O cuvântare necunoscută a lui Petre Sergescu
 

Severineanul Petre Sergescu s-a afirmat nu numai ca unul dintre cei mai prestigioşi istorici ai matematicii din vremea sa, cu largă recunoaştere europeană, dar şi ca un organizator de excepţie al unor manifestări de anvergură. Lui i se datoreşte iniţiativa organizării la Cluj, în 1929, a primului congres al matematicienilor români.

Legat de oraşul natal, a ţinut şi a depus eforturi extraordinare ca cel de-al doilea congres al matematicienilor din 1932 să se desfăşoare la Turnu-Severin. Ca preşedinte de onoare al Comitetului de organizare a fost numit, cum era de aşteptat, marele animator cultural, fostul său profesor şi director de la Liceul „Traian”, Theodor Costescu. Acest eveniment care a reunit, la Turnu-Severin, pe toţi marii matematicieni ai Europei, a avut loc în perioada 5-9 mai. A participat la această manifestare ştiinţifică fără precedent 225 congresişti. La cheltuielile toate care s-au efectuat, Petre Sergescu a contribuit din venituri proprii cu suma de 203.975 lei. Ca secretar general al Academiei Române şi preşedinte al Societăţii Române de Ştiinţe, profesorul Gheorghe Ţiţeica a adresat cuvenitele mulţumiri organizatorilor, spunând cu acest prilej: „Mulţumim, în numele Societăţii Române de Ştiinţe, congresiştilor români şi străini pentru dragostea de specialitatea care i-a făcut să vie, cu toate greutăţile actuale, la Congres. Mulţumim domnului Petre Sergescu pentru zelul neobosit cu care a organizat Congresul. Mulţumim Comitetului organizator local şi în special domnului Theodor Costescu, precum şi cetăţenilor severineni pentru organizarea primirii congresiştilor. Deschidem al doilea Congres de matematici din ţara noastră. E a doua afirmare, în faţa publicului românesc, a ştiinţei pe care o cultivăm. În primul Congres, acum trei ani, am ţinut să aducem primos sentimentului sfânt al Unirii. Universitatea din Cluj, Universitatea Daciei superioare merită primul pas de închinare a solidarităţii noastre de breaslă intelectuală faţă de solidaritatea naţională. Al doilea pas, care în linie istorică trebuia să fie întâiul, ne-a adus, în chip firesc, aici, la obârşia romanităţii noastre, la locul celei dintâi descălecări. În această atmosferă străbună, în care prezentul e împletit cu trecutul, au să se desfăşoare lucrările Congresului nostru. Fiecare va arăta ultimele rezultate, cea din urmă recoltă a colţului din ştiinţa matematică pe care-l cultivă cu grijă şi cu stăruinţă. Din bogăţia de comunicări înscrise în programul Congresului, ca şi din bogăţia de lucrări care apar în revistele din ţară şi din străinătate, se poate trage o încheiere pe care aici o putem afirma cu mândrie: matematicienii români şi-au făcut datoria faţă de specialitatea lor şi prin urmare faţă de neamul românesc. Dar atâta nu e de ajuns. Orice profesor de matematică, din orice colţ al ţării şi de la orice şcoală, trebuie să fie apostol al specialităţii sale. Din felul cald şi luminos cum îşi face lecţiile, din drumul drept şi demn pe care-l urmează în viaţă trebuie să apară limpede că judecata matematică precisă şi sigură, curată ca cristalul, are o înaltă şi admirabilă valoare educativă pentru viaţă. Adevărul curat, adevărul drept, adevărul luminos să fie îndreptarul vieţii nostre. Aceasta să fie contribuţia specialităţii noastre la îndrumarea neamului românesc pe calea care-i stă deschisă înainte. Cu aceste sentimente sincere şi curate, izvorâte din cea mai caldă dragoste de ţară şi neam, să ridicăm glasul pentru a proslăvi pe acela care reprezintă, în gradul cel mai înalt, destinele noastre ale tuturor şi să strigăm: Trăiască Regele”.

Celor prezenţi la Congres le-au fost adresate, la deschiderea lucrărilor, calde mesaje de către profesorul Dimitrie Pompeiu, preşedintele Camerei Deputaţilor şi profesorul Gheorghe Ionescu-Şişeşti, ministrul Agriculturii, reprezentantul guvernului României. Preşedintele Consiliului de Miniştri, Nicolae Iorga, a adresat congresiştilor această telegramă: „Doresc Congresului care se deschide azi cel mai frumos succes ştiinţific şi naţional”.

În 1930, ca fost elev, tot Petre Sergescu a avut iniţiativa organizării sărbătoririi marelui matematician David Emmanuel, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de activitate. Petre Sergescu înmânează sărbătoritului un volum omagial de cercetări matematice, rostind şi următoarea cuvântare, în numele Universităţilor din Cluj şi Cernăuţi: „Venerate Domnule Profesor,

Sunt adânc mişcat şi fericit că pot să vă mulţumesc şi eu în numele colegilor de la Universitatea din Cluj şi de la cea din Cernăuţi, precum şi în numele Societăţii Matematice, întreaga admiraţie ce vă purtăm. Vă rog să-mi daţi voie să vă arăt cum primim noi, cei mai tineri, imensul rost al Domniei Voastre în dezvoltarea învăţământului matematic la noi. acum câţiva ani, stăteam de vorbă la Paris cu marele profesor Eduard Gomsat. Îi vorbeam de profesorii mei din Bucureşti. Când am pomenit numele Domniei Voastre, bătrânul Gomsat m-a întrerupt: - A! Domnul Emmanuel! Da, da, desigur, cel care a făcut prin 1880 minunata teză despre „Integralele abeliene”. Mărturisesc că eu nu cunoşteam încă, la acea epocă, lucrarea Domniei Voastre. Dar faptul că domnul Gomsat îşi aducea aminte de ea după patruzeci de ani, ne-a mişcat mult, căci aceasta înseamnă că lucrarea Domniei Voastre a lăsat urme, a fost mult apreciată. Şi, după aceste începuturi strălucite, aţi venit la noi îndărăt. Acum cincizeci de ani eram cu totul la începutul organizării mişcării ştiinţifice la noi. Totul trebuia făcut. Se cerea o jertfă nespusă pentru începători: jertfa muncii lor ştiinţifice, jertfa posibilităţii de a străluci în istoria generală a ştiinţei. Căci întreaga muncă, zi de zi, trebuia îndreptată spre crearea mediului ştiinţific, spre a face să se înţeleagă câtă trudă şi dezinteresare cere adevărata ştiinţă şi nu „praful în ochi”. Iar munca singură nu era de ajuns ca să conducă la formarea unei Şcoli; trebuia şi modelul modelul învăţatului, care să servească drept îndreptar în viaţă urmaşilor. Alături de Spiru Haret, Domnia Voastră aţi pus temelia Şcolii Matematice Româneşti. Vă suntem adânc recunoscători pentru aceasta. Cincizeci de generaţii de elevi, la Universitate sau la Şcoala de Poduri şi Şosele, la Şcoala Normală Superioară sau la Şcolile Militare, au ascultat învăţămintele Domniei Voastre, au simţit toată căldura, toată emoţiunea Domniei Voastre în faţa frumuseţii ştiinţei şi a tainelor prin care ea poate trece din un suflet în alt suflet. Şi astfel elevii au învăţat să vă iubească. Fiindcă, departe de a fi ceva rece, cum cred necunoscătorii, ştiinţa în general şi, deci, şi matematica în particular, sunt izvor de emoţie şi de poezie. V-au iubit elevii Domniei Voastre pentru focul ce l-aţi sădit în inimile lor, pentru părinteasca dragoste cu care v-aţi apropiat de ei. Au învăţat astfel plăcerea înaltă pe care o dă modestia şi conştiinţa îndeplinirii integrale a datoriei. O linie de conduită morală se desprindea din învăţământul Domniei Voastre, alături de capitalul ştiinţific. Când numărul elevilor Domniei Voastre s-a înmulţit, ei au izbutit să se grupeze, să încerce prin sforţări unite să înscrie în ştiinţă şi numele Scolii Matematice Româneşti. Toată această activitate e învăluită în o atmosferă de iubire, respect şi recunoştinţă pentru cel care ne-a deschis porţile împărăţiei ştiinţei.

De aceea, în anul de sărbătorire a cincizeci de ani de la doctoratul Domniei Voastre, gândul tuturor a fost că singurul fel prin care vă putem manifesta veneraţia ce vă poartă toţi este de a vă închina o culegere de cercetări matematice ale noastre. Ele sunt roade ale seminţei aruncate din belşug de Domnia Voastră. Poate că gândul volumului omagial a avut şi ceva egoist din parte-ne. Am vrut să legăm pentru totdeauna şi numele noastru de al Domniei Voastre.

Născut din dragoste, primiţi cu dragoste acest omagiu. Să trăiţi, Domnule Profesor!”.

Petre Sergescu este unul din fiii de seamă pe care i-a dat Mehedinţiul şi care toată viaţa a fost stăpânit de dorinţa de a reveni în locurile natale şi a face ceva pentru conjudeţenii săi. A murit în Franţa. La trecerea sa în eternitate, marele matematician francez Paul Montel spunea: „Când ţara ta va şti din nou să aprecieze valoarea reală şi profundă a fiilor ei, va înscrie pe o stradă la Turnu-Severin, Cluj şi Bucureşti: Lui Petre Sergescu, Patria recunoscătoare”. 

Virgiliu Tătaru