Conducerea PMP Mehedinţi a organizat, miercuri 17 august a.c., prima conferinţă de presă după fuziunea cu UNPR în judeţ. La această întâlnire au participat cei doi lideri judeţeni ai acestei formaţiuni politice: preşedintele Constantin Gherghe şi prim-vicepreşedintele Gabriela Dobrotă.
Foto: Justinel Stăvaru
Cu acest prilej liderii PMP Mehedinţi au dorit să făcă unele precizări cu privire la procesul de fuziune la nivelul judeţului, spunând că în cazul acestei organizaţii procesul de fuziune a decurs normal, neexistând divergenţe între conducerile celor două partide. „La Mehedinţi lucrurile au decurs normal, am constituit Comitetul Executiv Judeţean pe principiul parităţii. Începem o etapă nouă a fostului UNPR şi actualului PMP şi putem vorbi de un câştig, pentru că atât la nivel naţional, dar şi local a crescut numărul aleşilor locali, astfel încât partidul va avea un cuvânt greu de spus. În acest moment PMP a devenit cea de-a treia forţă politică a ţării, dar şi în judeţul Mehedinţi. Mă bucură acest lucru şi sunt convins că împreună cu doamna Gabriela Dobrotă şi ceilalţi colegi din partid vom face treabă bună, propunându-ne un rezultat foarte bun la alegerile parlamentare din luna decembrie. Până atunci suntem participanţi la viaţa politică locală şi vom încerca să ajutăm atât cât putem executivele primăriilor fie că vorbim de Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, fie de primăriile din judeţ unde avem consilieri locali. O vom face în sens constructiv, pentru că PMP Mehedinţi vrea să facă o altfel de politică decât PSD şi PNL. Despre noi lăsăm să vorbească faptele; vă rugăm să priviţi în urmă pentru a vedea ce am făcut. Pornim la drum întăriţi şi dornici să demonstrăm mehedinţenilor şi severinenilor că PMP Mehedinţi este partidul care se conturează ca un pol politic serios, un partid care va avea un cuvânt greu de spus în politica locală”, a declarat Constantin Gherghe, preşedintele PMP Mehedinţi.
La rândul său, prim-vicepreşedintele PMP Mehedinţi, Gabriela Dobrotă, a spus, printre altele: „PMP Mehedinţi a fost prima organizaţie care a depus listele de Comitet Judeţean. Suntem oamenii faptelor! Suntem foarte încântaţi că am devenit cea de-a treia forţă politică în judeţ şi în ţară. PMP şi UNPR au fost două partide care au obţinut scoruri aproximativ egale la alegerile locale. Din momentul de faţă vorbim de noi, de PMP Mehedinţi, un partid unit care ştie ce vrea. Şi Constantin Gherghe, şi eu am demonstrat că putem face ceva, ca avem realizări notabile în spatele nostru. Mehedinţenii trebuie să aibă încredere într-un partid nou, iar PMP Mehedinţi este un partid nou. Echipa PMP Mehedinţi este una solidă şi puternică. Vă asigur că avem şanse să producem o schimbare în bine la nivelul municipiului Drobeta Turnu Severin, acolo unde deţinem un număr important de consilieri locali. Le vom arăta chiar şi din opoziţie adversarilor noştri politici ce înseamnă să faci administraţie publică eficientă, în interesul cetăţenilor”.
În urma acestei fuziuni PMP Mehedinţi a devenit cea de-a doua forţă politică din Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, deţinând un număr de 8 consilieri locali, dintr-un total de 23, câştigaţi prin vot la alegerile locale din luna iunie, 6 obţinuţi de fostul UNPR Mehedinţi şi 2 de PMP Mehedinţi. De asemenea, PMP Mehedinţi deţine în prezent în urma fuziunii cu UNPR un număr de 50 de consilieri locali în tot judeţul, aleşi obţinuţi la scrutinul local din data de 5 iunie.
Mircea Popescu