Doinita_Chircu_Muzeu

Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin a depus, până la încheierea sesiunii de proiecte din acest, un proiect transfrontalier extrem de important pentru judeţul Mehedinţi, dar în mod deosebit pentru municipiul Orşova. Intitulat „Îmbunătăţirea stării de mediu şi managementul riscului de-a lungul Dunării între Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II”, proiectul depus de Muzeul Porţilor de Fier are ca scop monitorizarea apei Dunării şi, totodată îşi propune să rezolve problema deşeurilor de orice fel acumulate pe Dunăre, dar şi o monitorizare a informaţiilor hidrologice. Proiectul are ca parteneri Institutul Jaroslav Cerni pentru Dezvoltarea Resurselor de Apă (JCI) de la Belgrad şi Muzeul Regiunii Porţilor de Fier de la Drobeta Turnu Severin. Valoarea acestui proiect este de 4. 950 milioane euro.

În cadrul unei conferinţe de presă, Doiniţa Mariana Chircu, managerul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, alături de specialişti din cadrul acestei instituţii de cultură, au explicat necesitatea accesării acestui proiect pentru judeţul Mehedinţi, dar în mod deosebit pentru municipiul Orşova. „Acest proiect este un sprijin real pe care ni-l acordăm nouă cetăţenilor care dorim să vedem că Dunărea rămâne curată, mediul în care trăim să fie unul din ce în ce mai sănătos şi ferit de poluări care ne-ar afecta sănătatea. Considerăm că toţi aceia care au afectat sau se mai gândesc că pot considera Dunărea un loc în care pot să ajungă tot felul de substanţe sau de deşeuri, după implementarea acestui proiect, se vor disciplina şi vor înţelege că nu vom mai accepta acest lucru”, a declarat Doiniţa Chircu.

De precizat că Institutul Jaroslav Cerni pentru Dezvoltarea Resurselor de Apă (JCI) de la Belgrad este principala organizaţie de cercetare în sectorul de apă al Serbiei. În plus, pe lângă cercetare, activităţile de bază ale JCI includ planificarea şi proiectarea infrastructurilor de apă şi hidroelectrice, inginerie în domeniul supravegherii proiectelor hidraulice, dar şi servicii legate de gestionarea resurselor de apă, instalaţii şi sisteme de consultanţă; elaborarea documentelor de planificare strategică şi asistenţă în elaborarea legislaţiei naţionale, standarde, metodologii şi orientări.

Tocmai de aceea implicarea acestui institut în proiectul trasfrontalier depus de către Muzeul Regiunii Porţilor de Fier era mai mult decât necesar, deoarece pe sectorul cuprins între Orşova şi Porţile de Fier poluarea este mult mai mare, aceasta manifestându-se mai cu seamă în zona Golfului Cerna. Pentru a rezolva problema devrsărilor necontrolate şi a acumulării gunoiului menajer pe fluviu, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier a venit cu propunerea ca la Orşova să se înfiinţeze un centru regional de monitorizare a calităţii apei, deoarece în zona acestui municipiu se constată cea mai mare poluare. “Una dintre componentele proiectului constă în crearea unui centru de monitorizare a apelor Dunării pe malul sârbesc şi altul pe malul românesc al Dunării. În discuţia avută cu partenerii noştri am solicitat şi ni s-a aprobat să construim centrul de monitorizare în municipiul Orşova, considerând că acesta a fost în ultima perioadă cel mai afectat de deversări de substanţe poluante şi ştim cu toţii ce deşeuri sunt antrenate de pe râul Cerna către Dunăre şi cât de mult afectează, nu numai din punct de vedere al aspectului şi al impresiei pe care o lasă turiştilor atunci când vin şi văd un golf plin de peturi şi de fel de fel de gunoaie, ci şi din perspectiva nevoii unui mediu sănătos, cu o apă sănătoasă şi de o zonă sănătoasă şi de aceea noi ne-am responsabilizat prin proiectul depus. Centrul regional va avea în dotare utilaje specifice care vor interveni rapid atunci când apar fenomene de poluare şi mă refer la achiziţia unor nave dotate cu utilaje specializate şi incineratoare pentru incinerarea deşeurilor foarte periculoase. La serviciile acestor centre specializate vor putea apela autorităţile locale riverane Dunării şi vom veni astfel în sprijinul autorităţilor locale şi a populaţiei pentru responsabilizarea protejării fluviului”, a mai precizat Doiniţa Chircu, managerul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier.

Mircea Popescu