Ramona Cupă: „În PMP Drobeta Turnu Severin vin foarte mulți oameni de calitate, în special tineri bine pregătiți”

PMP_DTSÎn PMP Drobeta Turnu Severin este o activitate politică intensă atât sub aspect organizatoric, de consolidare a organizației locale, dar și ca pregătire în perspectiva alegerilor locale de anului acesta, scrutin la care organizația speră să obțină un procent cu două cifre.

Ramona Cupă, președintele PMP Drobeta Turnu Severin, spune că organizația pe care o conduce are întâlniri foarte dese în cadrul cărora se discută despre strategia politică de consolidare a organizației locale și despre pregătirea pentru alegerile locale. Mai mult, liderul PMP Drobeta Turnu Severin spune că, de când a preluat conducerea organizației locale, vin alături de această formațiune politică foarte mulți oameni, îndeosebi tineri.

PMP_DTS1

„Avem o activitate politică lucrativă, pentru că este nevoie de consolidarea PMP Drobeta Turnu Severin și pregătirea alegerilor locale din această vară, scrutin la care ne-am propus să obținem un procent de două cifre. Atmosfera este una colegială, unde se propun idei utile. Organizația noastră se va dezvolta pe structura secțiilor de votare existente în oraș. Mă bucură enorm faptul că vin alături de noi foarte mulți oameni de calitate, în special tineri bine pregătiți, care vor să asume cariere publice. Este un lucru foarte bun că acești tineri doresc să se implice în politice, pentru a-și aduce un aport la dezvoltarea comunității locale, iar faptul că ei se îndreptă spre PMP Drobeta Turnu Severin îmi dă mari speranțe, pe de-o parte, că suntem un partid atractiv și putem obține un scor electoral foarte bun, iar, pe de altă parte, că tinerii doresc să se implice în politică pentru a schimba lucrurile în bine și în orașul nostru”, a declarat Ramona Cupă, președintele PMP Drobeta Turnu Severin.

Mircea Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *