Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin şi-a propus în acest an să creeze 22 de noi locuri de parcare, care se vor realiza în două etape. Totodată, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, spune că şi pentru anul 2020 vor fi prinse în bugetul Primăriei reabilitarea şi construirea a încă 20 de parcări.
„Crearea de noi locuri de parcare pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin se numără printre investiţiile prioritare din acest an. În prima parte a anului vom demara construirea şși reabilitarea a unui număr de 12 parcări, iar în a doua parte a anului, vom continua cu alte 10 parcări. De asemenea, în 2020 vom avea prinse în buget reabilitarea şi construirea altor 20 de parcări”, a declarat primarul Marius Screciu.
Zonele unde se vor amenaja noile parcări din Drobeta Turnu Severin sunt următoarele:
– Zona Târgul Veterani, Strada Veterani-Alion (Bl. VT1, VT2, G1, G2)
– Strada Călăraşi-Alion-Gh.I.Şişeşti-Topolniţei (Bl. 1,2,3)
– Zona CET-Biserică (Bl. A1, Bl. D1)
– Zona Şcoala Gimnazială Regele Mihai I – Grădiniţa cu PP nr. 29, Aleea Privighetorilor (Bl. T1, T2, T3, T4)
– Strada Brâncoveanu-Eminescu-Calomfirescu-Coşbuc (Bl. E9, E10, E4, E7)
– Strada Alion-Gh.I.Şişeşti-Călăraşi-A.Saligny (Bl. 1,2,3)
– Zona ISU – Grădiniţa nr.3, Strada I.C. Brătianu-Bd. Tudor Vladimirescu (Bl. A1, C1, B1)
– Strada M.Kogălniceanu-Danubius-Păcii-Cicero (Zona Parcul Tineretului), (Bl. XF3, XF3A, XF8, XF4, XF5, XF1, XF6)
– Strada Orly-Kogălniceanu (Bl. S4)
– Splai M. Viteazu-Crişan (Bl. Z3, Z4, Z5, V5, V4, V3, V6)
– Splai M. Viteazu (Bl. TV 1, TV 2, TV3)
– Bl. H1, H2, H4