Trusca_Constantin_deputatPrimarul comunei Şimian, Constantin Truşcă, dezminte zvonurile că ar fi demisionat din funcţia de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali din PSD Mehedinţi. „Am observat că, în ultimele zile, nişte agitatori de profesie, mai ales dintr-o anumită parte a presei, mor de grija PSD şi încearcă să implice şi numele meu in aceste maşinaţiuni. Aşa cum mă cunoaşteţi, prefer să mă ocup de administraţie, nu de politică. Însă mă văd obligat să fac anumite precizari: 1. NU mi-am dat demisia din funcţia de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali din PSD Mehedinţi, așa cum, în mod mincinos, s-a spus la postul de televiziune Tele2, al domnului Adrian Duicu. Dacă vreodată voi decide să fac acest lucru, îl voi comunica eu direct, fără să am nevoie de „purtători de cuvânt”! 2. În PSD, ca în orice alt partid politic, şi chiar ca în orice familie, lucrurile sunt departe de a fi perfecte. Dar orice diferenţe de opinie ar exista, acestea trebuie şi vor fi rezolvate în interiorul partidului. Cei care încearcă să agite spiritele sunt, din păcate, doar nişte oameni care nu înţeleg că fac parte din istoria PSD, nicidecum din prezentul acestei formaţiuni. Şi cu atât mai puțin din viitorul ei”, a declarat Constantin Truşcă.

Mircea Popescu