Mirificul Defileu al Dunării
 

De la intrarea în ţară a fluviului Dunărea prin Baziaş (Caraş Severin) şi până la Gura Văii (Mehedinţi) pe o distanţă de 130 de kilometri, ţinutul pare unul de vis, cu privelişti dominate de o sălbatică reorânduială cu infinite dantelări ale reliefului, zimţate de ploi şi presărate din loc în loc cu stânci golaşe, aidoma unor răni uşoare. Aici timpul pare a sta în loc. Direct din valurile Dunării se ridică munţi încremeniţi într-o ameninţare duşmănoasă, îmbrăcaţi în verdele curat al pinilor ce parcă vor să spargă cerul  cu vârfurile lor ascuţite. Aici, ar fi putut fi imaginat un adevărat mit al Genezei ... Şi poate chiar a fost, dacă grandioasele stânci, singurii martori ai omului străvechi ar putea vorbi.

Între istorie şi legendă

Începând de la kilometrul 1075 pe fluviu, în aval, aşezările omeneşti se pierd printre dealurile acoperite cu podgorii de vie şi întinse plantaţii de pomi fructiferi. De aici provine renumitul vin „Frunza de Tei”, dar şi dulceaţa de smochine. Pe tot parcursul Dunării, de la Baziaş la Gura Văii, zona este presărată la tot pasul cu ruinele marilor cetăţi, unde s-a scris istoria românilor. Unele dintre aceste cetăţi amintesc de staţionarea aici a celebrei COHORTE a III a de dalmaţi. La Pojejena, arheologii au descoperit ruinele unui castru roman, de unde se crede că era controlată întreaga navigaţie pe Dunăre şi de unde se opunea o rezistenţă acerbă atacurilor venite din regiunile muntoase ale Banatului. Urmează apoi ruinele cetăţilor Golubăţ şi Sf. Ladislav, iar în apropierea lor Stânca Babacai, a cărei legendă trăieşte şi astăzi pe buzele localnicilor. Se spune că, o frumoasă cadână a paşei din cetetea Golubăţ a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu un căpitan austriac din cetatea Sf. Ladislav. Când paşa a descoperit trădarea cadânei, a ordonat atacul asupra cetăţii austriece, au ucis întreaga garnizoană, l-au decapitat pe îndrăzneţul căpitan, iar cadâna a fost legată de stânca Babacai, unde a murit de foama şi de sete.

Frumuseţi sufocate

Scăpată din „cleştele” Cazanelor Mari şi Cazanelor Mici, Dunărea pare a nu mai curge, ci doar a aluneca dintr-o singură mişcare lină, parcă spre a nu deranja somnul vechilor aşezări Plavişeviţa, Ogradena, respectând tihna rămăşiţelor din adâncuri. Doar jocul puzderiei de pescăruşi mai tulbură umbrele atâtor nave ceâşi dorm somnul de veci pe fundul bătrânului fluviu. Privită de pe fluviu, Clisura Dunării, pare sublimă, însă punând piciorul pe mal te întâmpină o imagine selenară. Pe alocuri de pe versanţi se prevălesc continuu blocuri de piatră şi tone de grohotişuri, îngreunând circulaţia în zonă. Tot acest itinerar este presărat cu multe guri de peşteri, unele de o deosebită importanţă, încă neincluse în itinerare turistice. Între ele tronează Peştera cu Muscă sau Gaura Chindiei de la Liuborajdea, cercetată de către arheologul Vasile Boroneanţ în anul 1968. Pe pereţii acestei peşteri au fost descoperite o serie de desene din perioada neolitic. Totula fost distrus, în timp peştera fiind folosită drept staul pentru oi şi capre. Nu departe de Şviniţa se află ruinele cetăţii Tri-Kule, unde au luat naştere o serie de fabulaţii despre Maria Tereza. Pe tot parcursul, turistul este atras doar de Mânăstirea Mraconia. Chipul lui Decebal sculptat în stâncă şi câteva pensiuni particulare. Imensa bogăţie turistică de pe Clisură rămâne sub împărăţia necunoaşterii, aici parcă fiind pusă o adevărată barieră pentru turişti. Din păcate acest loc mirific a fost cunoscut mai mult de contrabandişti. A nu recunoaşte acest lucru înseamnă a ne fura singuri căciula.

D. Stoichiţa