Într-o perioadă când interesul pentru carte nu mai este așa de mare ca în trecut, un profesor severinean înregistrează un succes editorial deosebit cu două dintre cărțile sale. Este vorba despre prof. dr, Viorel Piuitu, ale cărui cărți sunt tot mai căutate și chiar traduse în limbi de circulație internațională.

Cartea “Obiectivitatea științei și caracterul său evolutiv. Perspective epistemologice”, semnată de prof. dr. Viorel Piuitu și prezentată la sfârșitul anului trecut la Târgul de carte Gaudeamus, se bucură de un succes deosebit, fiind prezentă în cele mai importante lanțuri de librării din țară, printre care amintim: Librăriile Humanitas, Librăriile Cărturești, lanțurile de librării eMAG, librăria online Delfin, librăria online.ro, Librăria Română, Librăria Eminescu și altele.
Despre această carte, prof. univ. dr. Vianu Mureșan, de la Cluj, spunea că este una dintre cele mai importante contribuții în domeniul epistemologiei și al teoriei cunoașterii, fiind utilă studenților și elevilor, dar și publicului larg interesat de mecanismele cunoașterii științifice și de modul în care evoluează aceasta.
Cel mai probabil, datorită numărului mare de cereri, cartea “Obiectivitatea științei și caracterul său evolutiv. Perspective epistemologice” va apărea și într-o a doua ediție.

De asemenea, cartea “Filosofia juridică a lui Mircea Djuvara” urmează să fie tradusă atât în limba franceză, cât și în limba engleză, urmând cel mai probabil a fi integrată printre cursurile Academiei de Drept Internațional de la Haga, unde reputatul profesor Mircea Djuvara a predat o bună perioadă de timp.
Viorel Piuitu este unul dintre filosofii contemporani apreciați în mediile academice universitare din țara noastră, a avut o bogată activitate didactică și de cercetare, publicând numeroase studii și articole de filosofie în reviste de specialitate și volume colective.
Mircea Popescu