PMP Mehedinţi, o premieră în politica locală: 4 preşedinţi în mai puţin de un an de zile

PMP_MHPMP Mehedinţi traversează una dintre cele mai dificile perioade din existenţa sa pe scena politică locală. Deşi este un partid care a obţinut consilieri locali şi este unul parlamentar, această formaţiune politică a realizat o premieră absolută în politica mehedinţeană. În mai puţin de un an de zile, PMP Mehedinţi a fost condus de 4 preşedinţi. Cu toate acestea, PMP Mehedinţi devine pe zi ce trece un partid tot mai slab, fără nicio posibilitate de afirmare politică la nivelul judeţului. Ordinea preşedinţilor care s-au succedat la conducerea PMP Mehedinţi a fost: Eugen Golea, Gabriela Dobrotă, Constantin Gherghe, Cătălin Voinea Mic.

Eugen Golea a constituit PMP Mehedinţi în judeţ

Eugen_GoleaEugen Golea a fost cel care a constituit PMP Mehedinţi în judeţ în toamna anului 2013 şi a fost primul preşedinte al noii formaţiuni politice. PMP Mehedinţi, condus de Eugen Golea, a reuşit, la primul examen electoral, scrutinul europarlamentar din vara anului 2014, nu doar un scor electoral foarte bun, ci şi să se erijeze, la vremea respectivă, într-o forţă politică de perspectivă. Adevărata performanţă electorală a PMP Mehedinţi a fost în municipiul Drobeta Turnu Severin, unde formaţiunea condusă de Eugen Golea a surclasat PDL Mehedinţi, obţinând locul 3 cu un procent de 8,77%. PMP Mehedinţi a fost atunci revelaţia scrutinului europarlamentar în judeţ.

Alegerile locale din vara anului 2016 nu au fost un succes real pentru PMP Mehedinţi condus tot de Eugen Golea. Chiar dacă partidul a obţinut doi consilieri municipali severineni, nu a reuşit să obţină pragul necesar pentru a accede în Consiliul Judeţean Mehedinţi. După consumarea scrutinului local de anul trecut, Eugen Golea era îndepărtat din fruntea PMP Mehedinţi şi înlocuit cu Gabriela Dobrotă, candidatul PMP Mehedinţi pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin.

Marea eroare politică a preşedintelui Eugen Golea a fost aceea că nu şi-a asumat o candidatură pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin. Dacă ar fi făcut-o, cu siguranţă rămânea în continuare preşedintele PMP Mehedinţi, iar această formaţiune politică nu ajungea în situaţia în care se găseşte în prezent.

Gabriela Dobrotă, un preşedinte de partid absent

dobrota_gabrielaAjunsă preşedintele PMP Mehedinţi, Gabriela Dobrotă a dat convingătoarea impresie că este un politician din ce în ce mai absent. După ce a ratat oportunitatea de a deveni viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Gabriela Dobrotă nu a mai părut chiar aşa de interesată de activitatea politică, chiar dacă era preşedintele PMP Mehedinţi.

Gabriela Dobrotă a călcat totul în picioare, cu riscul de a distruge PMP Mehedinţi, doar pentru a-şi atinge un obiectiv personal, acela de a ajunge viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin. Eşecul său personal a coincis cu retragerea din prim-planul vieţii politice locale. Ea a lăsat impresia că nu mai este interesată de activitatea politică a PMP Mehedinţi, fiind un politician din ce în ce mai dezinteresat de partidul pe care îl conducea. Evident explicaţia rezidă în frustrarea că nu a devenit viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin, funcţie pe care şi-a dorit-o cu ardoare şi pentru care s-a bătut până în ultimul moment.

Atunci s-a cam terminat şi parcursul său politic. Gabriela Dobrotă a ratat o mare oportunitate de a deveni un lider politic important şi de perspectivă al judeţului Mehedinţi. Nu atât numărul de voturi, chiar dacă relativ mic, obţinut la alegerile locale de anul trecut constituia o rampă de lansare, cât mai cu seamnă anvergura de persoamnă competentă şi responsabilă pe care şi-o crease.

