Mircea_PopescuCampania electorală pentru alegerile locale din acest an nu se prefigurează, cel puţin în municipiul Drobeta Turnu Severin, prea diferită faţă de cea similară din anul 2012. Aceeaşi competiţie dură, candidaţi mulţi şi mari orgolii politice. Există totuşi o diferenţă mare raportat la alegerile din anul 2012, iar aceasta rezidă în configuraţia electorală din acest an, după ce actualul primar, Constantin Gherghe, a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat.

Marius Screciu, candidatul PSD Mehedinţi pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin a mai candidat şi în anul 2012 pentru această funcţie. Atunci a fost susţinut de USL Mehedinţi, cea mai puternică alianţă politică locală la acea vreme. Deşi atunci a beneficiat şi de sprijinul liberalilor, ca membri ai alianţei, paradoxal, Marius Screciu are acum mult mai multe şanse decât avea în anul 2012. Atunci a candidat împotriva unui primar în funcţie care avea la sfârşitul mandatului unul plin de realizări, ceea ce nu mai este cazul acum. De asemenea, Marius Screciu este susţinut de cea mai mare organizaţie politică locală din judeţ, respectiv PSD Drobeta Turnu Severin. Şi din punctul de vedere al notorietăţii, Marius Screciu a făcut mari progrese în ultimii patru ani, remarcându-se atât în calitatea de viceprimar, cât şi cea de preşedinte al PSD Drobeta Turnu Severin. Cu alte cuvinte, cota sa de popularitate a crescut infinit mai mult, fapt care îi oferă mari perspective în competiţia locală pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin.

Gabriela Dobrotă, candidatul Partidului Mişcarea Populară pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin vine puternic din urmă. Implicarea sa, cel puţin din ultimele săptămâni, arată că ea este un candidat foarte puternic, care va creşte cu siguranţă în popularitate. Gabriela Dobrotă poate să rupă un segment din electoratul primarului Gherghe, dar şi din cel al PNL Drobeta Turnu Severin, îndeosebi cel format din simpatizanţi ai fostului PDL Drobeta Turnu Severin, care nu agreează candidatura lui Daniel Cârjan şi nu văd în acesta un posibil primar. Gabriela Dobrotă este un manager în adevăratul sens al cuvântului, care ştie foarte bine ce trebuie făcut pentru ca municipiul Drobeta Turnu Severin să se dezvolte economic şi posedă şi expertiza necesară pentru a pune în practică un astfel de program, unul care să contribuie efectiv la crearea de locuri de muncă. Tocmai de aceea, Gabriela Dobrotă poate câştiga încrederea unei segment important din alegătorii municipiului, care văd în ea un om cu idei şi soluţii concrete la problematica locurilor de muncă.

Probabil că Daniel Cârjan, candidatul PNL Mehedinţi pentru Primăria Severin, mizează exclusiv pe votul politic al membrilor şi simpatizanţilor acestui partid. Este greu de crezut că, indiferent câte eforturi a depus pentru a-şi îmbunătăţi imaginea publică, Daniel Cârjan a crescut mai mult decât cota de încredere a PNL Drobeta Turnu Severin. Chiar şi aşa, acesta beneficiază de un suport politic mare fie şi prin acea că PNL este un partid cu multă încredere la nivel naţional, dar şi ca urmare a fuziunii create, fuziune în urmă cărei PNL Drobeta Turnu Severin s-a întărit chiar dacă nu cu toţi foştii democrat-liberali severineni. În mod sigur PNL Drobeta Turnu Severin este în acest an electoral mult mai puternic decât era în urmă cu patru ani, la precedentele alegeri.

Mircea Popescu