primavara-plaiul-closani
Ţinutul Cloşanilor cuprindea în trecut partea de nord-vest a judeţului Mehedinţi şi câteva sate din actualul judeţ Gorj care aparţin comunei Padeş (Padeş, Văieni, Călugăreni, Motru Sec, Cloşani). Centrul administrativ al acestui plai era în orăşelul Baia de Aramă în care se adună şi acum lumea la târg în fiecare duminică. Baia de Aramă nu se diferenţiază prea mult de lumea rurală pentru că şi acum în componenţa sa intră mai multe sate şi se mai respectă anumite tradiţii cu specific rural. Pentru toate comunităţile rurale din acest plai anotimpul primăvara reprezintă un moment important al renaşterii naturii, al muncii şi al curăţeniei. Să nu uităm că la strămoşii noştri în acest anotimp începea anul nou, dacic. Poate că de aceea anumite elemente ale cultului păgân s-au mai păstrat până la noi: Babele, Alexiile, Sân’Toaderul, Sfântul Gheorghe.

Pe lângă acestea cei bătrâni mai respectă şi acum anumite sărbători băbeşti: Joia iepelor, Marţea încuiată, Lăsatul strâmb, Camăta vânatului şi altele.

Multe dintre aceste sărbători din ciclul primăverii sunt lrgate de muncile câmpului, de curăţatul livezilor şi al viilor, de ieşirea la arat. La începutul lunii martie, imediat după Babe, pe 9 martie, se ţin Mucenicii cărora în popor li se mai spune Măcinici. Acum se aprind focuri în grădini, se afumă gospodăria şi oamenii de teama şerpilor. Acest lucru în satele de peste munţi, din Ardeal şi Moldova se face mai târziu, pe 17 martie, la Alexii, când se spune că nu e bine să se vorbească de şerpi, să se toarcă lână ori să se coase.

Tot în perioada primăverii există şi o serie de practici legate de creşterea animalelor şi de protejarea acestora, făcute la năprăor, înainte de Sf. Gheorghe.

Nu întâmplător în acest anotimp al renaşterii naturii, locul cel mai important îl ocupă sărbătorile creştine: Floriile şi Paştele, când este sărbătorită Învierea Mântuitorului. E foarte interesant faptul că, alături de elementele creştine, la aceste sărbători de primăvară s-au mai păstrat şi unele elemente păgâne dintre care menţionăm focurile care au un rol practic, dar şi unul magic, purificator. La popoarele la care aceste tradiţii au dispărut, aşa cum se întâmplă şi la noi în ultimul timp, au fost instituite o serie de zile oficiale cum ar fi: Ziua Mondială a Apei, Luna Pădurii şi altele care ilustrează grija omului pentru natură. În această minunată zonă a Olteniei, în care natura s-a întrecut pe sine în frumuseţi, a existat dintotdeauna şi un respect pentru valorile ei.

E suficient să amintim că aici se află monumente ale naturii precum: Podul lui Dumnezeu, Peştera, Câmpurile de lapiezuri, Lacul Zăton de la Ponoarele, Peştera Bulba, Valea Găinii, Piatra Cloşanilor, Peştera Cloşani şi o serie de izbucuri şi cornete cu vegetaţie submediteraneană care atrag numeroşi turişti. Poate că datorită acestor frumuseţi, aici s-a păstrat şi tradiţia sărbătorilor câmpeneşti ale liliacului la Ponoarele şi Nadanova, ori sărbătoarea de la Padeş, unde este comemorată figura legendară a pandurului Tudor din Vladimiri. Este o deosebită bucurie să participi la asemenea manifestări desfăşurate în mijlocul naturii, la care răsună cântecul şi voia bună până noaptea. Aici, pe lângă frumuseţea cântecului, se etalează şi minunatele costume populare a căror frumuseţe fusese sesizată pe vremuri de savantul Nicolae Iorga.

În amfiteatrul natural de la Ponoarele unde se află Pădurea de liliac, ori la Piatra Încălecată, unde drumul o apucă spre Izverna, răsună cântecul lăutarilor şi al soliştilor veniţi din împrejurimi şi se revarsă voia bună.

Primăvara înseamnă, pentru oamenii de aici, o trezire la viaţă şi în acelaşi timp o înfrăţire cu natura care le-a fost leagăn de-a lungul existenţei. Asistând la asemenea sărbători, rămâi încântat de felul cum ei ştiu să-şi manifeste bucuria existenţială şi în acelaşi timp te miră lipsa de respect pe care omul contemporan (turist ori localnic) o manifestă pentru aceste minuni dumnezeieşti ale naturii. Căci la plecare rămân mormanele de gunoaie, crengile rupte, pungile şi sticlele de plastic care ştirbesc frumuseţea peisajului. E un semn clar că omul contemporan şi-a pierdut respectul faţă de natura-mamă. De aceea consider că mai avem multe de învăţat în ceea ce priveşte protecţia mediului înconjurător de la ţările membre ale Uniunii Europene din care facem acum şi noi parte.

E un lucru meritoriu faptul că ne păstrăm tradiţiile care sunt oglinda spiritualităţii noastre, dar trebuie să ne manifestăm în mod civilizat şi faţă de natură. Să învăţăm să respectăm pădurile, apele şi pajiştile înverzite pe care strămoşii noştri le considerau ca pe nişte divinităţi şi faţă de care manifestau un adevărat cult.

Cornel BOTEANU