Gabriela Dobrotă a avut un imens potenţial de creştere politică şi electorală, pe care însă nu a ştiut să-l valorifice. Avea toate premisele, chiar şi fără funcţia de viceprimar al Severinului, să-şi construiască o carieră politică de succes, carieră care acum este ca şi compromisă.

Din postura de lider al PMP Mehedinţi, partid de opoziţie în Consiliul Local, dar mai ales din cea de consilier municipal, Gabriela Dobrotă putea să fie o voce politică puternică, totodată un ales local care să-şi promoveze propriile proiecte de dezvoltare a Severinului şi fără funcţia de viceprimar. A ales însă se se retragă dintr-o vanitate personală. Dar mai ales şi-a bătut joc de un imens potenţial de creştere politică şi încredere populară, dar mai ales şi-a bătut joc de un partid la conducerea căruia s-a angajat.

Constantin Gherghe – un lider politic formal

gherghe_2În urma fuziunii cu UNPR Mehedinţi funcţia de preşedinte al PMP Mehedinţi a fost preluată de fostul primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe. După ce acesta a fost numit în funcţia de preşedinte, PMP Mehedinţi  părea să devină o adevărată forţă politică la nivelul judeţului, având reale posibilităţi să crească la nivel de imagine.

Cota de popularitate şi de încredere de care încă se mai bucura atunci Constantin Gherghe constituia un motiv suficient de temeinic pentru a crede că paridul se va afirma în forţă. Ar fi contribuit la aceasta şi sporirea numărului de consilieri municipali severineni. Prin fuziunea cu UNPR Mehedinţi numărul consilierilor locali ai PMP Mehedinţi a ajuns la 8, devenind, astfel, cea de-a doua forţă politică din Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin.

Prin preluarea funcţiei de preşedinte al PMP Mehedinţi de către Constantin Gherghe, acesta ar fi trebuit să fie un vector de imagine pentru partid, o adevărată locomotivă care să tragă partidul după el. Dimpotrivă, Constantin Gherghe a lăsat impresia unui lider politic total dezinteresat de activitatea politică, chiar dacă cei mai mulţi consilieri municipali ai PMP Mehedinţi, 6 la număr, proveneau din fostul UNPR Mehedinţi, apropiaţia ai fostului primar, care au fost propuşi pe locuri eligibile la alegerile locale de anul trecut pe lista Alianţei PSD+UNPR Mehedinţi, cu acordul său, atunci când Constantin Gherghe era preşedintele UNPR Mehedinţi.

Consecinţa acestei neimplicări s-a vazut la scrutinul parlamentar din data de 11 decembrie 2016, când PMP Mehedinţi a obţinut un procent sub aşpteptări, respectiv 3, 23% la Senat şi 3, 26% la Camera Deputaţilor. Acest rezultat era unul previzibil în condiţiile în care Constantin Gherghe nu numai că nu şi-a asumat o eventuală candidatură, dar nici nu s-a implicat deloc în campania electorală.

Cătălin Voinea Mic, actualul preşedinte interimar al PMP Mehedinţi

Catalin_Voinea_Mic1În primăvara acestui an Colegiul Director al PMP a decis schimbarea a 19 preşedinţi de organizaţii judeţene care la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016 au obţinut un procent de sub 5%. Printre acestea organizaţii s-a aflat şi PMP Mehedinţi, care la scrutinul parlamentar a obţinut puţin peste 3%. Astfel în locul lui Constantin Gherghe, în funcţia de preşedinte interimar al PMP Mehedinţi a fost numit Cătălin Voinea Mic, membru al Comisiei de Arbitraj şi Integritate al PMP şi un politician care nu prea cunoaşte judeţul Mehedinţi. Este puţin probabil că actualul preşedinte al PMP Mehedinţi poate să relanseze formaţiunea în judeţ.

Mircea Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *