Deşi examenul de bacalaureat este în plină desfăşurare, o elevă din judeţul Mehedinţi are deja două note de 10 la acest examen.
Datoriţă perfomanţelor obţinute la olimpiadele naţionale şi internaţionale, Iulia Mitrache, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Gheorghe Ţiţeica” din municipiul Drobeta Turnu Severin, are nota 10 la examenul de Bacalaureat din acest an la disciplinele limba şi literatura română, şi ştiinţe socio-umane, la ultima disciplină având de optat între filosofie, psihologie, logică şi economie.
Prof. Magelona Petrescu, cadru didactic la Colegiul Naţional „Gheorghe Ţiţeica”, cea care a pregătit-o pe Iulia Mitrache pentru Olimpiada „Lectura ca Abilitate de Viaţă”, a spus că, datorită rezultatelor obţinute la olimpiadele internaţionale elevei i s-au echivalat două probe cu nota 10 la bacalaureat. Prof. Magelona Petrescu a mai spus că, întrucât Iulia Mitrache este la profil de filologie-bilingv, ea a susţinut doar un singur examen la bacalaureat, la proba obligatorie a profilului, respectiv la disciplina Istorie.
Iulia Mitrache a obţinut anul trecut Premiul III la faza internaţională a Olimpiadei OLAV (Olimpada „Lectura ca Abilitate de Viaţă”), iar anul acesta Premiul I la Olimpiada Naţională de Filosofie şi Menţiune la faza internaţională a Olimpiadei de Filosofie, care s-a desfăşurat în luna mai la Bar, în Muntenegru.
Mircea Popescu