Aşa cum am arătat în numerele precedente ale acestei reviste, cartea “Psychologie consonantiste”, a savantului dr. Ştefan Odobleja, tipărită în două volume la Lugoj, în 1938 volumul I (504 pagini), respectiv 1939 volumul II (382 pagini), editată şi difuzată de librăria pariziană Maloine, a fost difuzată la marile biblioteci din ţară şi din străinătate cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Ministerului de Externe, la care a apelat cu multă insistenţă autorul.
Trebuie subliniat faptul că, pentru realizarea acestui lucru, o contribuţie importantă a avut-o conducerea judeţului din acea vreme care s-a implicat la rugămintea lui Odobleja şi a apropiaţilor săi şi a cerut celor două ministere amintite mai sus să urmărească modul în care se trimit cărţile la marile biblioteci din ţară şi din lume.
În acest mod, teama lui Odobleja că lucrările sale ar putea să ajungă hârtie de împachetat brânză în pieţele şi târgurile din ţară a dispărut. De fapt, Odobleja mi-a spus întruna din discuţiile purtate că încă din 1939 a trimis circa 120 de exemplare din “Psychologie consonantiste” bibliotecilor universitare şi medicale din Roma, Neapole, Bologna, Lisabona, Madrid, Copenhaga, Londra, Stockholm, Atena, Bruxeles, Haga, Amsterdam, Cairo, Calcutta, Bombay, Tokio, Pekin, Shanghai, Rio de Janeiro, Buenos Aires, Mexic, Boston, New-York, Chicago, Los-Angeles, etc., însă nu avea dovezi că ajunseseră acolo, relaţiile noastre cu statele occidentale fiind întrerupte din cauza celui de-al doilea război mondial. Acesta a făcut să se piardă posibilitatea de a fi fost cunoscută încă de pe atunci în lumea ştiinţifică mondială această carte – operă în care era prezentată pentru prima dată o concepţie cibernetică unitară asupra proceselor psihologice, biologice, sociale şi economice.
În ţară, spunea Odobleja, „Psychologie consonantiste” a fost apreciată de personalităţile ştiinţifice ale timpului (Constantin Parhon, Constantin Rădulescu-Motru, D. Bagdasar, I. Balif, Gheorghe Zapan, ş.a )şi recenzată de C. Atanasiu în revista „Spirit militar modern”, în numărul din ianuarie-februarie 1939. A mai menţionat savantul că în 1939 i-a trimis cinci exemplare din „Psychologie consonantiste” doctorului W. S. Bainbridge la New-York pentru care a primit confirmarea şi promisiunea că vor fi plasate la cele mai importante centre ştiinţifice din America.
Spunea doctorul Odobleja că a avut încredere în el deoarece l-a cunoscut în iunie 1937 la congresul internaţional de medicină militară ţinut la Bucureşti. La acest congres, Odobleja a prezentat comunicarea cu tema fonoscopiei şi a distribuit prospectul prin care anunţa apariţia lucrării sale „Psychologie consonantiste”. Comunicarea lui Odobleja a fost apreciată de participanţii la congres, în mod deosebit de delegaţia militară a S.U.A, condusă de doctorul W. S. Bainbridge, din Departamentul Marinei, cu care medicul român a discutat mult în limba franceză şi de la care a primit invitaţia de a vizita America.
Constatăm că încă din acele timpuri oamenii de ştiinţă americani erau interesaţi să aibă contacte cu cercetătorii de valoare din ţările străine, în cazul de faţă din România, pe care îi invitau să viziteze S.U.A cu scopul, uneori, de a-i racola să rămână la ei unde într-adevăr aveau condiţii foarte bune de cercetare şi erau plătiţi cu mult mai bine ca în ţările lor.
Probabil, spunea Odobleja, că s-ar fi dus să vadă America, dar cel de-al doilea război mondial a stopat această vizită. Mai preciza savantul român că n-ar fi acceptat să rămână la ei în nici un caz, ci urma să se întoarcă în România, cu promisiunea că va colabora în continuare cu savanţii americani şi că se vor vizita reciproc ori de câte ori va fi cazul.
Într-o zi l-am întrebat pe Odobleja cum şi-a început activitatea sa de creaţie, la care savantul mi-a răspuns că şi-a consacrat întreaga sa viaţă, începând cu anii de studii din liceu şi facultate, acestei activităţi, luptându-se cu numeroase greutăţi şi oprelişti. Dintre roadele cercetării sale, care se disting prin originalitate şi anvergură, mi-a menţionat articolul „Metodă de transonanţă toracică”, în care a formulat pentru prima oară legea reversibilităţii (publicată în Buletinul medico-terapeutic, din 1 mai 1929); lucrarea „La Phonoscopie”, tipărită în 1935, la Paris, de Editura „Gaston Doin” şi onorată cu premiul „General Doctor Papiu Alexandru”, ce se acorda celor mai meritorii cărţi scrise de un medic militar; cartea „Psychologie consonantiste”, tipărită în două volume, aşa cum am mai arătat şi mai sus. A mai publicat multe articole în revistele medicale şi a susţinut numeroase referate şi comunicări ştiinţifice cu diferite ocazii, în care era solicitat, dar de obicei el era cel care se înscria cu astfel de intervenţii la birourile secţiilor de specialitate.
A continuat activitatea de cercetare şi după cel de-al război mondial, când s-a retras la Valea Hoţului (Izvorul-Aneştilor), unde era lipsit de informaţii şi mijloace de comunicare. Din lipsă de hârtie de scris s-a folosit, uneori, de hârtia de saci de sare, pe care a făcut diverse însemnări. Acolo, în liniştea satului, Odobleja a lucrat intens la o nouă logică, diferită de cea tradiţională (aristotelică )şi de cea modernă, matematică.
După cum am aflat şi de la tatăl meu, învăţătorul Vasile Sahagia, coleg de generaţie şi prieten cu savantul Odobleja, perioada de după cel de-al doilea război mondial a fost foarte grea, ţara sărăcise pentru că se aplicase deviza “totul pentru razboi, totul pentru front” şi în plus venirea ruşilor peste noi a secătuit populaţia, deoarece aceştia le confiscau toate bunurile (animale, păsări şi produsele agricole, inclusiv obiectele pe care le vedeau în casele lor). Aşadar era explicabilă şi lipsa hârtiei de scris.
Cum tatăl meu funcţiona ca învăţător în comuna Izvorul Aneştilor, se întâlnea destul de des cu vechiul său prieten şi aveau discuţii interesante, în special despre jaful la care era supusă populaţia sătească de către armata rusă (roşie, cum mai era denumită).
În aceste condiţii a aflat tatăl meu că Odobleja era nevoit ca uneori să-şi facă anumite însemnări pe hârtie de saci în care fusese sare sau zahăr, în prăvăliile săteşti, de unde savantul le obţinea contra unor servicii medicale făcute vânzătorilor. Cu multă jenă a acceptat din partea prietenului său nişte foi de caiete şi de registre pe care le avea chiar în casa părintească, care se găsea lângă şcoala din comună, vizavi de fosta primărie a comunei Izvorul-Aneştilor.
Avea mare nevoie de foi de hârtie pentru scris şi a simţit o mare bucurie când le-a primit de la tatăl meu. Nu ştia cum să-i mulţumească, s-a angajat să cumpere când o să găsească nişte registre şi caiete pe care i le va da ca să le folosească la şcoală sau acasă fiindcă era convins că şi copiii acestuia au mare nevoie de ele. A promis că va avea grijă ca tatăl meu să fie primul care va primi cu dedicaţie cartea la care lucrează.
Era vorba de o lucrare foarte valoroasă după cum afirma Odobleja, care va revoluţiona Logica, dar va mai dura, deoarece are foarte multe fişe cu extrase din sute de cărţi pe care trebuie să le prelucreze şi mai simte nevoia de unele informaţii, dar îi este frică deocamdată să meargă la Bucureşti ca să cerceteze la Biblioteca Academiei nişte lucrări.
A fost încurajat de vechiul prieten să meargă, i-a dat chiar cartea de vizită a cumnatului său, doctorul Pănoiu, pe care Odobleja îl cunoştea foarte bine, atât de la Liceul “Traian” din Turnu-Severin, unde au fost colegi de şcoală, cât şi de la Bucureşti de la Facultatea de Medicină, unde de asemenea au fost studenţi în aceeaşi perioadă. A promis că va apela la doctorul Pănoiu dacă nu se va putea descurca altfel.
Ştiu de la familia tatălui meu – bunici, fraţi şi surori care locuiau în comuna Izvorul-Aneştilor – că doctorul Odobleja a suferit foarte multe persecuţii din partea comuniştilor şi a organelor de represiune ale timpului care îl considerau duşman de clasă, de aceea era foarte supravegheat de către aceştia.
Până în anul 1949 s-a văzut aproape în fiecare zi cu tatăl meu. Era tot timpul foarte concentrate şi spunea că are de rezolvat nişte probleme grele şi că viaţa la sat, deşi prielnică pentru scris, a început să fie tot mai greu suportabilă neavând condiţii corespunzătoare pentru a-şi formula unele concluzii care se impun în urma parcurgerii tuturor fişelor cu date dintr-o bibliografie foarte bogată.
Ar vrea, spunea Odobleja, să cunoască şi ultimele apariţii în domeniul care îl interesează, dar acest lucru nu se poate face la ţară, deşi îi place foarte mult liniştea satului. De aceea va trebui să se mute la Turnu-Severin, unde vrea să-şi cumpere un plaţ de casă, pe care să-şi construiască o căsuţă. După câţiva ani a reuşit să facă ce şi-a propus, iar din 1964 s-a mutat la oraş.
Viorel Sahagia
