat atât teme de interes politic actual, dar şi posibilitatea unor investiţii în judeţul Mehedinţi. Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi  a dat asigurări că instituţia pe care o reprezintă este deschisă la orice formă de colaborare care să ofere oportunităţi de dezvoltare.

Este binecunoscut faptul că o firmă japoneză a făcut o investiţie importantă în municipiul Drobeta Turnu Severin, creând foarte multe locuri de muncă pentru mulţi locuitori ai oraşului şi nu numai.

„Astăzi am avut deosebita plăcere şi onoare să-l avem ca oaspete al judeţului Mehedinţi pe reprezentantul Ambasadei Japoniei în România, domnul Ryohei Tobibayashi, şeful Secţiei Politice al Ambasadei, în acelaşi timp, un prieten şi un bun cunoscător al României.Ne bucură faptul că domnul Ryohei Tobibayashi este dornic să cunoască cât mai multe despre România şi poporul român, iar în mod particular, ne onorează interesul său manifestat faţă de Judeţul Mehedinţi.În cadrul întâlnirii au fost abordate, printre altele, şi teme politice, în special situaţia politică tensionată din România, căzându-se de acord că aceasta trebuie să reintre în normalitate, iar ţara noastră să redevină factor de stabilitate în regiune.La rându-mi, am ţinut să subliniez coerenţa şi consistenţa Programului de Guvernare al României – apreciat şi confirmat printr-un vot masiv la scrutinul electoral din 11 decembrie 2016 – pentru a cărui implementare este nevoie de pace socială.Am apreciat faptul că, interesul japonez pentru zona noastră s-a mai concretizat, nu cu mult timp în urmă, printr-o importantă investiţie, la nivelul Municipiului Drobeta Turnu-Severin, care a absorbit forţă de muncă consistentă din oraş şi împrejurimile sale. Cu toate acestea, judeţul nostru rămâne avid de investiţii şi oportunităţi de dezvoltare, în condiţiile existenţei unui climat favorabil, cu personal disponibil calificat, multiple utilităţi industriale, acces facil la transport rutier, feroviar şi naval, precum şi potenţial turistic şi agricol deosebite.
Aceste oportunităţi investiţionale le garantăm cu o politică transparentă, flexibilă şi atractivă a autorităţilor judeţene şi locale, pe fondul unui program de guvernare predictibil şi facil pentru mediul de afaceri, în general.
Totodată, l-am asigurat pe domnul Ryohei Tobibayashi – în numele meu şi al instituţiei pe care o reprezint – de tot respectul şi consideraţia noastră pentru ţara şi poporul pe care, cu onoare, le reprezintă. De asemenea, ne-am afirmat toată disponibilitatea, sprijinul şi deschiderea către orice forme de colaborare, care să fie reflectate prin oportunităţi de dezvoltare şi proiecte comune de investiţii.
Și, nu în ultimul rând, prin intermediul domnului Ryohei Tobibayashi, am transmis către Excelenţa Sa, Kisaburo Ishii – Ambasadorul Japoniei în România – invitaţia de a vizita Judeţul Mehedinţi”, a declarat Aladin Georgescu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi.

Mircea Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *