Viceprimarul Daniel Cîrjan și consilierii locali liberali propun pază în toate unitățile de învățământ din municipiul Drobeta Turnu Severin

Cirjan_scoli

Viceprimarul Daniel Cîrjan, alături de consilierii locali liberali, propun un proiect privind asigurarea pazei și protecției copiilor în unitățile de învățământ din municipiul Drobeta Turnu Severin.
„Din totalul de 29 de unități de învățământ din municipiul Drobeta Turnu Severin, doar un număr de 11 au pază proprie asigurată prin intermediul posturilor de pază prinse în organigrama unității de învățământ, restul de 18 unități de învățământ neavând la acest moment pază proprie.
Lipsa siguranţei în şcoli reprezintă una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă în prezent sistemul educaţional românesc.
Cele mai multe acte de violență din incinta școlilor pornesc de la conflicte spontane care nu sunt premeditate, iar o treime dintre fapte sunt furturi de telefoane mobile și de alte obiecte și bani care le aparțin elevilor.
Pericolul este unul cât se poate de real, mai ales în pauzele dintre ore în care copiii se joacă în curțile instituțiilor de învățământ unde orice persoană „certată cu legea” poate intra și poate agresa pe cineva în lipsa unei persoane responsabile cu protecția și paza.
Siguranța copiilor noștri în școli este esențială iar eu cred cu tărie că autoritățile locale nu mai pot sta cu mâinile în sân, motiv pentru care propun ca primaria municipiului Drobeta Turnu Severin să asigure din bugetul local banii necesari pentru asigurarea pazei în unitățile de învățământ care nu au pază proprie”, a declarat Daniel Cîrjan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *