PSD Mehedinţi dezaprobă ultimele plecări din rândurile Partidului Social Democrat. Cei care părăsesc partidul nostru nu trădează doar organizaţia noastră, aceştia trădează şi cetăţenii români care i-au mandatat în Parlamentul României să implementeze Programul de Guvernare al Partidului Social Democrat, care poate fi decisiv pentru viitorul României şi pentru dezvoltarea ţării noastre!
Programul de guvernare, prezentat de preşedintele PSD, domnul Liviu Dragnea, şi implementat ulterior de alianţa PSD-ALDE, a adus adus schimbări majore în bine în viaţa cetăţenilor României. Nu trebuie să ne oprim aici! România are nevoie de un Partid Social Democrat, puternic şi unit în jurul unui singur ideal: BINELE COMUNITĂŢILOR, BINELE CETĂŢENILOR .
Parlamentarii organizaţiei PSD Mehedinţi sunt oameni responsabili care nu îşi doresc instabilitate politică, la nivelul organizaţiei PSD Mehedinţi situaţia fiind foarte clară: alianţa PSD – ALDE are datoria faţă de cetăţenii judeţului Mehedinţi să continue implementarea Programului de guvernare şi să continue să sprijine dezvoltarea proiectelor cu efect direct în viaţa mehedinţenilor!